screenshot

Secretara de stat Carolina Novac afirmă că și-a donat ultimul salariu de la „Moldovagaz” pentru o familie cu 8 copii (VIDEO)

Secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a anunțat că și-a donat ultima remunerație primită în calitate de membru al Consiliului de Observatori al „Moldovagaz”, funcție pentru care a încasat peste 2,25 milioane de lei în 2025. Potrivit acesteia, banii au fost transferați în contul unei organizații neguvernamentale pentru a ajuta o familie aflată în dificultate. Afirmațiile au fost făcute după ședința Guvernului din 15 iulie.

Am realizat deja, cred că două săptămâni în urmă, o donație cu tot cuantumul întreg al ultimei remunerații primite către un ONG – „Copil, Comunitate, Familie”. (…) Toată remunerația, cred că se cunoaște lucrul acesta. Acest lucru va permite în fond achiziția unei case pentru o mamă cu opt copii”, a declarat Carolina Novac.

De asemenea, secretara de stat a respins speculațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora ar avea legături de rudenie cu fostul premier Dorin Recean, calificându-le drept „aberații”.

Amintim că, la sfârșitul lunii iunie, indemnizația Carolinei Novac pentru activitatea în Consiliul de Observatori al „Moldovagaz” a stârnit critici în spațiul public. Atunci, aceasta a declarat că onorariile sunt stabilite de acționarul majoritar, Gazprom, încă din 2014, și nu pot fi modificate de partea moldovenească, deși au existat solicitări în acest sens.

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru 2025, Carolina Novac a încasat peste 2,25 milioane de lei pentru activitatea în cadrul „Moldovagaz” și alți peste 546 000 de lei din funcția de secretară de stat a Ministerului Energiei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene. Din declarația sa nu este clar nici dacă incidentul a fost intenționat sau accidental.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: