zdg.md

Sesizare la Procuratura Generală cu privire la o companie al cărui beneficiar final ar fi Vladimir Andronachi

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a anunțat pe 13 decembrie că a depus un denunț la Procuratura Generală, cu privire la informațiile difuzate într-o investigație jurnalistică în care este vizat fostul deputat al Partidului Democrat (PDM) Vladimir Andronachi. Este vorba despre o anchetă în care se arată că o companie al cărei beneficiar final ar fi Andronachi a câștigat mai multe licitații dubioase.

În investigația prezentată în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 se arată că „Furnizare Energie” SRL, companie al cărei beneficiar final ar fi Vladimir Andronachi, a câștigat 26 achiziții publice organizate de instituțiile publice, licitații în care a fost unicul ofertant.

„La toate tenderele organizate de către instituțiile de stat, această companie a oferit un preț cu un bănuț mai mic decât tariful la energie electrică aprobat de ANRE. De asemenea, SRL „Furnizare Energie ” a câștigat în  2019 un tender în valoare de 40 milioane lei pentru procurarea energiei electrice, după ce alt participant la licitație, „Pan Construct” SRL, și-a retras oferta pe ultima sută de metri, în urma unei posibile înțelegeri anticoncurențiale. Din circumstanțele descrise de autorii investigației, rezultă o bănuială rezonabilă de restrângere artificială a concurenței cu intenția de a favoriza operatorul „Furnizare Energie” SRL”, a menționat Radu Marian.

Deputatul a mai menționat că, pentru a restabili încrederea oamenilor în justiție, este „crucial ca suspiciunile schemelor de corupție conduse de politicieni și foști guvernanți să fie investigate și duse până la capăt”.

Potrivit investigației, compania „Furnizare Energie” ar aparține lui Vladimir Andronachi și a fost fondată în vara anului 2018, pe când regimul lui Plahotniuc era în plină ascensiune. Această companie a reușit să-și atragă clienți importanți precum Apă Canal, Aeroportul Chișinău, Regia Transport Electric, mai multe fabrici și uzine care sunt mari consumatori de energie. În 2021, de la firma care ar fi controlată de Andronachi cumpără energie electrică Parlamentul, Banca Națională și mai multe ministere. De la începutul anului, a câștigat 26 de licitații de stat în valoare de 26,5 mln lei. Cele mai valoroase contracte le-a semnat cu Serviciul Vamal, în sumă de peste 5 milioane de lei, iar Secretariatul Parlamentului urma să cumpere electricitate de aproape 3 milioane de lei. În lista clienților SRL-ului „Furnizare Energie” au ajuns și Banca Națională, Serviciul Fiscal de Stat,  mai multe ministere și primării.

Pe 3 decembrie, SRL „Furnizare Energie” a depus o notificare prin care informează că este în imposibilitate de a furniza energie electrică către consumatorii finali. Se întâmplă din motiv că Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (ЗАО „Молдавская ГРЭС”) nu poate confirma livrarea energiei electrice pentru o perioadă nedeterminată de timp. În aceste condiții, Consiliul de Administrație al Agenției pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a intervenit în regim de urgență.

Vladimir Andronachi este vizat și într-un dosar în care este acuzat de escrocherie și spălare de bani. Pe 1 octombrie, Procuratura Generală a anunțat că Andronachi, soția acestuia, precum și juristul familiei au fost puși oficial sub învinuire. Procuratura Anticorupție a reținut în acțiunile celor trei comiterea escrocheriei și spălării de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(ВИДЕО) Охрана мешает Гуцул спать/Гросу оценил усилия Влах/В Молдове перебор с демократией?

Главные новости Молдовы и мира в новом выпуске NewsMaker!
Темы выпуска:
— Депутаты PAS объяснили присутствие российских артистов на концерте Усатого
— Влах протестует у парламента. Гросу: рифмы не слышно
— «Casa Verde» – финансирование для энергоэффективного жилья
— Гуцул пожаловалась на дополнительную охрану: что говорят в полиции
— Между энтузиазмом и скепсисом. Реакции депутатов на саммит Молдова-ЕС
— Евгения Гуцул все ближе к вынесению приговора
— Движение по «Мосту Дружбы» в Болгарию ограничено
— Нику Попеску будет баллотироваться в парламент по спискам PAS
— Желтый код: жара и высокий риск возникновения пожаров
— На учебу в США только с «публичными» аккаунтами. Рекомендации посольства
— Усатый спел песню на румынском под музыку би-2
— Кристиан Ризя вышел из тюрьмы
— До +35°c жары по всей Молдове: объявлен желтый код
Не забудьте нажать на колокольчик, чтобы не пропустить новые выпуски: каждый будний день в 15.30 и 19.30 о Молдове на русском языке.


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: