screenshot

„Se prezentau experți în investiții”: cinci call-centre, destructurate la Chișinău. Opt persoane reținute VIDEO

Vineri, pe 9 octombrie, în Moldova au fost efectuate 21 de percheziții, fiind destructurate cinci call-centre în Chișinău. În urma acțiunilor, opt persoane au fost reținute. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că un grup de persoane ar fi administrat platforme false de tranzacționare a criptomonedelor și ar fi atras în activitatea infracțională zeci de persoane, inclusiv cetățeni din Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina. Prin intermediul platformelor, suspecții ar fi atras investiții de la persoane din SUA și Canada, determinând victimele să transfere bani în scheme frauduloase. Potrivit informațiilor preliminare, un singur call-centrul ar fi înregistrat venituri lunare de aproximativ două milioane dolari.

Potrivit IGP, acțiunile au fost desfășurate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Inspectoratului de Poliție Bălți, cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”. Acestea au avut loc în cadrul unei cauze penale pornite de Procuratura municipiului Bălți, care vizează presupuse infracțiuni de escrocherie și spălare de bani, comise de un grup criminal organizat. În urma acțiunilor, opt persoane au fost reținute.

„Grupul ar fi administrat platforme false de tranzacționare a criptomonedelor, prin intermediul cărora ar fi atras investiții de la persoane din Statele Unite ale Americii și Canada. Suspecții s-ar fi prezentat drept experți în domeniul investițiilor și ar fi oferit informații denaturate și false despre profituri și riscuri, determinând victimele să transfere bani în scheme investiționale frauduloase. (…) Structura ar fi fost organizată ierarhic, cu roluri bine determinate”, a comunicat IGP.

Potrivit instituției, investigațiile au vizat cinci call-centre din Chișinău, precum și persoanele bănuite de implicare în activitatea acestora. În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare, telefoane mobile, calculatoare, procesoare, suporturi de stocare a informației, carduri bancare, documente contabile și corporative, ștampile, precum și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală. De asemenea, au fost depistate și ridicate dispozitive destinate bruiajului și un poligraf folosit pentru testarea persoanelor recrutate pentru activitățile infracționale.

IGP a declarat, făcând referire la informațiile preliminare, că doar un singur call-centrul ar fi înregistrat venituri lunare de aproximativ două milioane dolari din activitatea infracțională.

„În activitatea infracțională au fost atrași zeci de persoane, inclusiv cetățeni străini proveniți din mai multe state precum Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina. Persoanele identificate au fost supuse verificărilor cu suportul angajaților Inspectoratului General pentru Migrație al MAI și Direcției cooperare polițienească internațională din cadrul IGP. Printre persoanele implicate se numără persoane responsabile de coordonarea activității call-centrelor, recrutarea personalului și administrarea economică și contabilă a companiilor folosite în activitatea infracțională”, a declarat Inspectoratul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Corneliu Dudnic și-a lansat campania electorală pentru funcția de bașcan: „Scopul meu este să consolidez statutul autonomiei”

Corneliu Dudnic, candidat independent la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, și-a lansat campania electorală vineri, 16 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a promis că, în cazul în care va câștiga scrutinul, va realiza un audit financiar-economic al autonomiei în primele 100 de zile de mandat.

Corneliu Dudnic a declarat că, în prezent, Găgăuzia se confruntă cu declin economic, criză demografică, izolare politică și instituții slăbite. Potrivit lui, în cei 30 de ani de existență, autonomia ar fi fost dezavantajată în repartizarea resurselor.

„Contextul internațional și realitatea politică din Republica Moldova, în care se află astăzi Găgăuzia, complică de câteva ori sarcinile viitorului bașcan”, a spus concurentul electoral.

Pentru a-și prezenta viziunea, echipa candidatului a pregătit o serie de întâlniri în localitățile Găgăuziei, unde acesta intenționează să discute cu alegătorii.

Pentru următorii patru ani, Dudnic propune un program în zece puncte, care vizează dezvoltarea economiei și agriculturii, atragerea investițiilor, sporirea veniturilor proprii ale regiunii, susținerea tinerilor și familiilor, modernizarea infrastructurii și consolidarea dialogului cu autoritățile de la Chișinău. El a anunțat că va prezenta în curând programul electoral și modelul său de dezvoltare a Găgăuziei.

Candidatul a mai promis că fiecare angajament va avea un termen de realizare, un buget, o persoană responsabilă și un rezultat măsurabil, iar îndeplinirea acestora va fi urmată de raportări publice.

„La baza programului meu nu vor sta promisiuni răsunătoare, ci angajamente concrete și responsabilitate personală pentru implementarea lor”, a menționat acesta.

Totodată, Corneliu Dudnic a mai declarat că, în cazul în care va fi ales bașcan, va realiza un audit financiar-economic al autonomiei în primele 100 de zile de mandat.

„Scopul meu este să redau oamenilor încrederea în autorități, să relansez economia și să consolidez statutul autonomiei”, a spus Corneliu Dudnic.

Amintim că alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară a autonomiei.

Corneliu Dudnic figurează pe poziția a treia în buletinul de vot.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: