European Union in the Republic of Moldova

Șeful Delegației UE la Chișinău, după ratificarea Convenției de la Istanbul: „Femeile și fetele din Moldova vor deveni mai puternice”

Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Janis Mazeiks a salutat decizia majorității parlamentare din 14 octombrie, prin care a fost aprobată în lectură finală ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, denumită și „Convențiea de la Istanbul”.

„Salut alăturarea Republicii Moldova la comunitatea statelor care au ratificat Convenția de la Istanbul. Este primul instrument legal pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor la nivel internațional. Stabilește un cadru legal și măsuri politice pentru prevenirea actelor de violență, susținerea victimelor și pedepsirea făptașilor. Convenția de la Istanbul presupune criminalizarea și sancționarea legală a diferitor forme de violență împotriva femeilor, inclusiv violență domestică, urmărire, hărțuire sexuală și violență psihologică.  Datorită acesteia, consider că femeile și fetele din Moldova vor deveni mai puternice și vor constitui o categorie și mai activă a societății”, a menționat diplomatul.

Amintim că inițiativa a fost aprobată cu votul a 54 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a calificat documentul drept „o rușine” și a părăsit sala de ședințe a Legislativului. Deputații fracțiunii „ȘOR” au votat împotriva inițiativei.

Pentru orice stat care aderă, Convenția intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de trei luni de la data transmiterii documentului pentru păstrare către Secretarul general al Consiliului Europei.

Prin ratificarea Convenției, autoritățile Republicii Moldova se angajează ca violenţa împotriva femeilor să fie pedepsită în mod corespunzător, să fie alocate resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenței, linii telefonice de urgenţă care să fie disponibile 24 din 24 de ore, adăposturi pentru victimele violenţei, servicii de consiliere psihologică şi juridică, dar și alte măsuri.

Moldova este a 35-a țară care ratifică Convenția de la Istanbul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Provocări la primul summit UE-Moldova? Poliția confirmă alerta falsă cu bombă la Aeroport: „Am anticipat”

O alertă cu bombă a fost semnalată la Aeroportul Internațional Chișinău, în ajunul sosirii oficialilor europeni în Republica Moldova. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, apelul a fost făcut telefonic, dar în urma verificărilor s-a constatat că a fost vorba despre o alertă falsă.

„Toate serviciile cu atribuții în domeniul siguranței au anticipat astfel de scenarii, fiind întreprinse acțiuni preventive de siguranță. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că alerta a fost falsă”, a precizat ofițera de presă din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Cristina Talpă, pentru NewsMaker.

Astăzi, 4 iulie, la Reședința de Stat din Chișinău are loc primul summit bilateral dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Evenimentul este găzduit de președinta Maia Sandu, alături de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean.

Uniunea Europeană este reprezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, António Costa.

Agenda summitului include subiecte-cheie precum procesul de aderare a Moldovei la UE, aprofundarea cooperării economice, extinderea rețelelor de infrastructură, tranziția energetică, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct central al discuțiilor îl constituie prezentarea și avansarea Planului de Creștere pentru Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: