zdg.md

Rezultatele expertizei exhumării cadavrului Ludmilei Vartic, tergiversate? Familia planifică încă o expertiză și face apel la donații

Victoria Tatarinov, sora Ludmilei Vartic, educatoarea care a decedat în condiții tragice pe 3 martie, a declarat că patru luni reprezintă un termen suficient pentru ca autoritățile să comunice anumite rezultate. Ea a adăugat că „așteptarea rezultatelor expertizei exhumării devine tot mai apăsătoare”, iar „două săptămâni anunțate de către șeful IGP, în curând se vor preschimba într-o minciună gogonată formată din două luni”. Totodată, Tatarinov a menționat că, alături de mama Ludmilei Vartic, își dorește elucidarea rapidă a circumstanțelor cazului și că familia planifică o nouă expertiză, pentru care este nevoie de bani pentru acoperirea serviciilor unui expert.

Sora Ludmilei Vartic a scris pe rețelele de socializare că „de aproape patru luni de zile se încearcă a fi tăinuit un adevăr”. „Acesta își are rădăcinile mult mai adânci. Este vorba de ani, când sora mea conştient sau involuntar a ales să nu vorbească deschis despre anumite aspecte ale vieții ei de familie. Noi nu putem continua agonia acestei tăceri, dar momentan secretul anchetei nu ne permite să oferim mai multe detalii”, a adăugat ea.

Tatarinov a menționat că exhumarea surorii sale a avut loc pe 4 mai, însă „așteptarea rezultatelor expertizei exhumării devine tot mai apăsătoare”. „Două (!) săptămâni anunțate de către șeful IGP, în curând se vor preschimba într-o minciună gogonată formată din două (!) luni”, se arată în declarația surorii Ludmilei Vartic.

În context, NM a solicitat un comentariu de la reprezentanții IGP.

Sora Ludmilei Vartic a mai spus că experta din România, implicată în expertiza medico-legală, „a contactat în mod repetat experții din Republica Moldova, iar aceștia o ignoră”. „Experții din RM (unul dintre ei) refuză să ne ofere un răspuns și să-și transmită concluziile expertei din România, pentru că acesta este în concediu peste hotare”, a comunicat ea.

„Patru luni nu e nici puțin, nici mult, e aproape jumătate de an. E un termen suficient pentru a spune deja clar despre anumite rezultate, deoarece parcă se lucrează/investighează/interoghează/analizează şi totuși multe cercetări la care am insistat incontinuu, până în prezent au rămas purtate ca vorbele-n vânt. (…) Noi nu știm până în prezent de la ce etaj a fost căderea în gol. (…) Nu a fost de la etajul 11 așa cum încearcă poliția şi presa să ne convingă. A fost de la etajele mult mai superioare”, a comunicat sora Ludmilei Vartic.

Tatarinov a spus că, în perioada următoare, familia planifică încă o expertiză fundamentală și anume cea psihologică-psihiatrică postmortem. „Expertul tot din România a fost identificat încă la sfârșitul lunii mai. Momentan aşteptăm să fie întoarse toate materiale de la expertiza grafologică şi grafoscopică. (…) Noi ne dorim elucidarea cât mai rapidă și competentă a tuturor circumstanțelor celor întâmplate! (…) Serviciile celui de-al doilea expert ne vor costa 5000 EUR, în această sumă nefiind încă incluse diurnele lui. (…) De aceea, noi avem în continuare nevoie de ajutorul dvs.”, se mai arată în mesajul surorii Ludmilei Vartic.

***

Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar pentru violență în familie soldată cu determinarea la suicid, în care Dumitru Vartic avea, până acum o lună, statut de bănuit. Pe 25 mai, Procuratura Generală a anunțat că Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire. Totodată, acesta a fost pus sub acuzare pentru două episoade infracționale: violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, pentru fapte pretins comise în noiembrie 2025 și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei la 3 martie 2026. De asemenea, în privința sa a fost aplicată interdicția de a părăsi țara. Avocatul său, Roman Mihăieș, a declarat că a depus o plângere pentru anularea învinuirii aduse clientului său, calificând-o drept „neîntemeiată”.

Între timp, șeful IGP a anunțat că exhumarea a fost efectuată. Totodată, el a spus că „în scurt timp, vom avea un nou raport de expertiză și vom vedea ce este nou”. „Pentru noi este important ca în expertiza privind exhumarea și în noua expertiză care figurează în acest grup și expertul din România să fie un verdict”, comunica șeful IGP.

Pe 20 mai, șefa MAI declara că expertiza suplimentară, efectuată împreună cu expertul din România, nu a relevat elemente suplimentare față de raportul de expertiză medico-legală realizat anterior. În reacție, avocata mamei Ludmilei Vartic a declarat că expertul din România nu deține nicio concluzie preliminară care să valideze sau să infirme raportul medico-legal anterior. Potrivit avocatei, dacă concluzia preliminară a fost transmisă ministrei de către unul dintre experții medico-legali, înainte de definitivarea expertizei în comisie, „situația capătă o turnură juridică gravă”. De cealaltă parte, MAI a declarat că precizările ministrei „au vizat exclusiv stadiul procedural al unei expertize aflate în derulare, în contextul în care raportul scris nu a fost finalizat și transmis în forma sa oficială”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

STRATCOM, aflat în subordinea Președinției, neagă că Anastasia Taburceanu ar fi prestat servicii pentru instituție: Fals

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM) neagă că Anastasia Taburceană, verișoara președintei Maia Sandu, vizată într-un scandal privind remunerarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA, ar fi prestat servicii de suport tehnic și strategic pentru instituție – informație lansată de liderul PNM, Dragoș Galbur. STRATCOM a catalogat subiectul salarizării lui Taburceanu drept o „controversă politică” și a menționat că nu are nicio legătură cu aceasta.

Afirmațiile respective sunt false. Doamna Anastasia Tăburceanu nu a furnizat servicii de consultanță sau expertiză Centrului, nici în cadrul proiectului la care s-a făcut referire în spațiul public, nici în alte circumstanțe. Regretăm faptul că instituții ale statului sunt implicate fără temei în controverse politice cu care nu au nicio legătură. Asocierea nejustificată a unor instituții publice cu subiecte controversate poate induce în eroare opinia publică și poate afecta încrederea cetățenilor în activitatea acestora”, a transmis STRATCOM într-un comunicat.

Amintim că, în ultimele zile, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, s-a aflat în centrul unui scandal privind salarizarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA. O investigație RISE Moldova a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la întreprinderea de stat MoldATSA. Potrivit investigației, în 2026 remunerația lunară a acesteia a depășit 120 000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mare decât indemnizația salarială a președintei Maia Sandu. 

Pe 23 iunie, Taburceanu a anunțat, pe rețelele de socializare, că a depus cerere de demisie din funcția de purtătoare de cuvânt a MoldATSA. Verișoara președintei țării a precizat, tot atunci, că va restitui toate sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu de baza pentru întreaga perioadă în care amactivat la întreprinderea de stat responsabilă de traficul aerian în Republica Moldova.

Într-o primă reacție, președinta Maia Sandu a declarat că nu a avut nicio implicare în angajarea verișoarei sale la MoldATSA. Șefa statului a calificat drept nejustificate salariul și sporurile încasate de aceasta și a afirmat că banii primiți nemeritat trebuie restituiți.

Ulterior, pe 29 iunie, liderul PNM, Dragoș Galbur, a scris pe rețelele de socializare că, locuind în Slovenia, Anastasia Taburceanu ar fi figurat în două proiecte ale statului, cu venituri lunare care ar fi ajuns la aproximativ 10 000 de euro. Potrivit acestuia, în 2025, aceasta ar mai fi încasat aproximativ 600 000 de lei de la Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), în cadrul unui proiect privind prevenirea și combaterea dezinformării și manipulării informaționale. Galbur susține că proiectul ar fi vizat acordarea de suport tehnic și strategic Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, care se află în subordinea directă a Președintelui Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: