parlament.md

Sergiu Gaibu și-a anunțat demisia. Ministerul Economiei va fi condus de Dumitru Alaiba

În cadrul ședinței din 16 noiembrie a Guvernului s-a anunțat despre demisia ministrului Economiei Sergiu Gaibu. Premierul Natalia Gavrilița a spus că decizia a fost luată în urma unor consultări. Noul ministru propus este Dumitru Alaiba. 

„Am avut anumite consultări în baza anumitor analize. Am discutat cum am putea reformata anumite portofolii pentru ca să putem comunica mai bine, livra mai bine și îndeplini programul de guvernare”, a spus Natalia Gavrilița.

Prin urmare, oficialul a anunțat că Sergiu Gaibu de la Economie și-a anunțat demisia. Noul ministru al Economiei propus este deputatul și președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Dumitru Alaiba.

Precizăm că Guvernul condus de prim-ministra Natalia Gavrilița a marcat în august un an de activitate.

Anterior, președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat că miniștrii din Guvernul Gavrilița sunt evaluați, iar după acest proces ar putea avea loc remanieri. Și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a admis că în unele ministere „lucrurile se mișcă mai puțin bine”. Totuși, aceasta a susținut că, deși are o opinie, decizia cu privire la eventuale remanieri îi aparține premierului Natalia Gavrilița. Amintim că Cabinetul de miniștri condus de premierul Natalia Gavrilița a depus jurământul de învestire în funcție la 6 august 2021.

Menționăm că, pe 13 noiembrie, în presă a apărut informația cu privire la o ședință la Președinție, la care au participat deputații Partidului Acțiune și Solidaritate, dar și zvonul alimentat de un consultant american, potrivit căruia Natalia Gavrilița va fi înlocuită în funcția de prim-ministru.

Ședința de la Președinție, la care au participat mai mulți deputați ai PAS și cel puțin un ministru (Vladimir Bolea) s-a finalizat aproape de ora 22:00. „Noi am discutat situația de securitate, situația politică. Bun, am discutat anumite remanieri, dar tot ce s-a auzit azi în presă sunt zvonuri. Am discutat situația politică, de securitate, riscurile care sunt, soluțiile pe care să le luăm. Este un proces normal de lucru. Indiferent la ce oră e ședința, e important să avem aceste discuții”, a declarat Radu Marian.

Pe 14 noiembrie, fracțiunea parlamentară a PAS a declarat că la întrunire s-a discutat despre „modul în care poate fi îmbunătățită performanța unor ministere”. „Deciziile luate vor fi anunțate în cel mai scurt timp”, a comunicat fracțiunea.

Ulterior, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Marian a spus că la ședința din 13 noiembrie s-a discutat inclusiv despre anumite remanieri guvernamentale. Parlamentarul a menționat că s-au luat și unele decizii și crede că premierul ar fi corect să facă acest anunț. Deputatul a ținut să precizeze că s-a vorbit și despre zvonul potrivit căruia Natalia Gavrilița va fi înlocuită și că a pierdut suportul fracțiunii PAS. „Nu este adevărat”, a precizat el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Diaspora va plăti impozit de 12% pe moșteniri? Ministra finanțelor: „Stop fals!” (VIDEO)

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, susține că informațiile potrivit cărora moldovenii din diaspora vor plăti, din 2027, impozit pe moștenirile primite în Republica Moldova sunt false. Oficiala a declarat, într-un video publicat pe 12 august pe conturile sale, că proiectul politicii fiscale pentru anul viitor nu modifică regimul fiscal care se aplică moldovenilor, indiferent dacă locuiesc în țară sau peste hotare.

„Stop fals! Guvernul nu își propune să impoziteze moștenirea pentru cetățenii Republicii Moldova care se află în diasporă. Aceste interpretări sunt abuzive. Ceea ce s-a propus prin politica fiscală este să fie impozitată moștenirea primită de cetățenii străini, care nu locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova 183 de zile. Toți cetățenii Republicii Moldova care trăiesc în țară sau peste hotare, atunci când primesc moștenire, acest venit nu se impozitează. Guvernul, în politica fiscală 2027, nu schimbă nimic”, a precizat ministra Finanțelor, Victoria Belous.

Reacția vine după ce deputata MAN Angela Cutasevici a declarat că moldovenii stabiliți peste hotare ar putea fi obligați, din 2027, să plătească un impozit de 12% pentru casele, apartamentele, terenurile sau alte bunuri moștenite în Republica Moldova. Potrivit acesteia, proiectul politicii fiscale prevede includerea patrimoniului primit prin moștenire sau donație de către persoanele fizice nerezidente în categoria veniturilor impozabile.

În același sens s-a pronunțat și Cabinetul Avocatei „Străisteanu Doina Ioana”, care a susținut că modificările propuse ar introduce un impozit de 12% asupra bunurilor moștenite sau primite prin donație de către nerezidenți, inclusiv de către moldovenii din diaspora. Cabinetul a calificat inițiativa drept discriminatorie, argumentând că doi moștenitori ai aceleiași averi ar putea fi tratați fiscal diferit în funcție de statutul lor de rezidență.

Ministra Finanțelor respinge însă aceste interpretări și spune că cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei aflați în diaspora, nu vor fi afectați de modificările propuse în politica fiscală pentru anul 2027.

„Ești cetățean al Republicii Moldova și locuiești în țară? Ești cetățean al Republicii Moldova și locuiești în diaspora? În ambele situații, patrimoniul primit prin moștenire este neimpozabil. Acest lucru este prevăzut expres în art. 20 lit. i) din Codul fiscal, care stabilește că este neimpozabil patrimoniul primit de persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova, cu titlu de donație sau de moștenire, cu excepția donațiilor efectuate conform art. 90¹ alin. (3¹). Deci, dacă ești cetățean al Republicii Moldova, faptul că locuiești în Moldova sau peste hotare nu schimbă această prevedere”, a mai scris Belous în postarea sa din 12 august.

***

Amintim, premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 6 august, proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027. Documentul, care și propune să taxeze mai mult viciile și mai puțin munca, potrivit premierului, a fost supus consultărilor publice în aceeași zi.

Noul concep prevede un pachet amplu de modificări fiscale. Printre principalele măsuri se numără majorarea scutirii personale anuale de la 29.700 la 40.000 de lei, extinderea facilității de impozitare cu 0% a profitului reinvestit, majorarea accizelor pentru produsele din tutun și vaping, introducerea unor taxe pentru băuturile cu zahăr, energizante și articolele pirotehnice, precum și majorarea impozitului pe dividende și a celui aplicat câștigurilor de capital. Totodată, Guvernul propune introducerea unei taxe „de solidaritate” pentru sectorul bancar, taxarea coletelor comandate de pe platformele din afara țării și modificarea cotelor de TVA pentru unele categorii de bunuri și servicii, inclusiv la gaz și lumină.

Aceasta este a doua încercare de aprobare a politicii fiscale pentru anul viitor, după ce proiectul pregătit de fostul guvern condus de Alexandru Munteanu s-a oprit la etapa consultărilor publice, pe fondul criticilor venite din partea mediului de afaceri și a experților. În urma consultărilor, Ministerul Finanțelor a renunțat la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor.

Recent, președinta Maia Sandu a declarat că noua reformă bugetar-fiscală propusă de Guvernul condus de Vasile Tofan este mai echilibrată decât prima variantă, prezentată de fostul Cabinet de miniștri. Potrivit șefei statului, noua politică fiscală ar trebui să asigure o impozitare mai echitabilă și, în același timp, să aducă venituri suplimentare la buget, necesare inclusiv pentru a putea fi finanțate majorările salariale promise.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: