Reforma învățământului contravine Constituției? Socialiștii au depus o sesizare: „Vrem să ne întoarcem la normalitate”
Full Article 2 minutes read

Reforma învățământului contravine Constituției? Socialiștii au depus o sesizare: „Vrem să ne întoarcem la normalitate”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au depus o nouă sesizare la Curtea Constituțională a Moldovei (CCM). Socialiștii cer, în preajma noului an de învățământ, anularea reformei învățământului superior din Moldova și „revenirea la normalitate”. Potrivit PSRM, reforma promovată de ministrul Educației, Anatoliei Topală, ar fi fost lansată „netransparent”.

„Am atacat la CCM așa zisa reformă universitară pentru că a fost lipsită totalmente de transparență, nu a fost consultată. Orice reformă trebuie să aducă beneficii, dar această reformă în realitate lovește în principiul de bază al funcționalității universităților și anume autonomia universitară. (…) Această pretinsă reformă a creat doar probleme noi”, a declarat deputatul PSRM și vicepreședintele Parlamentului Vlad Bătrîncea.

Socialiștii spun că au cerut anularea reformei, astfel încât lucrurile să revină „la normalitate”.

„Prin înaintarea acestei sesizări vrem să ne întoarcem în punctul 0 și mai departe transparent, cu implicarea tuturor factorilor de decizie, să vedem ce probleme din cele care sunt azi putem să le reparăm, în așa mod încât să nu dăunăm procesului de educație universitar”, este de părere socialistul Vasile Bolea.

Amintim că Ministerul Educației a anunțat, la sfârșitul lunii iunie, curent, că lansează reforma învățământului superior din țară. Astfel, mai multe universități din Republica Moldova ar urma să fie absorbite. Ministerul susține că va sprijini financiar procesul de modernizare a universităților. Pentru realizarea acestui scop urmează a fi alocate peste 700 de milioane de lei.

Precizăm că inițiativa a stârnit un val de reacții în societate. Dacă unii susțineau că reforma este una așteptată și necesară, atunci alții s-au arătat sceptici și au acuzat autoritățile că ar încerca să „preia forțat un patrimoniu de miliarde”. Și-au arătat dezacordul cu intenția guvernării și conducătorii mai multor universități din țară, care ar urma să fie absorbite. Acestea au acuzat ministerul de netransparență și au cerut să fie stopat procesul de reformare anunțat. Ministrul Educației și Cercetării (MEC), Anatolie Topală, a venit ulterior cu o reacție. „Nu lichidăm decât risipa banilor”, le-a răspuns Topală criticilor săi. Ministrul a dat asigurări că universitățile mici care urmează a fi absorbite nu vor dispărea, dar vor continua să activeze în cadrul universităților mari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: