moldova.eu/foto simbol

Satul Floreni din Anenii Noi ar putea face parte din municipiul Chișinău. CEC, după ce a verificat listele cu semnături: „Sunt întrunite cerințele”

Satul Floreni din raionul Anenii Noi ar putea face parte din municipiul Chișinău, devenind prima localitate care aplică amalgamarea teritorială voluntară, prin trecerea administrativă la orașul Sângera. Comisia Electorală Centrală (CEC) a  anunțat pe 9 aprilie că a verificat listele cu semnături depuse de grupul de inițiativă, iar „cerințele au fost întrunite”.

Potrivit prevederilor legale cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, grupul de inițiativă urma să colecteze cel puțin 330 de semnături din numărul total de 3294 de alegători.

Comisia anunță că a recepționat spre verificare 58 de liste de subscripție cu 1632 de semnături, iar 1420 au fost valabile.

„Comisia a constatat că au fost întrunite cerințele privind subiectul inițierii procesului de amalgamare voluntară, fiind respectată și condiția ca propunerea să fie înaintată din partea a 10 la sută din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege”, anunță CEC.

Dacă amalgamare voluntară va trece, satul Floreni va deveni a 19-a suburbie a municipiului Chișinău. Mai exact, juridic, localitatea nu va mai face parte din raionul Anenii Noi, așa cum este în prezent, dar va fi integrată în orașul Sângera.

***

Amintim că la sfârșitul lunii noiembrie 2023, Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară a subdiviziunilor administrative. Astfel, autoritățile centrale vor susține localitățile amalgamate prin acordarea surselor financiare pentru stimularea bugetelor. De asemenea, localitățile vor beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea infrastructurii. Pentru anul 2024, în bugetul de stat sunt prevăzute în acest scop 150 de milioane de lei.

Conform datelor statistice, aproape 90 la sută dintre unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi au o populație redusă, sub 5000 de locuitori. În satul Floreni locuiesc aproape mai puțin de 4mii de oameni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu îndeamnă cetățenii să susțină reforma administrației publice locale: „Falsurile și sperietorile vor să blocheze o schimbare necesară încă acum 20 de ani”

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj în susținerea reformei administrației publice locale, după ce în spațiul public au apărut tot mai multe falsuri și dezinformări menite să blocheze procesul de amalgamare a primăriilor. Într-un mesaj video publicat pe 25 mai pe rețelele de socializare, șefa statului a subliniat că primăriile mici nu au capacitatea să ofere cetățenilor servicii de calitate și că reforma, oricât de complicată ar fi, este singura cale prin care satele moldovenești pot avea o șansă reală la dezvoltare.

„Reforma a fost lăsată prea mulți ani într-o parte pentru că e extrem de complicată și nu aduce nici voturi, nici aplauze. Dar rămânarea reformei înseamnă să lipsim satele noastre de șansa de a se dezvolta”, a declarat Sandu.

Președinta a invocat mai multe argumente în favoarea amalgamării. 87% din primăriile din Moldova au sub 3.000 de locuitori, iar media populației per primărie este de 17 ori mai mică decât în Lituania. Primăriile mici reușesc să asigure cu apă și canalizare doar 40% din gospodării, față de circa 65% în primăriile cu 3.000-5.000 de locuitori. Totodată, într-o primărie mică, 30% din bugetul local se consumă pentru întreținerea instituției, față de doar 10% într-o primărie cu 10.000 de locuitori, iar doar 20% din buget este investit în infrastructură, de două ori mai puțin decât în primăriile mari.

„Toate aceste date arată clar că atunci când administrațiile își unesc eforturile, crește și calitatea serviciilor, se modernizează mai repede infrastructura, se aduc proiecte în localități și crește nivelul de trai”, a spus Sandu.

Președinta a reamintit că Guvernul a anunțat că va oferi de trei ori mai mulți bani decât anterior localităților care își unesc voluntar administrațiile — câte 3.000 de lei per locuitor. A subliniat totodată că reforma nu presupune dispariția satelor sau a identității locale, ci doar unirea administrațiilor.

„Satul și identitatea locală se păstrează, doar administrațiile se unesc”, a declarat Sandu, îndemnând primarii să pună în prim plan interesul locuitorilor, tinerii să vorbească acasă despre beneficiile reformei și toți cetățenii să se implice în deciziile luate la nivel local.

***

Până în prezent, 608 consilii locale din Republica Moldova au aprobat decizii de inițiere a amalgamării voluntare, dintr-un total de 892 de primării existente în țară, potrivit datelor Guvernului. În perioada 18-22 mai, reprezentanții Guvernului au continuat vizitele în teritoriu pentru a explica procesul aleșilor locali, cu deplasări în raioanele Telenești, Căușeni, Rîșcani, Florești, Taraclia, Șoldănești, Cantemir și Cahul.

Printre cele mai semnificative exemple se numără raionul Florești, unde 36 din cele 40 de primării au adoptat decizii de inițiere a amalgamării, și raionul Telenești, unde 12 localități își unesc administrațiile. Primăria unită a celor 12 localități din Telenești va beneficia de circa 92 de milioane de lei din bugetul de stat, resurse care vor putea fi folosite pentru proiecte concrete și servicii publice mai bune.

Localitățile care aleg să-și unească administrațiile beneficiază de stimulente financiare de 3.000 de lei pentru fiecare locuitor. Totodată, peste 600 de servicii publice vor putea fi accesate prin intermediul Centrelor Unificate de Prestări Servicii și al Ghișeului unic, iar în fiecare localitate va activa un reprezentant al primarului pentru a menține legătura cu comunitatea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: