Ministerul Afacerilor Externe

Republica Moldova s-a alăturat la New York, din nou, apelului comunității internaționale la pace

Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a participat la cea de-a 11-a sesiune specială de urgență a Adunării Generale ONU asupra Ucrainei, care și-a reluat lucrările la New York pentru a supune dezbaterilor și a adopta proiectul de rezoluție, co-autorat de Moldova şi intitulat „Principiile Cartei ONU ce stau la baza unei păci comprehensive, juste și de durată în Ucraina.”

În discursul său, oficialul s-a referit la faptul că războiul injust și neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei a pus sub semnul amenințării nu numai integritatea și suveranitatea Ucrainei, dar și a destabilizat securitatea europeană, subminând ordinea juridică internațională prin încălcarea flagrantă și continuă a Cartei ONU și a principiilor dreptului internațional și umanitar.

A fost exprimată admirația pentru curajul și reziliența ucrainenilor în lupta pentru libertate, justiție și supraviețuire și a fost transmis un mesaj de solidaritate cu familiile victimelor.

Secretarul de stat a reiterat angajamentul internațional al țării noastre de a asigura protecție refugiaților ucraineni, inclusiv prin activarea de către Guvernul Republicii Moldova a mecanismul de protecție temporară. De asemenea, a exprimat deschiderea Republicii Moldova de a continua oferirea sprijinului umanitar Ucrainei și facilitarea tranzitului de bunuri.

Oficialul a vorbit despre obligația – inclusiv morală – a comunității internaționale de a continua sprijinul pentru Ucraina și focusarea asupra necesității de a trage la răspundere agresorul pentru toate atrocitățile comise.

Diplomatul moldovean a menționat că Ucraina și întreaga comunitate internațională au nevoie de o modalitate sustenabilă de ieșire din acest război și a opinat că formula păcii propusă de către președintele Volodimir Zelensky este o inițiativă cuprinzătoare, ce are toate ingredientele necesare pentru instituirea unei păci durabile în Ucraina.

Diplomatul a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a pledat pentru încetarea imediată a războiului de agresiune și retragerea de către Rusia a forțelor militare de pe teritoriul Ucrainei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Holcim – calitate în fiecare construcție, inovație pentru viitor și alegerea #1 în Moldova

În construcții, unele lucruri nu pot fi negociate. Calitatea este unul dintre ele.Pentru Holcim, calitatea începe cu produsul, dar nu se oprește acolo. Înseamnă control riguros al materiilor prime, procese tehnologice bine controlate, testare în laborator și respectarea standardelor europene. Înseamnă, în final, ca un constructor să știe că poate conta pe produsul pe care îl folosește.

Calitatea începe în laborator

La uzina Holcim din Rezina, calitatea cimentului este urmărită pe întregul proces de producție. Laboratorul este o componentă esențială a acestui sistem, prin testarea și monitorizarea constantă a caracteristicilor produsului.

Cimenturile Holcim sunt produse cu respectarea standardului european 
EN 197-1, iar verificările efectuate pe parcursul procesului urmăresc constanța și performanța produsului de la un lot la altul.

Această abordare transformă controlul calității dintr-o etapă de verificare într-un angajament permanent.

Inovația înseamnă și produsul potrivit pentru fiecare lucrare

Un constructor nu are nevoie întotdeauna de același ciment. O fundație, o zidărie, o placă de beton sau lucrările de finisare pot avea cerințe diferite.

De aceea, portofoliul Holcim de cimenturi la sac include Bazic, Patriot și Extra, fiecare dezvoltat pentru anumite tipuri de lucrări și nevoi ale utilizatorilor.

Bazic este soluția pentru lucrările de construcții de zi cu zi, oferind un echilibru între performanță și ușurința în utilizare.

Patriot este destinat lucrărilor unde este nevoie de un ciment versatil, potrivit pentru o gamă largă de aplicații în construcții și renovări.

Extra se adresează lucrărilor care necesită performanțe superioare și un nivel mai ridicat de rezistență.

Astfel, alegerea nu este doar despre „ce ciment să cumpăr?”, ci despre „care este cimentul potrivit pentru lucrarea mea?”

Această diversitate este, la rândul ei, o formă de inovație: dezvoltarea unor soluții adaptate diferitelor cerințe ale construcțiilor, fără compromisuri în ceea ce privește calitatea.

De la fabrică până pe șantier

Calitatea unui ciment trebuie să fie susținută și de precizia cu care acesta ajunge la client.

Procesul automatizat de ambalare de la Rezina utilizează sisteme moderne de dozare și control al greutății. Pentru constructor, acest lucru înseamnă predictibilitate – în consum, în calculul necesarului de material și în costul proiectului.

Este diferența dintre un produs care doar respectă o specificație și un produs în care poți avea încredere.

Sustenabilitatea – următorul standard al construcțiilor

Industria construcțiilor se schimbă. Astăzi, un proiect performant nu este evaluat doar prin rezistență, cost sau termen de execuție. Impactul asupra mediului devine tot mai importantă, în special pentru dezvoltatorii și proiectanții implicați în proiecte moderne și în certificarea clădirilor verzi.

Holcim investește în reducerea amprentei de carbon a produselor și proceselor sale, prin eficientizarea producției, reducerea consumului de energie, utilizarea combustibililor alternativi și dezvoltarea unor soluții de ciment cu emisii mai reduse.

Un instrument important pentru piața locală este EPD – Environmental Product Declaration – Declarația de Mediu pentru Produs, pentru cimentul vrac. EPD oferă date transparente și verificabile privind impactul de mediu al produsului și le permite dezvoltatorilor și proiectanților să ia decizii informate atunci când lucrează la proiecte cu obiective de sustenabilitate.


„Pentru noi, calitatea este punctul de plecare, inovația este felul în care evoluăm, iar sustenabilitatea este responsabilitatea noastră față de viitor. Construim încredere prin ceea ce facem astăzi și soluții mai bune pentru ceea ce vom construi mâine.”  

— Stefan Birău, CEO Holcim Moldova

 De la Bazic, Patriot și Extra, cimenturi dezvoltate pentru diferite tipuri de lucrări, până la soluțiile de ciment vrac susținute de EPD, Holcim urmărește aceeași direcție: să ofere produsul potrivit, cu calitatea potrivită și cu o perspectivă clară asupra viitorului.

Calitate verificată. Inovație care răspunde nevoilor reale. Construcții mai sustenabile.

Holcim – alegerea #1 în Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: