Administrație.ro

Moldovenii s-au reorientat spre Aeroportul din Iași. Directorul instituției a estimat numărul de pasageri basarabeni

Directorul Aeroportului Iași, Romeo Vatra, a declarat că 30% din traficul actual al instituției  este format din pasageri care vin din Republica Moldova. Vatra a menționat că după ce operatorul aerian WizzAir și-a închis baza din Chișinău, fluxul de cetățeni moldoveni care trec prin Aeroportul Iași a crescut.

Directorul Aeroportului Iași a precizat  că instituția pe care o conduce a pregătit pentru pasagerii din Republica Moldova facilități de transport de acasă sau către casă.

„Sunt firme de transport rutier care, în momentul de față, au stații în aeroport și cărora le asigurăm condiții să aștepte pasagerii pe care să îi ducă spre Chișinău, Bălți sau Orhei. De asemenea, sunt mai multe firme care oferă servicii de transport ocazional, care aduc pasageri din Republica Moldova”, a declarat acesta pentru TVR Moldova.

Acesta s-a referit și la posibilitățile de a ajunge la Aeoportul Iași și pe calea ferată.

„Există cursa de tren inaugurată anul trecut, Chișinău-Iași, care nu necesită schimbarea ecartamentului. Trenul ajunge la Gara Socola, iar pasagerii sunt preluați de curse speciale ale Companiei de transport public Iași și aduși la aeriport. De asemenea, se asigură transport și în sens invers”, a precizat el.

Romeo Vatra a declarat că Aeroportul Iași a devenit poarta de acces spre Europa a basarabenilor.

„Avem un proiect de modernizare în valoare de 75 milioane de Euro, prin care să realizăm un nou terminal, de 31 000 de metri pătrați, al doilea cel mai mare din România după cel de la Otopeni. Vom avea 7 porți de îmbarcare, peste 20 de birouri de check-in și cel mai performant sistem de procesare bagaje din România”, a precizat el.

Acesta a mai menționat că, tot în această perioadă, se lucrează și la parcarea nouă a aeroportului, care va avea 600 de locuri.

„Îi sfătuiesc pe cei din Republica Moldova să folosească transportul rutier sau cel de cale ferată. Dacă vin cu mașinile personale, vor trebui să le lase în parcarea de la Ciric, pusă la dispoziție de Primăria Iași. De acolo, pe o distanță de 2 kilometri se pot deplasa cu transportul public. Este o situație temporară, de maximum 3 luni”, a menționat Romeo Vatra.

Directorul Aeroportului  a mai menționat că, în acest moment, din Iași pleacă curse aeriene în peste 25 de destinații internaționale, iar mai multe companii aeriene au anunțat deja că își vor extinde baza de la Iași.

„Aeroportul Iași va crește ca importanță și dorim să oferim servicii de calitate și confort la standarde europene pentru pasagerii din România și Republica Moldova”, a spus el.

***

Amintim că, pe 27 februarie 2023, Wizz Air a anunțat că, din 14 martie, își suspendă activitatea în Republica Moldova. Reprezentanții companiei aviatice au invocat „motive de securitate”.

De asemenea, Wizz Air informase că va oferi zboruri suplimentare din Iași, care ar putea veni în sprijinul cetățenilor moldoveni. Este vorba de o nouă rută de la Iași către Berlin, precum și creșterea frecvenței zborurilor către Barcelona, ​​Milano Bergamo, Bologna, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Dortmund, Larnaca, Londra Luton și Treviso din Iași, care este cea mai apropiată destinație din reţeaua Wizz Air.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

LGBT
holod.media

Moldova, condamnată la CtEDO după mutarea repetată a marșurilor LGBT din centrul Chișinăului. Frolov: „Chirtoacă-i di jină”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a constatat că Republica Moldova a încălcat dreptul la nediscriminare și la libertatea de întrunire al asociației Genderdoc-M, care promovează drepturile comunității LGBT. Cauza vizează, între altele, decizia autorităților de a muta marșul organizat de asociație în mai 2013 din centrul Chișinăului, pe fondul amenințărilor cu violențe. Curtea a obligat statul să achite asociației 4 500 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Potrivit hotărârii pronunțate la 15 octombrie 2026, Primăria Chișinău s-a opus în repetate rânduri organizării unor activități pașnice ale Genderdoc-M în centrul capitalei, invocând riscul unor confruntări cu grupurile care se opuneau evenimentelor.

În mai 2013, asociația a planificat un marș pentru promovarea drepturilor persoanelor LGBT, însă Primăria capitalei, condusă la acel moment de Dorin Chirtoacă, a cerut în instanță schimbarea traseului. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis solicitarea, iar marșul a fost mutat într-o zonă mai îndepărtată de centrul orașului. Instanțele superioare au menținut decizia.

CtEDO a reținut că autoritățile au tratat diferit asociația Genderdoc-M față de alte organizații care au organizat evenimente publice controversate. Curtea a luat în considerare și declarațiile publice ale lui Dorin Chirtoacă, care a afirmat că persoanele homosexuale „ar trebui să rămână acasă”.

CtEDO a subliniat că amenințările cu violența proveneau de la opozanții marșului și că nu s-a demonstrat că membrii Genderdoc-M ar fi recurs la violență sau ar fi încălcat legea. În opinia Curții, mutarea repetată a evenimentelor celor amenințați, în locul luării unor măsuri împotriva celor care amenințau, nu a fost o măsură proporțională pentru menținerea ordinii publice.

Prin urmare, CtEDO a constatat încălcarea articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea, coroborat cu articolul 11, care garantează libertatea de întrunire.

Reacția lui Frolov

Pe 16 octombrie, Angelica Frolova, coordonatoare de proiect la Genderdoc-M, a venit cu o reacție pe marginea hotărârii instanței.

„Genderdoc-M a mai câștigat un dosar la CEDO. Și în acest caz chiar „Chirtoacă-i di jină”. (…) Acum plătitorii de impozite vor da din buzunarul lor 4 500 euro pentru ipocrizia lui Chirtoacă. Luați-o ca pe o investiție în drepturile omului și în activitățile organizației noastre”, a menționat ea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: