Recensământ, însă nu în toată țara? Chișinăul acuză Tiraspolul că pune bețe în roate pentru numărarea locuitorilor
Full Article 2 minutes read

Recensământ, însă nu în toată țara? Chișinăul acuză Tiraspolul că pune bețe în roate pentru numărarea locuitorilor

Chișinăul acuză Tiraspolul că blochează desfășurarea recensământului populației și locuințelor, care urmează să înceapă pe întreg teritoriul țării, în aprilie, în comuna Corjova și în alte localități din raionul Dubăsari. Biroul politici de reintegrare susține că, astfel, Tiraspolul menține în continuare „bariere artificiale” între ambele maluri ale Nistrului și manifestă abordări de confruntare cu autoritățile de la Chișinău.

Biroul de reintegrare anunță că a asigurat, la cererea Biroului Național de Statistică, coordonarea aspectelor de facilitare a accesului și de obținere a garanțiilor de securitate pentru personalul implicat în desfășurarea recensământului pe teritoriul comunei Corjova și a altor localități din raionul Dubăsari, necontrolate efectiv de autoritățile constituționale.

„Aceste coordonări au fost necesare pentru a evita incidente și situații de criză pe teren, în contextul în care este vizat un perimetru amplasat după infrastructura ilegală a posturilor de control ale Tiraspolului, unde organele naționale competente se află în imposibilitatea de a asigura măsuri prompte de securitate și de menținere a ordinii publice”, precizează Biroul de reintegrare.

Chișinăul anunță că, „cu regret”, atât reprezentantul politic de la Tiraspol, cât și delegația Tiraspolului în Comisia Unificată de Control (CUC), au comunicat un „refuz categoric” în privința asigurării accesului și oferirii garanțiilor de securitate, „au calificat ca fiind provocatoare inițiativa Chișinăului și au politizat-o excesiv, precum și au insistat pe abținerea de la acest proces în perimetre generatoare de potențiale focare de tensiune”.

„Aceste reacții încă o dată denotă că Tiraspolul continuă să mențină bariere artificiale între ambele maluri ale Nistrului și să manifeste abordări de confruntare permanentă cu autoritățile de la Chișinău”, a conchis Biroul politici de reintegrare.

Precizăm că recensământul populației și locuințelor din Republica Moldova din acest an va începe pe data de 8 aprilie și se va desfășura până în luna iulie. Detalii – AICI. NM a discutat cu specialiști de la Biroul Național de Statistică și experți și a răspuns la cele mai frecvente întrebări legate de recensământ. Vă explicăm AICI în detaliu cum se va desfășura recensământul din acest și de ce avem nevoie de el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: