president.gov.ua

Ce a obținut Maia Sandu după întâlnirea cu Zelenski? Principalele declarații, pe scurt

Întrevederea dintre președinta Republicii Moldova Maia Sandu și președintele Ucrainei Vladimir Zelenski s-a încheiat. NM a selectat principalele declarații ale celor doi lideri de stat din cadrul vizitei oficiale la Kiev. Maia Sandu și-a început discursul în limba ucraineană.

Principalele declarații făcute de președinta Republicii Moldova Maia Sandu

– va fi creat Consiliul președinților Republicii Moldova și Ucrainei în calitate de format permanent de colaborare la nivel înalt;

– au convenit să intensifice implementarea agendelor de integrare europeană a celor două state;

– Sandu a subliniat că pentru Moldova este „foarte important” să fie asigurată protecția frontierelor comune. De asemenea, aceasta a menționat cooperarea în domeniul energetic, reglementarea subiectelor de recunoaștere reciprocă a drepturilor de proprietate, dezvoltarea comerțului bilateral și dezvoltarea transportului;

– dialogul privind complexul hidroenergetic de pe Nistru „pentru a asigura protecția și utilizarea durabilă a rîului Nistru, pentru ca apa acestuia să servească atît generațiile actuale, cât și cele viitoare”;

– călătorii reciproce în baza buletinelor de identitate;

– s-a discutat despre dezvoltarea infrastructurii pe traseul Chișinău-Soroca-Iampol -Kiev și crearea unui coridor de transport rutier care ar urma să scurteze timpul de călătorie dintre cele două capitale până la 5 ore. Maia Sandu a declarat că aceasta ar putea deveni cea mai rapidă cale din regiunile centrale ale Ucrainei spre țările din Europa Centrală și de Sud-Est;

– au purtat discuții privind securitatea națională și cea regională, stabilitatea Moldovei și a Ucrainei și soluționarea conflictelor pe cale pașnică, în cadrul frontierelor recunoscute la nivel oficial.

„Aș vrea să subliniez că Republica Moldova susține ferm și fără rezerve integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a declarat Maia Sandu la finalul întrevederii și l-a invitat pe președintele Vladimir Zelenski să efectueze o vizită oficială în Republica Moldova.

Principalele declarații ale lui Vladimir Zelenski

– s-a convenit colaborarea în domeniul luptei cu contrabanda, „în special pe segmentul transnistrean”;

– s-a discutat despre proiectul privind tranzitul de gaz din Europa spre Ucraina prin Republica Moldova, precum și tranzitul de energie electrică din Ucraina spre România;

– au făcut un schimb de opinii cu privire la achiziționarea vaccinului contra Covid-19;

– au confirmat inegrarea europeană drept obiectiv strategic al celor două țări.

Precizăm că este prima vizită externă a Maiei Sandu în calitate de președinte de țară. După întrevederea cu președintele Ucrainei, Maia Sandu urmează să se întâlnească cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Dmytro Razumkov și cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Confirmat oficial: „Polaris” a obținut certificatul de operator aerian. Cu ce navă vor fi operate primele zboruri comerciale

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) a confirmat, într-un răspuns pentru NewsMaker, că a emis Certificatul de Operator Aerian pentru compania „Polaris Aviation Group”. Potrivit AAC, certificatul a fost emis pe 26 octombrie și autorizează operatorul să desfășoare operațiuni de transport aerian comercial de pasageri și mărfuri.

Într-un răspuns pentru NewsMaker, semnat de directorul AAC, Evgheni Kostețki, instituția a declarat că, pe 26 octombrie, a emis Certificatul de Operator Aerian (AOC) nr. MD 027 pentru compania „Polaris Aviation Group” SRL.

„Certificatul autorizează operatorul să desfășoare operațiuni de transport aerian comercial de pasageri și mărfuri, în limitele și condițiile stabilite prin certificat și prin specificațiile de operare aferente. Operatorul poate desfășura operațiuni comerciale în baza certificatului emis, cu respectarea cerințelor cadrului normativ în vigoare, precum și a condițiilor și a eventualelor autorizații sau aprobări suplimentare aplicabile, după caz”, a comunicat Autoritatea Aeronautică Civilă.

Menționăm că, pe 27 octombrie, compania Polaris a declarat că se apropie de lansarea zborurilor comerciale, anunțând că a obținut Certificatul de Operator Aerian, emis de Autoritatea Aeronautică Civilă. Compania a mai declarat că primele zboruri vor fi operate cu un Airbus A321, iar flota va fi extinsă ulterior cu un Airbus A320. În aceeași zi, compania a anunțat că dă startul vânzărilor de bilete pentru primele zboruri comerciale, iar prima destinație fiind Istanbul, începând cu 5 noiembrie, cu tarife de la 39 de euro. Pe 28 octombrie, compania a anunțat lansarea zborurilor către alte șase destinații, cu tarife începând de la 35 de euro. Potrivit anunțului, zborurile vor fi operate începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie. Destinațiile sunt Bologna din 18 noiembrie; Verona din 18 noiembrie; Praga din 18 noiembrie; Milano din 19 noiembrie; Roma din 20 noiembrie; și Dublin din 21 noiembrie.

***

Amintim că, la sfârșitul lunii iunie 2026, un canal de Telegram specializat în aviația civilă a anunțat că, în curând, pe piața moldovenească ar putea apărea o nouă companie aeriană – Polaris, care se află în proces de obținere a autorizațiilor necesare. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că Polaris este în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian, document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Detalii AICI. 

Pe 1 iulie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris. Întrebat despre informațiile potrivit cărora în spatele companiei s-ar afla fostul premier Dorin Recean, ministrul a răspuns: „Nu cunosc nimic despre astfel de date”. Detalii AICI. Ulterior, fostul premier, Dorin Recean, a respins informațiile potrivit cărora ar avea legături cu Polaris. Detalii AICI.

Compania Polaris, la fel, a negat că ar avea legături cu fostul premier Dorin Recean. Compania a declarat că a fost înregistrată pe 2 ianuarie 2026, având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri și mărfuri. „Asociații companiei sunt Anatolie Damaschin 50%, Gicu Răducan 25% și Guram Gvedasvili 25%, iar beneficiarul efectiv, declarat conform legii, este Anatol Damaschin. Manager responsabil este Răducan Gicu, cu o experiență de 10 ani în domeniul aviației civile și 13 ani în domeniul transporturilor”, a spus compania. Potrivit TVR Moldova, Gicu Răducan este fiul fostului președinte al Consiliului Concurenței, Marcel Răducan. Marcel Răducan a fost și ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum și deputat din partea PDM. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: