„Școala de azi distruge personalitatea”. Interviu cu Liubomir Guțu, fost jurnalist, actual comunicator și viitor profesor la Bălți

Liubomir Guțu este fost jurnalist, actual comunicator la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și viitor profesor. După ce a locuit aproape cinci ani în Chișinău, el a decis să revină în orașul de baștină și să aducă o schimbare în sistemul de învățământ. Într-un interviu pentru NewsMaker, acesta a explicat de ce a renunțat la traiul în capitală, cum vede reforma în educație, ce fel de profesor va fi și ce salarii ar trebui să aibă pedagogii.

–   Tu ai avut o carieră în jurnalism. Părea că îți place ceea ce faci, însă la un moment dat ai decis să te întorci la origini, lucru care se întâmplă mai rar. De ce ai decis să revii la Bălți și ce schimbare îți dorești să aduci în comunitatea din care ai pornit?

Eu sunt diferit de oamenii din generația mea. Nu-mi place să prind rădăcini într-un loc, nu am nicio problemă să-mi schimb mediul de activitate. Chiar dacă la început îmi este greu, oricum, pe parcurs, eu mă acomodez cu mediul în care mă aflu și la final devin o piesă integrantă în mecanism. Mie-mi plac provocările. Foarte repede mă plictisesc de rutină. La Chișinău am stat patru ani și șapte luni. Pentru mine jobul pe care-l aveam a devenit o rutină. Plecarea mea de la Chișinău e rezultatul mai multor factori. În septembrie 2021, am zis că vreau o schimbare și în acel moment m-a sunat Victor, șeful Departamentului pentru educație, cultură și viața studențească de la USARB. Vorbeam despre plasarea anumitor evenimente de la USARB și i-am zis: „Voi așa evenimente faine organizați! De ce nu găsiți un om care să scrie despre asta?”. El mi-a răspuns că nu au așa oameni și, mai în glumă, mai în serios, mi-a zis să vin eu să scriu. Mi-a fost interesantă această provocare, pentru că eu am descoperit o pasiune pentru promovare și comunicare, dar fără limbaj de lemn și fără clișee și stereotipuri. Deci, primul motiv e că am primit oferta de la Bălți.

Sunt aici pentru binele universității. Îmi place comunicarea out of the box. Nu am „ochelari de cal”

Al doilea motiv a fost că eu nu mai voiam să fac în general jurnalism. Am avut o supradoză de știri, iar războiul a amplificat și mai mult starea asta. Războiul cumva a acutizat dorința mea de a pleca din jurnalism și de la Chișinău.

Al treilea motiv a fost singurătatea pe care eu o resimțeam la Chișinău. Când m-am mutat în Capitală, eu mi-am propus să-mi aduc cel puțin un prieten și/sau s-o aduc pe mama. Ambele tentative au eșuat. La Chișinău eu nu-mi puteam face prieteni în sensul cum eu văd un prieten. Zilnic eram la serviciu până la 18.00, de la job acasă, acasă dorm, dimineața de la capăt. Rutina mea, timp de patru ani și șapte luni a fost la fel, cu mici excepții când puteam să merg la cinema sau la teatru cu niște amici. Nu puteam să petrec timpul cum îmi place mie, cu prietenii mei, cu care am teme de discuție. Punctul final a fost că m-am plictisit și de Chișinău. Am avut nevoie să-mi schimb locul. Puteam să plec și în sat, eu aveam nevoie să plec.

Războiul început în Ucraina a fost ultima picătură. În luna mai m-am mutat definitiv la Bălți. Mi se pare interesant ceea ce fac acum. În plus, eu chiar am vrut să-mi asum o astfel de responsabilitate – să fac comunicare la o universitate. Simt că întorc datoriile universității în care am învățat șase ani.

–   Acum ești comunicator la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Ce ți-ai propus să schimbi acolo? Ai susținerea administrației în acest sens?

Înțeleg că sunt om proaspăt la USARB și probabil încă nu am „autoritatea” necesară pentru a-mi impune propria agendă. Nu am venit să fiu un comunicator clasic care răspunde doar la apeluri telefonice sau execută lucruri de rutină. Vreau mai mult. Până la mine nu s-a făcut așa ceva și mă confrunt cu anumite reticențe din partea oamenilor, dar cu timpul le vom depăși împreună, când vor vedea că sunt aici pentru binele universității. Mie îmi place comunicarea out of the box. Eu nu am „ochelari de cal”.

Eu mi-am propus să fac aici articole cum am învățat să fac în presă. Îmi propun să găsesc chestiuni mărunte și despre ele să scriu, să promovez succesele studenților, care fie au plecat în străinătate și au revenit, să-mi povestească experiența lor de acolo, fie că au câștigat un concurs, o olimpiadă, o bursă. O să valorific profesorii noștri, ale căror voci vreau să le fac auzite în întreaga țară. Mi-aș dori să pun accentul pe viața studențească, viața de la USARB, pentru că teritoriul universității este unic în țară. Nu mai găsești în Moldova așa campus ca în Bălți. Aici se află toate blocurile de studii, toate căminele, biblioteca, sala de sport, cantina. E ca un oraș într-un oraș.

Eu am un ochi deja antrenat. Eu văd subiecte acolo unde alții pot să nu vadă istorii de materiale. Și evident PR – să fac ca universitatea asta să aibă o imagine pozitivă în presă. Eu sunt conștient că tu într-o lună nu poți să faci o imagine bună. Trebuie să treacă cel puțin un ciclu anual, ca oamenii să vadă că există așa universitate și ce se întâmplă acolo.

Eu îmi doresc să scriu așa, ca oamenii să-și dorească să se asocieze cu universitatea, pentru că o să vadă că aici se pune accentul pe viața studențească. Studenții noștri sunt foarte activi, dar până acum nu s-a mediatizat asta, nu s-a scris într-un limbaj accesibil. Până acum s-a scris într-un limbaj de lemn. Eu nu mă asociez cu așa ceva. Îmi doresc să fac la USARB așa tip de comunicare, care nu se face la nicio universitate. Am provocări, dar vreau să continui.

–   Ce salariu are un specialist principal în E-Media? Îți ajunge pentru trai?

Am știut unde vin și că salariul va fi diferit de cel pe care l-am avut anterior. În cazul meu, salariul nu-i atât de important cât e dorința mea de a face comunicare la universitatea care m-a format.

–   În luna ianuarie vei absolvi un curs de masterat la Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău. Acum poți să predai Educația pentru Societate în școli și licee. De ce ai ales să faci asta?

Eu am acumulat experiență în jurnalism și știu cum funcționează statul. Mă pricep în politică, în niște procese economice, în general, mă pricep în ceea ce se predă la Educația pentru Societate și cred că elevii ar trebui să cunoască cum funcționează statul nostru de la o persoană care se pricepe în asta nu din auzite.

Tinerii nu prea sunt familiarizați cu procesele politice din țară. Dacă îi întrebi ce partide cunosc sau cum funcționează statul, majoritatea nu vor oferi vreun răspuns relevant. Nu prea posedă cultură politică sau economică. Dacă vorbim despre drepturile omului, toleranță, non-discriminare și altele, aici bate vântul. Recunosc, sunt mici insule, sunt elevi, sunt profesori de calitate, dar în mare parte, această materie este predată de profi de istorie sau de geografie. Despre ce fel de drepturi ale omului poate vorbi o profesoară care toată viața a predat altă disciplină și care nu rezonează cu disciplina asta?

În plus, eu am înțeles că nu vreau să-mi dedic toată viața jurnalismului.

Nu mai găsești în Moldova așa campus ca în Bălți. E ca un oraș într-un oraș.

–   Cum au fost studiile la universitate? Ai scris o postare în care povesteai că ai avut un conflict cu cineva dintre profesori din cauza unor declarații homofobe…

Studiile în general au fost faine, majoritatea profesorilor au fost de treabă. Au fost însă și excepții. Una dintre profesoare bunăoară, care trebuia să-mi formeze competențe pentru cultura democratică, mi-a spus că ea nu înțelege „ce-i cu LGBT-ul acesta”, pentru că această comunitate contravine religiei.

Mi s-a sugerat să nu scot gunoiul din casă. Adică noi trebuie să păstrăm gunoiul ca să pută? Din contra, trebuie să scoatem gunoiul și să aerisim casa, că miroase urât. O altă profesoară își impunea viziunile conservatoriste. După ea, femeia trebuie să stea acasă și să gătească mâncarea, iar bărbatul trebuie să aducă bani. Și femeia trebuie să-l asculte pe bărbat. Le sfătuia pe studentele sale să nu se căsătorească cu băieți de la pedagogie, pentru că ambii o să moară de foame. Aveam așa o disonanță cognitivă, cum e posibil la pedagogie să înveți studenții așa prostii?

–       Din toamnă îți propui să predai la o instituție de învățământ din Bălți. Crezi că vei fi un altfel de pedagog pentru elevii tăi decât au fost profesorii tăi pentru tine?

Sunt sigur de asta. Teza mea de master este despre formarea competențelor pentru o cultură democratică la profesori. Altfel spus, e despre cum trebuie să fie profesorii care predau Educația pentru Societate.

–       Cum ar trebui să fie un profesor bun?

Eu de la școală am ieșit cu un sac de frici, de temeri, de complexe, pentru că am avut profesori aiurea, care etichetau elevii, care nu ne luau în serios. Profesorii aveau elevi preferați, nu erau obiectivi. Au fost jigniri în fața clasei, manipulări și pedepse prin note, ceea ce nu e pedagogic. Adică elevul învață la maximumul capacităților sale și cu chiu cu vai are un 7, și pentru că nu s-a comportat pe placul tău îi pui un 2 și îi strici toată media? Ce motivație poate să mai aibă elevul după această atitudine?

Eu am să fiu viceversa. Eu am propria constituție pe care am adoptat-o, dar care poate fi modificată. Toate deciziile pe care o să le iau o să le discut cu elevii mei. Ca să respecte regulile pe care le voi seta, acestea trebuie să fie acceptate de ei. În același timp, eu vreau să șterg distanța asta între profesor și elev. Vreau ca ei să mi se adreseze la „per tu”. Vreau din start să stabilesc relații de egalitate. Eu sunt exact ca ei, mănânc aceeași mâncare, singurul lucru care mă deosebește de ei e că știu un pic mai mult decât ei, atât. Dar faptul că știu un pic mai mult decât ei, doar un pic mai mult, nu înseamnă că ei de mine trebuie să se teamă sau să mă respecte mai mult decât în mod normal se respectă oamenii. A fost foarte emoționant pentru mine când după cele cinci săptămâni de practică petrecute la un liceu din Chișinău, s-a apropiat de mine o elevă și mi-a spus că viitorii mei elevi vor avea noroc de mine, că eu le-am oferit libertate.

Educația pentru Societate este o disciplină prin care tu trebuie să implici elevii în activități. Nu trebuie să vii tu să le explici o oră o temă. 10% din oră trebuie să vorbească profesorul și restul timpului, elevii. Eu îi motivam cu bomboane și ei erau foarte activi. Am încercat să fiu diferit la toate lecțiile. La ultima oră le-am organizat un concurs cu premii. Asta i-a motivat și mai mult să participe la quiz. Să le fi văzut ochii…

Vreau să șterg distanța dintre profesor și elev. Să mi se adreseze la „per tu”

–   Recent autoritățile au demarat reforma învățământului superior. Se propune comasarea unor instituții pentru eficientizarea cheltuielilor. Această reformă, anunţată de sus, cum e percepută, cum e înţeleasă, cum e susţinută la nivel de universitate?

În calitatea mea de cetățean activ și de fost jurnalist, care încă își poate forma opinia despre procesele politice din țară, susțin reforma asta. Mai mult, eu visam la ea, să înceapă mai degrabă. Cu un an sau doi ani în urmă făceam un articol despre admiterea la universități. Mă gândeam atunci cât de multe universități avem în Moldova, multe dintre care sunt puțin relevante.

Eu susțin reforma, dar cred că lipsește o comunicare eficientă a guvernării noastre. Autoritățile au făcut un lucru bun, dar nu au reușit să explice de ce au făcut asta. Oamenii au înțeles greșit, că se închid niște universități, că o să dispară și studenții o să rămână fără loc de studii. Nu este așa. Dacă un student a fost admis la Universitatea Agrară, el va absolvi UTM-ul, la aceeași specialitate la care a fost admis la Universitatea Agrară. Autoritățile trebuie să învețe să vorbească simplu, pe înțelesul tuturor, nu cu neologisme și cu teorii avansate despre viitor prosper.

Ce ține de reacția universității noastre, rectora noastră a susținut reforma ca fiind una benefică pentru sistemul de învățământ superior din Republica Moldova. În urma acestei reforme, universitățile care au rămas vor putea absorbi mai mulți bani. Din acești bani vor putea să-și dezvolte infrastructura, să-și îmbunătățească programele de studii.

– Un alt aspect al reformei învățământului superior din Republica Moldova ține de comasarea unor universități cu institute de cercetare. În Europa, dar și în statele dezvoltate, este practicat acest lucru. Ce părere ai despre această decizie?

În mod normal, cercetarea ca domeniu ar trebui să fie tot timpul împreună cu universitățile. La USARB, cercetarea este un pilon forte, în care studenții au libertatea să se implice, fie aici, în Moldova, fie peste hotare, prin programe Erasmus. Aceste programe sunt valorificate. Studenții noștri au posibilitatea, din primii ani de studii, să înceapă o cercetare, să se lanseze cu un articol într-o revistă științifică.

Ca să schimbăm universitatea, trebuie să schimbăm școala. Școala de azi distruge personalitatea

–   Autoritățile anunță reforme, însă nimeni nu vorbește despre relevanța studiilor superioare care se fac la noi, despre schimbarea curriculei și alinierea acesteia cu cerințele pieței. Ce fel de reforme trebuie implementate pentru a schimba în profunzime sistemul de învățământ din Moldova?

Ca să schimbăm universitatea, noi trebuie să schimbăm școala. La universitate vine produsul școlii. Noi trebuie să schimbăm profesorii din școală, să pregătim elevii pentru viața studențească.

Școala trebuie să preia practici care deja și-au demonstrat eficiența. Educația în stil scandinav este un exemplu în acest sens, dar noi nu avem oameni care să o implementeze. Oamenii noștri au prins rădăcini și nu sunt pregătiți pentru așa schimbări. Este foarte greu să implementezi o reformă în educație astfel încât ea să aducă roade palpabile, nu pe foaie. Poți să distrugi tot sistemul și să-l construiești de la zero, dacă aduci oameni motivați și tineri care să-și dorească schimbări.

–   De ce are nevoie sistemul nostru de învățământ pentru a deveni relevant, ca oamenii să nu aleagă studiile în afara țării în favoarea studiilor de aici?

Școala de azi distruge personalitatea omului. Eu optez pentru ca elevii singuri să-și aleagă disciplinele pe care să le studieze. De ce eu timp de opt ani să învăț matematica, dacă nu am capacități să o înțeleg? Eu pot să o studiez opțional, ca să am cunoștințe de bază și atât. Dacă un elev la 10 ani a înțeles că nu poate să rezolve probleme de trigonometrie, asta nu înseamnă că el e incompetent și un deșeu pentru societatea asta. Poate elevul respectiv are viziuni artistice, poate îi place să scrie poezii, poate el poate dansa și își va putea câștiga banii prin dans.

După mine, modelul de educație scandinav este unul foarte bun. Acolo elevii vin la școală într-un mediu prietenos, în care pot să interacționeze cu colegii, cu profesorii, de la egal la egal, în care toți stau așezați nu pe scaune, ci în bean bag-uri, bunăoară.

Trebuie schimbată percepția despre cum trebuie să fie un profesor. Acesta nu trebuie să fie autoritar, nu trebuie să se considere superior elevilor. Nu trebuie să se impună. Drepturile lor sunt egale. Haideți să pornim de la asta.

–   Cum putem crește atractivitatea profesiei de profesor? Cum ar trebui să arate programele de formare ca să fie mai atractive și mai eficiente pentru profesori?

Salariul atractiv este unul dintre cei mai importanți factori. Așa cum există monumente de arhitectură protejate de stat, așa trebuie să fie și unele profesii protejate de stat. Este vorba despre medici, polițiști și profesori. Dacă va fi motivat financiar, profesorul va aloca timp și peste program pentru a oferi elevilor educație de calitate. În condițiile zilei de azi, cu inflația, cheltuielile majorate la facturi, salariul ar trebui să înceapă de la 10.000 de lei.

Mai mult, îmi doresc ca profesorii să fie absolviți de completarea exagerată a hârtiilor, dări de seamă etc. Nu furați timpul profesorului pentru așa chestiuni.

Un alt factor este protecția juridică împotriva unor situații neplăcute la școală. În același timp, ar fi binevenit ca profesorii să beneficieze de pachete sociale de reabilitare după un an școlar încheiat, ca să se restabilească fizic și moral după un an de muncă la școală, în care au lucrat cu oamenii.