Andrei Mardari / NewsMaker

„Să fie o soluție”. Gavrilița cere implicarea Ministerului Economiei, ca urmare a creșterii ratelor pentru Prima Casă

Premierul Natalia Gavrilița i-a cerut Ministerului Economiei ca, în decurs de o săptămână, să facă o analiză ca urmare a creșterii ratei dobânzii la contractele de împrumut pentru Programul „Prima casă”. Prim-ministrul a solicitat ca beneficiarii programului, care fac parte din anumite categorii vulnerabile, să nu fie afectați. 

„Aș vrea să rog Ministerul Economiei să facă în decurs de o săptămână o analiză a impactului creșterii ratelor pentru programul Prima Casă. Săptămâna aceasta, beneficiarii programului au primit notificări despre creșterea ratei de dobândă. Sunt anumite categorii vulnerabile, cum ar fi familii cu copii, care ar putea fi în dificultate să plătească aceste plăți cu ratele crescute”, a declarat Gavrilița într-o adresare către ministrul Economiei Sergiu Gaibu.

Premierul a mai solicitat ca reprezentanții ministerului să discute cu băncile din țară.

„Să vedem ce putem face cu marja aplicată și în al doilea rând să vedem dacă cresc compensațiile pe care le oferă Guvernul pentru aceste categorii vulnerabile, cum ele trebuie sau pot fi crescute. Să conlucrați împreună cu Ministerul Finanțelor ca să ne asigurăm că această creștere nu afectează păturile vulnerabile”, a adăugat Gavrilița.

La rândul său, ministrul Sergiu Gaibu a spus că deja au fost inițiate discuții cu băncile.

„De asemenea, analizăm datele împreună cu Ministerul Finanțelor în privința mărimilor acestor compensații, cât de mult va afecta beneficiarii și care categorii vor trebui susținute suplimentar. Numaidecât vom veni, timp de o săptămănă, cu o soluție la acest capitol”, a precizat Gaibu.

„Vă rog să fie o soluție și să o consultăm cu toate părțile interesate. Trebuie să fie găsit un echilibru”, a conchis Gavrilița.

Potrivit Infotag, din 1 iulie 2022, rata dobânzii la contractele de împrumut prevăzute în cadrul programului de stat „Prima casă” va crește cu 5,35 puncte procentuale. Agenția precizează că acest lucru a fost raportat de băncile comerciale care participă la acest program.

„Modificarea este legată de creșterea de la 4,12% la 9,47% a ratei indicative pentru programul „Prima casă” publicată de Banca națională a Moldovei (BNM). Rata este calculată ca rată medie ponderată a dobânzii la depozitele nou-atrase în monedă națională pentru o perioadă de la 6 la 12 luni, care este parte integrantă a ratei dobânzii din cadrul programului”, a explicat una dintre bănci.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Angajați MAE, printre persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale după petrecerea de la hotel. Popșoi „se simte bine”⚡️⚡️⚡️

Printre persoanele care s-au intoxicat cu salmonella, după un eveniment organizat în incinta hotelului de lux Radisson Blu Leogrand din Chișinău, se numără și câțiva reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Aceștia au avut nevoie de asistență medicală, a confirmat pentru NewsMaker purtătoarea de cuvânt a instituției, Tatiana Barac.

Potrivit MAE, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a participat la recepția organizată de Ambasada Statului Israel „și se simte bine”.

„Nu a consumat produse alimentare în cadrul evenimentului și, în consecință, nu a fost afectat”, a precizat Tatiana Barac.

Din informațiile obținute de NewsMaker, în perioada 22–26 iunie, la hotel au avut loc cel puțin două evenimente diferite. Unul dintre acestea a fost organizat de Ambasada Statului Israel cu ocazia Zilei Independenței Statului Israel și a reunit diplomați acreditați în Republica Moldova, inclusiv ambasadori, reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile.

În imaginile publicate de Ambasadă pot și surprinși, între altele, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Nick Pietrowicz, deputata „Alternativa” Olga Ursu și naistul Constantin Moscovici.

Jurnalist NewsMaker, internat la spital

La spital, după unul dintre evenimentele găzduite de hotelul de lux a ajuns și jurnalistul NewsMaker Denis Borșevici. Acesta a declarat că a participat la recepția organizată pe 24 iunie, unde au fost servite doar gustări. Jurnalistul bănuiește că sursa îmbolnăvirii ar putea fi somonul.

Borșevici spune că primele simptome au apărut în dimineața zilei de 25 iunie. Inițial, a crezut că suferă de o afecțiune renală, din cauza febrei ridicate și a durerilor de spate. După câteva zile de tratament fără rezultat, a fost transportat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, unde a aflat că mai multe persoane participante la evenimente organizate la Radisson Blu prezentau simptome similare.

Acesta susține că numărul persoanelor afectate ar putea fi mai mare decât cel raportat oficial, deoarece cunoaște participanți care se tratează acasă și nu au solicitat asistență medicală.

Precizăm, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a anunțat, pe 30 iunie, că 26 de persoane au fost afectate în urma focarului de toxiinfecție alimentară înregistrat la evenimente organizate în perioada 22–26 iunie la un hotel din Chișinău. La șapte dintre acestea a fost confirmată infecția cu Salmonella Enteritidis, iar celelalte probe sunt încă în proces de examinare. Detalii – AICI.

Solicitați de NewsMaker să comenteze situația, reprezentanții hotelului Radisson Blu Leogrand nu au confirmat, dar nici nu au infirmat incidentul. Aceștia au declarat că vor reveni cu un punct de vedere după după ce vor recepționa rezultatele analizelor prelevate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: