Andrei Mardari / NewsMaker

S-au acumulat prea multe gaze? După nemulțumirea ministrului Energiei, Moldovagaz explică de ce malul drept a consumat în martie gaz de la Gazprom

După conferința de presă a ministrului Energiei Victor Parlicov, din 21 martie, reprezentanții companiei „Moldovagaz” au publicat un comunicat de presă, prin care explică din ce motiv malul drept al Nistrului a consumat în ultimele zile gaz cumpărat.

Volumul de gaze naturale livrat de SAP „Gazprom” este recepționat de SA „Moldovagaz” la hotarul Ucraina-Republica Moldova. Astfel, în luna martie curent SAP „Gazprom” a asigurat livrarea către SA „Moldovagaz” a gazelor naturale în volum total de 176,7 milioane m3 sau 5,7 milioane m3 pe zi, insuficiente pentru ambele maluri ale Nistrului. Prin urmare, volumele livrate integral au fost redirecționate către SRL „Tiraspoltransgaz” pentru consumatorii din partea stângă a Nistrului, inclusiv întreprinderea „Moldavscaia GRES”, care produce energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului.

În același timp, „Moldovagaz” a asigurat în martie aprovizionarea consumatorilor cu cantități de gaze naturale necesare în baza contractului cu SA „Energocom”.

„În legătură cu încălzirea temperaturii aerului de afară și totodată reducerea cererii SA „Energocom” de procurare a energiei electrice de la „Moldavscaia GRES” în a doua jumătate a lunii curente, consumul de gaze naturale pe partea stângă a Nistrului s-a diminuat considerabil. În consecință, gazele naturale contractate au început să se acumuleze pe contul de echilibrare operațională (OBA) la punctele de interconectare ale sistemelor de transport gaze ale Ucrainei și Republicii Moldova, în pofida prevederilor Acordului de Interconectare semnat de operatori, care prevede că conturile OBA trebuie să tindă spre zero”, a explicat Moldovagaz.

Mai mult, conform condițiilor contractuale cu SAP „Gazprom” abaterile de la volumele stabilite pot fi maximum în limita de „minus” 5%, iar calculele au arătat că volumul prelevărilor efective era sub „minus” 6,8%.

În vederea neadmiterii încălcării condițiilor contractuale cu SAP „Gazprom”, SA „Moldovagaz” a preluat gazele naturale neprelevate de SRL „Tiraspoltransgaz” în decursul a 4 zile a câte 500 mii m3/zi. Pe data de 21 martie 2023, în cadrul ședinței comune dintre SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”, s-a constatat revenirea din 22 martie 2023 la consumul integral al gazelor naturale livrat de SAP „Gazprom” zilnic de către partea stângă a Nistrului și s-a punctat asupra oportunității solicitării în termeni prevăzuți a revizuirii volumelor contractate”, a conchis Moldovagaz.

Amintim că ministrul Energiei Victor Parlicov a susținut pe 21 martie o conferință de presă. Acesta s-a arătat nemulțumit de decizia Moldovagaz de a relua furnizarea către consumatori a gazului importat de la Gazprom și nu de la Energocom.

„Noi pentru malul drept cred că nu avem nevoie la moment să procurăm gaze de la Gazprom”, a comunicat Parlicov.

Contractului de furnizare a gazelor naturale pentru Republica Moldova dintre SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” este valabil până la 30 septembrie 2026.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN

Italia suspendă temporar acordul Schengen cu Spania, după criza migranților

Italia a decis să suspende temporar aplicarea Acordului Schengen privind libera circulație cu Spania, după afluxul masiv de migranți ilegali în exclava spaniolă Ceuta, situată în nordul Africii. Autoritățile italiene au dispus închiderea punctelor de intrare maritime și aeriene pentru persoanele care vin din Spania și au anunțat consolidarea controalelor la frontiera terestră cu Franța, relatează DW.

Suspendarea temporară a Acordului Schengen cu Spania este o măsură necesară pentru a garanta securitatea cetățenilor noștri și pentru a proteja frontierele europene”, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, într-un mesaj publicat pe platforma X vineri, 31 iulie.

Potrivit presei italiene, decizia a fost luată în urma unei ședințe organizate la Ministerul italian de Interne, sub conducerea ministrului Matteo Piantedosi.

Ministerul italian de Interne a confirmat pentru agenția AFP că au fost suspendate intrările maritime și aeriene dinspre Spania. Măsura nu se aplică însă cetățenilor spanioli și ai altor state europene care călătoresc în Italia, a precizat instituția.

Autoritățile italiene au anunțat totodată că, după consultări cu Franța, cele două state vor intensifica verificările la frontierele terestre.

Meloni: Imaginile din Ceuta sunt „șocante”

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat anterior gestionarea situației de către autoritățile spaniole, după sosirea a zeci de mii de migranți în Ceuta. Ea a spus că imaginile din orașul autonom spaniol sunt „șocante” și arată că „imigrația ilegală necontrolată reprezintă o amenințare reală pentru securitatea frontierelor europene”.

În replică, premierul spaniol Pedro Sanchez a făcut apel la unitate europeană. „Acum nu este momentul pentru dezbinare. Acum este momentul să continuăm construirea unei Uniuni Europene puternice și unite”, a transmis acesta pe platforma X.

Sanchez a publicat și date potrivit cărora Italia rămâne una dintre principalele rute prin care migranții ilegali ajung în Uniunea Europeană.

Circa 37 500 de migranți s-au întors în Maroc

Spania și Marocul au convenit să accelereze procedurile de returnare a persoanelor care au intrat ilegal în Ceuta. Conform televiziunii publice spaniole RTVE, care citează Ministerul spaniol de Interne, aproximativ 37 500 de migranți au revenit în Maroc.

Autoritățile spaniole estimează că, în ultimele zile, aproximativ 50 000 de persoane au ajuns în Ceuta, în timp ce administrația orașului a indicat un număr de aproape 60 000 de migranți.

Ceuta și Melilla, două exclave spaniole aflate pe coasta de nord a Africii, reprezintă unele dintre principalele rute folosite de migranții africani care încearcă să ajungă în Europa Occidentală. Pentru mulți dintre aceștia, Marocul este o țară de tranzit înainte de traversarea spre Europa.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: