Roverul Perseverance a ajuns pe Marte. Va căuta urme de „viață extraplanetară” (VIDEO)
Full Article 2 minutes read

Roverul Perseverance a ajuns pe Marte. Va căuta urme de „viață extraplanetară” (VIDEO)

Roverul Perseverance, elaborat de NASA, a ajuns joi noaptea pe planeta Marte. Aterizare s-a produs aproape de miezul nopții, ora Moldovei. 

Aterizarea cu succes a fost urmărită, în direct, de milioane de oameni din toată lumea. Savanții de la NASA au aplaudat furtunos această reușită.

„Este incredibil”, a reacționat conducătorul NASA, Steve Jurczyk. Potrivit acestuia, expediția s-a desfășurat în condiții deosebit de dificile din cauza pandemiei.

Principala misiune a robotului este să caute urme de viață bacteriană. Cercetătorii presupun că, dacă pe Marte a existat vreodată viață, acest lucru s-a întâmplat acum circa 3-4 miliarde de ani, când pe această planetă exista și apă, scrie BBC.

„Bună, lume! Prima mea vedere asupra casei mele pentru totdeauna”, este mesajul publicat pe accountul Perseverance de pe Twitter. Acesta a fost însoțit de o fotografie de pe suprafața planetei Marte.

Aterizarea roverului nu a fost o misiune ușoară. Spre deosebire de Lună, Marte dispune de o atmosferă care îngreunează foarte mult aterizarea: doar circa 40% dintre misiunile de acest fel se încheie cu succes.

Perseverance este al treilea aparat de zbor care aterizează pe Marte în ultima lună. Anterior, pe orbita planetei au ajuns roboții Emiratelor Arabe Unite și ai Chinei. Toate cele trei misiuni au părăsit Terra în iulie 2020. Beijingul vrea să plaseze un rover pe suprafața planetei, iar dacă va reuși, China va deveni prima țară în afara Statelor Unite care face acest lucru.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: