Andrei Mardari / NewsMaker

S-ar fi ales cu un apartament în Chișinău prin înșelăciune. Cum o femeie a devenit proprietară, iar 3 persoane – martori ai schemei

Patru persoane au fost trimise pe banca acuzaților, după ce au împiedicat transmiterea în moștenire a unui apartament din Chișinău. Aceștia au regizat intrarea în proprietate a unui fals moștenitor. 

Cele patru persoane sunt învinuite de obținerea unui apartament din Chișinău estimat la suma de peste 800.000 lei de către un pretins moștenitor, în 2021, prin inducere în eroare.

Potrivit procurorilor, învinuiții sunt trei femei și un bărbat din Chișinău, cu vârste cuprinse între 37 și 67 de ani.

Printre aceștia se numără și femeia cu rol de organizator și beneficiar al escrocheriei – cetățean al Moldovei și Rusiei cu studii superioare, cu vârsta de 63 de ani. Aceasta o cunoștea pe victimă (născută în 1938) din perioada în care tatăl dânsei avea o relație de concubinaj cu proprietara apartamentului.

Unicul potențial moștenitor legal al apartamentului era nepotul victimei, care însă în acea perioadă își ispășea pedeapsa cu închisoarea pentru o infracțiune comisă.

Cu ceva timp înainte de decesul proprietarei în primăvara lui 2021, femeia cu rol de organizator care periodic o vizita, a intrat în posesia actelor de identitate ale acesteia și le-a tăinuit. Astfel, proprietara a fost în imposibilitate să demareze procedurile de perfectare a testamentului de moștenitor pentru nepot.

În schimb, la două luni de la decesul proprietarei, femeia cu rol de organizator al acestei escrocherii i-a convins pe ceilalți trei învinuiți să accepte calitatea de martori ai scrierii testamentului din numele proprietarei, cu o dată anterioară decesului ei, dar cu semnătura imitată a acesteia.

Testamentul a fost scris în beneficiul principalei învinuite și a fost prezentat la notar, unde în baza declarațiilor false ale martorilor indicați în act, principala învinuită a devenit proprietară a apartamentului, prin înșelăciune.

Acum, asupra apartamentului și conturilor bancare ale învinuitei este aplicat sechestru. Anterior, învinuita cu rol de organizator a fost plasată în arest la domiciliu – măsură care a rămas în vigoare până în prezent.

Potrivit legii, escrocheria comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 7 la 10 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

LGBT
holod.media

Moldova, condamnată la CtEDO după mutarea repetată a marșurilor LGBT din centrul Chișinăului. Frolov: „Chirtoacă-i di jină”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a constatat că Republica Moldova a încălcat dreptul la nediscriminare și la libertatea de întrunire al asociației Genderdoc-M, care promovează drepturile comunității LGBT. Cauza vizează, între altele, decizia autorităților de a muta marșul organizat de asociație în mai 2013 din centrul Chișinăului, pe fondul amenințărilor cu violențe. Curtea a obligat statul să achite asociației 4 500 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Potrivit hotărârii pronunțate la 15 octombrie 2026, Primăria Chișinău s-a opus în repetate rânduri organizării unor activități pașnice ale Genderdoc-M în centrul capitalei, invocând riscul unor confruntări cu grupurile care se opuneau evenimentelor.

În mai 2013, asociația a planificat un marș pentru promovarea drepturilor persoanelor LGBT, însă Primăria capitalei, condusă la acel moment de Dorin Chirtoacă, a cerut în instanță schimbarea traseului. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis solicitarea, iar marșul a fost mutat într-o zonă mai îndepărtată de centrul orașului. Instanțele superioare au menținut decizia.

CtEDO a reținut că autoritățile au tratat diferit asociația Genderdoc-M față de alte organizații care au organizat evenimente publice controversate. Curtea a luat în considerare și declarațiile publice ale lui Dorin Chirtoacă, care a afirmat că persoanele homosexuale „ar trebui să rămână acasă”.

CtEDO a subliniat că amenințările cu violența proveneau de la opozanții marșului și că nu s-a demonstrat că membrii Genderdoc-M ar fi recurs la violență sau ar fi încălcat legea. În opinia Curții, mutarea repetată a evenimentelor celor amenințați, în locul luării unor măsuri împotriva celor care amenințau, nu a fost o măsură proporțională pentru menținerea ordinii publice.

Prin urmare, CtEDO a constatat încălcarea articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea, coroborat cu articolul 11, care garantează libertatea de întrunire.

Reacția lui Frolov

Pe 16 octombrie, Angelica Frolova, coordonatoare de proiect la Genderdoc-M, a venit cu o reacție pe marginea hotărârii instanței.

„Genderdoc-M a mai câștigat un dosar la CEDO. Și în acest caz chiar „Chirtoacă-i di jină”. (…) Acum plătitorii de impozite vor da din buzunarul lor 4 500 euro pentru ipocrizia lui Chirtoacă. Luați-o ca pe o investiție în drepturile omului și în activitățile organizației noastre”, a menționat ea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: