Facebook/Poliția Republicii Moldova

Semnalările cetățenilor vor ajunge într-un sistem unic al MAI: „Nicio solicitare nu va rămâne fără răspuns”

Semnalările primite de subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, urgente și non-urgente parvenite prin mai multe canale, vor fi centralizate într-un sistem unic, astfel încât nicio solicitare să nu rămână fără răspuns din partea autorităților. 

Guvernul a aprobat, pe 25 ianuarie, Conceptul tehnic al Sistemului informațional departamental „Evidența semnalărilor și evenimentelor de ordine publică” (SID Semnalări).

Prin implementarea SID Semnalări va fi creat un suport informațional unitar pentru gestionarea acțiunilor la nivelul tuturor structurilor de ordine publică din subordinea Ministerului.

La fel, potrivit MAI, vor fi proiectate și implementate metode avansate de analiză strategică, operațională și tactică a evenimentelor de ordine publică și a fenomenului infracțional.

„Realizarea în timp real a schimbului de informații despre incidentele înregistrate va asigura interoperabilitatea la nivel organizațional între structurile de ordine publică și reacționarea promptă, axată pe prestarea serviciilor calitative populației”, comunică MAI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene. Din declarația sa nu este clar nici dacă incidentul a fost intenționat sau accidental.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: