Captură NM

”Serviciul 112 înregistrează câte 3-6 apeluri pe secundă”. Dorin Recean anunță că Centrul Anticriză al MAI continuă să activeze

Centrul Anticriză al Ministerului Afacerilor Interne va continua să activeze și să monitorizeze situația din țară și în următoarele 72 de ore, a anunțat premierul Dorin Recean, după ședința din 14 septembrie. Recean susține că la serviciul 112 se înregistrează câte 3-6 apeluri pe secundă, cele mai multe solicitări sunt pentru evacuarea apei și defrișarea copacilor. 

Potrivit premierului, Dorin Recean, salvatorii, polițiștii și soldații desfășoară peste o sută de misiuni pentru a remedia efectele ploii torențiale din 14 septembrie.  Intervențiile se concentrează cel mai mult în sudul și centrul țării, în timp ce în nord nu au fost raportate încă solicitări.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență acționează pentru pomparea apei din 23 de locații din Chișinău și din raioanele Hâncești, Cantemir, Strășeni, Leova și Ialoveni.

În satul Romanovca, două poduri au fost deteriorate, iar două iazuri s-au deversat după ce digurile acestora au cedat.

Raioanele Leova și Cantemir sunt cele mai afectate, în timp ce situații complicate se înregistrează și în Ialoveni, Chișinău și Strășeni.

Până la ora 15.00, s-au raportat 138 de intervenții, dintre care 136 sunt în desfășurare. Principalele activități includ pomparea apei, deblocarea drumurilor și defrișarea copacilor căzuți.

Deconectate parțial de la electricitate rămân 13 localități din 3 raioane.

Traseul R34 – Sărata Nouă și R35 sunt blocate.

Prim-ministrul a îndemnat cetățenii să evite deplasările și să fie atenți la anunțurile autorităților. Tragicul accident de la Fălești, în care un copil a decedat și altul este spitalizat după ce vehiculul condus de mama sa a derapat, demonstrează cât de periculos este ieșirea din casă în aceste situații.

„Toate serviciile rămân pe alertă. Am o rugăminte foarte mare către toți cetățenii: să urmăm instrucțiunile pompierilor, salvatorilor sau polițiștilor. Să nu circulăm în zonele în care vine intemperiile. Vă rog să urmăriți la fiecare oră actualizările meteo. Iată, noi am avut, chiar aici, la Chișinău, pe strada Albișoara, riscul de alunecare a microbuzelor, unde oamenii pur și simplu nu voiau să iasă, chiar dacă nivelul apei era în creștere. La fel, avem, cu părere de rău, un incident. O fetiță a decedat din cauza că nu s-au respectat regulile de circulație și automobilul a alunecat”, spune Dorin Recean.

***

Zeci de salvatori și militari au intervenit cu echipament special în mai multe localități pentru a elimina efectele ploilor abundente din 14 septembrie. Cele mai multe intervenții au avut loc în centrul și sudul Republicii Moldova. Detalii AICI.

Mai multe persoane din Chișinău au fost luate de apele puternice adunate în urma ploilor torențiale din 14 septembrie. Pe rețelele de socializare au apărut imagini și secvențe video în care persoanele duse de viituri încearcă să se salveze. Unii au început să înoate împotriva viiturilor, însă fără succes. Detalii AICI.

Pentru siguranța cetățenilor din Chișinău, Regia Transport Electric a decis să suspende circulația troleibuzelor și autobuzelor în capitală. Detalii AICI.

Meteorologii prognozează că ploile vor continua până marți, 17 septembrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Culturii, Agenția de Guvernare Electronică, Mastercard Moldova şi Paynet anunţă un nou capitol al Programului Naţional „Voucher Cultural”

Voucherul Cultural este disponibil pe telefonul fiecărui tânăr prin emiterea automată a unui card virtual Paynet Mastercard, ce poate fi utilizat imediat online, fizic, prin Apple Pay sau Google Pay.

Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Mastercard Moldova şi Paynet au semnat un acord de parteneriat prin care, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, extind opțiunile tinerilor de 18 ani de a accesa și utiliza Voucherul Cultural. Astfel, fiecare tânăr care împlineşte 18 ani activează în aplicaţia Paynet un card virtual Mastercard dedicat Voucherului Cultural. Cardul este gratuit, nu necesită taxe lunare sau anuale şi poate fi activat cu un singur click. Suma de 1.000 de lei este disponibilă imediat pentru achiziții de cărţi, bilete la teatru, concerte, muzee, expoziţii. Plățile pot fi efectuate online, cât şi fizic, inclusiv prin Apple Pay şi Google Pay.

„Voucherul Cultural a pornit dintr-o convingere simplă: tinerii trebuie să descopere ușor și accesibil cultura moldovenească, ca să-și construiască propriul sens și, mai departe, o țară pe care să o simtă a lor. De la primii paşi ai acestui program, am crezut că el poate şi trebuie să fie mult mai uşor de folosit. Parteneriatul cu Mastercard şi Paynet este răspunsul la această nevoie.  Vrem ca fiecare tânăr să simtă bucurie și mândrie față de cultura din care face parte.”

– Marcela Nistor, Secretar de Stat, Ministerul Culturii al Republicii Moldova

„Moldova a făcut deja un salt digital remarcabil în domeniul plăților, iar astăzi, împreună cu partenerii noștri, contribuim la facilitarea accesului tinerilor la inițiativele culturale. Ne bucurăm să colaborăm cu Ministerul Culturii, Agenția de Guvernare Electronică și Paynet pentru a oferi o nouă soluție pentru utilizarea Voucherului Cultural. Este un exemplu al modului în care inovația aduce beneficii în activitățile de zi cu zi și încurajează implicarea tinerilor în viața culturală a țării”.

– Irina Untila, Vicepreședinte, Country Manager Mastercard Moldova.

„Voucherul Cultural este unul dintre acele servicii publice unde vezi cum digitalizarea poate face lucrurile mai simple pentru oameni. AGE a construit și asigură zi de zi mecanismul digital prin care tinerii își folosesc voucherul prin EVO și MPay, iar acum, prin Paynet, apare o nouă opțiune. Cu cât le oferim tinerilor mai multe modalități simple de a folosi acest beneficiu, cu atât cresc șansele ca ei chiar să îl utilizeze și să descopere mai mult din oferta culturală din Moldova.”

– Nicoleta Colomeeț, directoarea Agenției de Guvernare Electronică

„Prin Paynet, Voucherul Cultural devine un card Mastercard real, direct în telefonul tânărului. Emis instant și gratuit. Tânărul de 18 ani  deschide aplicaţia Paynet, activează voucherul şi în câteva secunde poate plăti prima carte, primul bilet la teatru sau primul concert. Digitalizăm vieţile oamenilor şi suntem convinşi că prin această platformă, mult mai mulţi tineri vor descoperi cât de uşor şi de plăcut este să consumi cultura în Moldova.”

– Călin Greadcenco, CEO Paynet

Cum funcţionează:

1. Descarci aplicaţia Paynet şi creezi un cont;

2. Voucherul Cultural apare automat în aplicaţie. Îl activezi cu un singur click şi se generează cardul virtual Paynet Mastercard dedicat.

3. Achiți imediat: online pe platformele partenerilor culturali, fizic la locaţiile partenere prin Apple Pay / Google Pay. 

Cardul este valabil 12 luni de la data majoratului şi poate fi folosit exclusiv pentru produse şi servicii culturale pe teritoriul Republicii Moldova.

Lista partenerilor disponibili crește în fiecare săptămână, însă azi tinerii pot achita la următorii parteneri:

Librarius.md
Rezervaţia Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”
Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Muzeul Naţional de Etnografie și Istorie Naturală
Muzeul Național al Literaturii Române
Muzeul Național de Artă al Moldovei
Teatrul Național ”Mihai Eminescu”
Teatrul Național „Eugene Ionesco”
Teatrul „С Улицы Роз” имени Юрия Хармелина
Teatrul dramatic rus de stat „A. P. Cehov”
Teatru Naţional „Vasile Alecsandri” or. Bălţi
Sala cu Orgă

Important: emiterea şi utilizarea cardului sunt 100% gratuite.

Voucherul Cultural rămâne disponibil și prin aplicația EVO, unde tinerii care dețin semnătură electronică îl pot folosi pentru achitare prin Mpay, serviciul guvernamental de plăți electronice, cu posibilitatea de a verifica soldul. Cardul virtual Paynet Mastercard reprezintă o opțiune în plus, ce poate fi utilizată atât online cât și fizic, fără a fi necesară semnătura electronică.

Lansat în noiembrie 2022, la inițiativa unui grup de tineri deputați, Programul Național „Voucher Cultural” este implementat de Ministerul Culturii și dezvoltat de Agenția de Guvernare Electronică, care asigură infrastructura și serviciile necesare pentru acordarea, utilizarea și gestionarea voucherelor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: