Foto: Elena Covalenco

Recean, prima reacție după ce Grecia a pus pe pauză extrădarea lui Plahotniuc: „Instituțiile trebuie să-l aducă acasă în cătușe”

Premierul Dorin Recean a reacționat la decizia autorităților elene de a suspenda extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, care urma să aibă loc „în următoarele zile”. Șeful Executivului anunță că autoritățile vor investiga cum a reușit fostul lider democrat „să-și împiedice extrădarea”.

„Chiar dacă el speră că după alegeri Moldova va cădea pe mâna Rusiei și el va putea veni acasă liber, instituțiile trebuie să-l aducă acasă în cătușe. Și noi – cetățenii acestei țări – trebuie să ne asigurăm că toți sunt aduși în fața justiției și că acest proces nu este oprit”, a scris șeful Guvernului pe rețelele de socializare.

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie, pe aeroportul din Atena, la șase ani după ce a fugit din Moldova. Odată cu el, a fost reținut și fostul deputat democrat Constantin Țuțu, considerat de mulți ani omul de încredere al lui Plahotniuc. Cei doi urmau să zboare în Dubai cu identități false.

Procuratura Generală a Republicii a trimis, pe 24 iulie, autorităților din Grecia o primă cerere de extrădare în privința lui Plahotniuc, iar Ministerul Justiției a expediat ulterior încă două. Atât Curtea de Apel din Atena, cât și Ministerul Justiției al Greciei au acceptat extrădarea. Ministerul Justiției de la Chișinău a recepționat pe 12 septembrie decizia privind extrădarea și a transmis setul de documente Ministerului Afacerilor Interne – instituția competentă pentru preluarea lui Plahotniuc. Totuși, pe 17 septembrie, Procuratura Generală a anunțat că Ministerul Justiției din Grecia a suspendat procedura de extrădare, fără a-și explica decizia.

Reamintim că ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat anterior că fostul lider PDM urma să fie adus în Republica Moldova pe 25 septembrie, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare.

Vladimir Plahotniuc este cercetat penal în țara noastră pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, inclusiv crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani, în conformitate cu Codul penal.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

euronews.com

Sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei, lovit de o dronă rusească. Zelenski anunță lovituri de răspuns

O dronă rusească a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Kiev vineri, 4 septembrie. Anunțul a fost făcut de președintele ucrainean Vladimir Zelenski.

Potrivit lui Zelenski, drona ar fi fost direcționată „direct spre biroul” șefului interimar al SBU, Aleksandr Poklad. Președintele ucrainean a precizat că în urma atacului au fost rănite mai multe persoane, fără să spună însă câte.

Publicația „Ukrainska Pravda” scrie că Poklad nu se afla în biroul său în momentul atacului.

Ulterior, Zelenski a anunțat că a discutat cu șeful SBU după atac și a primit un raport privind pregătirea unor lovituri de răspuns împotriva Rusiei.

Geografia răspunsului este stabilită. Momentul va fi ales astfel încât să obținem rezultatul dorit”, a declarat președintele ucrainean, potrivit Meduza.

Totodată, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că nouă persoane au fost rănite în urma unui atac cu drone în raionul Șevcenkivski. Sediul SBU se află în această zonă. În mesajul său, Kliciko nu a precizat în mod direct că sediul serviciului de securitate a fost lovit.

Deocamdată, autoritățile ruse nu au comentat informațiile privind atacul asupra sediului SBU.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: