REUTERS/File Photo

Serghei Lavrov, declarat persoană nongrată în Polonia. Moscova denunță o decizie „provocatoare”

Varşovia nu a autorizat intrarea pe teritoriul Poloniei a ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE. Moscova a clasat această decizie drept una ”provocatoare”.

Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunțat vineri, 18 noiembrie, că a refuzat să autorizeze intrarea lui Serghei Lavrov pe teritoriul ei.

„Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare”, a explicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei poloneze a OSCE.

Potrivit sursei citate, delegaţia rusă nu trebuie să ”includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov”.

Moscova  a clasat această decizie drept una provocatoare.

„Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent. Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”, a declarat diplomaţia rusă.

Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din OSCE va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

De la crearea sa în 1975, în plin „război rece”, pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală a OSCE, la care în mod normal Serghei Lavrov participă, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

„La invitația Dumei de Stat a Federației Ruse”: Dodon și patru deputați socialiști, în vizită în Rusia

Un grup de deputați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în frunte cu Igor Dodon, efectuează o vizită în Federația Rusă. Despre vizită au anunțat reprezentanții PSRM, într-un comunicat de presă, și Igor Dodon, care au precizat că aceasta are loc „la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse”.

Dodon a anunțat că efectuează o vizită de lucru de două zile în Rusia, alături de mai mulți socialiști, la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse.

„Programul vizitei include întrevederi cu reprezentanții partidelor partenere ale PSRM. Amintesc că Partidul Socialiștilor a încheiat acorduri de colaborare cu două partide din Rusia: „Rusia Unită” și „Rusia Justă”. Vizita urmărește consolidarea relațiilor interparlamentare și dezvoltarea cooperării interpartinice și a dialogului politic dintre Republica Moldova și Federația Rusă”, a adăugat Dodon.

PSRM a precizat, într-un comunicat de presă, că delegația este condusă de liderul formațiunii și deputatul Igor Dodon, iar din aceasta mai fac parte parlamentarii socialiști Bogdan Țîrdea, Alla Darovannaia, Ala Pilipețcaia și Grigore Uzun.

***

Amintim că, în septembrie, Dodon a felicitat partidul rus de guvernământ „Rusia Unită” pentru victoria obținută la alegerile pentru Duma de Stat. Dodon a felicitat și partidul „Rusia Justă”, care a acces în camera inferioară a parlamentului rus.

Iar, săptămâna trecută, Dodon l-a felicitat pe președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia zilei sale de naștere. De precizat că Dodon l-a felicitat pe Putin și anterior, inclusiv până în 2022, precum și în fiecare an de la începutul invaziei ruse în Ucraina. În noul mesaj, Dodon a menționat că „Moldova și Rusia sunt unite de pagini comune de istorie” și că „mulți dintre cetățenii noștri văd în continuare Federația Rusă drept un prieten”.

În februarie 2025, aflat în studioul agenției ruse TASS, Igor Dodon a declarat că merge lunar la Moscova, întrucât are un contract cu Universitatea Sberbank, unde ține lecții. „Oficial sunt lecții la Sberbank și desigur au fost și alte întâlniri, dar dacă nu sunt oficiale atunci despre ele probabil nu trebuie de vorbit”, spunea Dodon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: