„Se urmărește demiterea mea din funcție”. Chironda s-a adresat la PG în legătură cu ancheta de serviciu inițiată în privința sa
Full Article 3 minutes read

 „Se urmărește demiterea mea din funcție”. Chironda s-a adresat la PG în legătură cu ancheta de serviciu inițiată în privința sa

Viceprimarul Victor Chironda s-a adresat la Procuratura Generală în legătură cu inițierea unei anchete de serviciu în privința sa. Despre acest lucru a anunțat Oxana Eșanu, avocata lui Chironda, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 18 iunie.

„La 17 iunie 2021 a fost instituită o comisie care anchetează lipsa clientului meu de la serviciu. Cu această dispoziție, clientul meu a recepționat și o notă informativă cu un act de constatare a acestei comisii. Actul de instituire este înmânat pe 17 iunie, iar actul de constatare este datat cu 31 mai. Ei de abia au fost constituiți, dar au constatat la 31 mai. Suntem în prezența unor falsuri în această anchetă de serviciu. De aceea, am sesizat Procuratura pentru a investiga aceste acțiuni”, a spus Oxana Eșanu.

La rândul său, Victor Chironda a declarat că prin această anchetă de serviciu s-ar urmări demiterea sa din funcție.

„Ceea ce se întâmplă este un abuz vădit. Însă, probabil există indicații pentru a realiza această procedură care trebuie să aibă ca finalitate demisia mea. Vreau să explic de ce se urmărește demiterea mea din funcție. Eu cred că acest lucru se întâmplă, pentru că în ultima jumătate de an am început să simt o presiune tot mai mare pe partea de procedură de semnare a actelor permisive. Mi se aduceau la semnat foarte multe acte care reprezentau încălcări. Practic, fiecare al treilea dosar era întors în Direcția arhitectură. Am solicitat clarificări, însă măsuri nu au urmat. Din contra, au urmat un fel de reacții negative asupra mea. Tot acest scandal în jurul concediului meu nu are menirea decât să redirecționeze focusul opiniei publice, pentru că nu este vorba despre concediul lui Victor Chironda, dar despre emiterea autorizației pentru desființarea Hotelului Național”, a spus Chironda.

Totodată, acesta a făcut apel către președinta Maia Sandu, dar și către premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

„Vreau să mă adresez și către președinta Maia Sandu și premierul interimar, Aureliu Ciocoi, ca să se sesizeze și să mă ajute să stopăm această ilegalitate”, a mai spus Chironda.

Amintim că, pe 15 iunie, viceprimarul capitalei Victor Chironda i-a solicitat primarului general, Ion Ceban, să inițieze o anchetă de serviciu în privința Svetlanei Dogotaru, arhitectul-șef al municipiului Chișinău și șefa Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare. Acesta a acuzat-o de lipsă de profesionalism în contextul dezbaterilor privind demolarea Hotelului Național. Chironda susține că Dogotaru ar permite beneficiarului „să încalce procedurile de elaborare a documentației de urbanism și să inducă în eroare primarul și viceprimarii care trebuie să semneze actele permisive”.

De cealaltă parte, arhitectul-șef al capitalei a dat asigurări să toate neconformitățile din proiect se vor înlătura și că urmează expertize, „în caz de necesitate”. Mai mult, aceasta l-a acuzat pe Chironda de lipsă de profesionalism și a menționat că viceprimarul ar recurge la „manipularea opiniei publice” și ar ținti fotoliul de deputat.

Ulterior, în cadrul Primăriei Chișinău a fost format un grup de lucru, format din angajați ai instituției, care are drept scop „elucidarea circumstanțelor absenței de la serviciu” viceprimarului capitalei, Victor Chironda.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: