Schema de corupere electorală: oamenii legii au descins cu percheziții în Chișinău și Rîșcani (VIDEO)

Oamenii legii au descins cu percheziții în orașele Rîșcani și Chișinău în cadrul unor cauze penale pornite pe finanțare ilegală și corupere electorală. Informația a fost raportată pe 2 noiembrie de către Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că simpatizanții și membrii organizației criminale „Șor” și Blocul „Victorie” – ambele controlate de oligarhul fugar Ilan Șor – racolează oameni și le propun bani pentru ca „să voteze împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale”.

Potrivit unui comunicat IGP, în timpul perchezițiilor la Rîșcani și Chișinău, oamenii legii au ridicat mii de ziare cu inscripția ,,Renaștere”, ,,Șor”, telefoane mobile în care erau instalate aplicația ,,PSB”, contracte de muncă în Federația Rusă în ,,Евразия”, liste și caiete care conţin date personale, inclusiv contacte telefonice, liste cu numere de înmatriculare ale automobilelor, copii ale buletinelor de identitate ale persoanelor remunerate, documente, înscrisuri de ciornă, liste de participanți, articole cu inscripții specifice organizației criminale, carduri bancare, cartele SIM, dar și sume bănești impunătoare, probe care urmează să fie analizate şi apreciate corespunzător.

Oamenii legii continuă să desfășoare măsuri de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea materialului probator.

Precizăm că, pe 20 octombrie, au avut loc alegeri pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și referendumul constituțional cu privire la aderarea la Uniunea Europeană. În urma turului I al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, candidata PAS, a obținut 42,49% din voturi, iar Stoianoglo, susținut de PSRM, 25,95%. Cei doi se vor confrunta în turul al doilea, pe 3 noiembrie.

Procesul electoral s-a desfășurat pe fundalul unui scandal de corupere electorală orchestrată de organizațial criminală a lui Ilan Șor, care a vizat influențarea algerilor prezidențiale și referendumului constituțional. Conform anchetei, organizația „Șor” a mobilizat peste 130 000 de persoane pentru a influența votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă sancționată internațional. Procurorii estimează că numărul celor implicați ar putea depăși 300 000 la finalul anchetei, iar până acum au fost identificați 39 de milioane de dolari care au circulat prin rețea.

Șor pentru Stoianoglo?

O investigație jurnalistică a Ziarului de Gardă, care a fost publicată în data de 31 octombrie, arată că Ilan Șor l-ar susține în turul II al alegerilor prezidențiale pe Alexandr Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo neagă orice implicare în cumpărarea de voturi, susținând că nici el, nici PSRM nu au recurs la astfel de practici în campania electorală.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Grosu sare în apărarea grănicerilor ucraineni, după incidentele de pe Nistru: „Nu o fac pentru că nu au cu ce se ocupa” VIDEO

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, susține că grănicerii ucraineni au încălcat hotarul R. Moldova, însă ei nu au făcut-o pentru faptul „că nu au cu ce se ocupa și hai să mergem să ne fugărim”. Potrivit lui Grosu, „întâmplarea face că Nistrul a secat un pic, iar de lucrul acesta încearcă să se folosească unii care vor să fugă de armată”. Declarațiile au fost făcute după ce a fost întrebat dacă Chișinăul ar trebui să-i transmită ambasadorului Ucrainei o notă de protest în contextul acestor incidente. Grosu a mai declarat că sunt necesare discuții între polițiștii de frontieră din R. Moldova și Ucraina „pentru a găsi modalități în cazul în care se repetă, dorința unora de a face lucrul acesta să fie curmată”.

În timpul unor declarații pentru jurnaliști, NewsMaker l-a întrebat pe Igor Grosu dacă ar fi cazul să fie transmisă o notă de protest ambasadorului Ucrainei, după ce două patrule de grăniceri ucraineni au trecut ilegal frontiera.

„În statul vecin, pentru cei care uită sau au oleacă de amnezie, le amintesc că are loc un război. Pornim de la asta. Întâmplarea face că Nistrul a secat un pic, de lucrul acesta s-a folosit, se folosesc sau încearcă să se folosească unii care vor să fugă de armată. (…) Ceea ce este ilegal. Dacă vrei tare să treci în Republica Moldova, sunt mai la deal puncte de trecere a frontierei și acolo traversezi și îți vezi familia. Sau vine familia la tine și te vede pe tine acolo, sănătos. Sigur că faptul că au ajuns în goana după ei grănicerii pe teritoriul nostru este o încălcare a hotarului Republicii Moldova, dar ei nu o fac de atâta că nu au cu ce se ocupa și hai să mergem să ne fugărim”, a răspuns Grosu.

Potrivit lui Grosu, în acest sens, trebuie să aibă loc discuții „între autoritățile noastre, Poliția de Frontieră a noastră – Poliția de Frontieră a Ucrainei, pentru a găsi modalități în cazul în care se repetă lucrul acesta sau incidentul (…) sau dorința unora de a face lucrul acesta să fie prevenită și curmată”.

„Da, e încălcare. În același timp, eu nu văd o intenție deliberată a grănicerilor ucraineni ca să vină să ne provoace pe noi. E un caz regretabil. Acum, ce se întâmplă cu cetățenii aceștia? Ați văzut că automat sau foarte repede au depus pentru azil. Doar ei nu au venit să-și vadă numai familia sau să vadă plaiurile moldave, cât îs de frumoase. Ele îs frumoase, dar scopul îl recunoaștem care-i, îl deducem cu toții care-i”, a conchis oficialul.

Amintim că, pe 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au intrat în R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. În imaginile video, publicate pe rețelele de socializare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-a lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și au încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a reacționat unul dintre grăniceri. O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Detalii AICI. Între timp, cetățeanul ucrainean, pe care cei doi grăniceri ar fi intenționat să-l rețină, a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, originar din Kiev, a fost diagnosticat cu comoție cerebrală. Detalii AICI. Acesta a cerut azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

În contextul primului incident, deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a spus inițial că „Ministerul Afacerilor Externe a avut o notă de protest privind această traversare ilegală”. Ulterior, după ce Ministerul a infirmat informația, Carp a precizat că „a fost o eroare în exprimare” și că a fost vorba despre o notă informativă, nu despre una de protest. Detalii AICI.

Pe 17 octombrie, doi grăniceri ucraineni au fost reținuți în R. Moldova, în urma unui nou incident pe Nistru. Aceștia au fost reținuți în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, potrivit Poliției de Frontieră, care a precizat, pe baza informațiilor preliminare, că cei doi desfășurau o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru. Și în acest caz, a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatul vizat de această acțiune a solicitat azil în Moldova. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: