PSRM

Socialiștii critică decizia Curții Constituționale prin care a dat undă verde pentru referendum: „Este inacceptabil”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) critică decizia Curții Constituționale (CC) din 16 aprilie, prin care a dat undă verde pentru organizarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană (UE) și revizuirea Constituției în acest sens. Socialiștii consideră că, prin decizia luată, Înalta Curte și-ar fi „depășit în mod repetat atribuțiile” și ar fi „ignorat toate argumentele juriștilor”.

„Insistăm pe ideea privind inadmisibilitatea încălcării Constituției cu privire la impunerea unei ideologii general obligatorii. PSRM consideră inviolabile principiile constituționale cu privire la independența, suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova, iar transferul total sau parțial al acestora unor organe supranaționale – inacceptabil”, anunță PSRM.

Formațiunea politică de opoziție face apel către toate forțele politice din țară să se consolideze „pentru a elabora o strategie unică față de referendumul” inițiat de președinta Maia Sandu, pe care îl consideră „anti–legal”.

***

Amintim că referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta Maia Sandu, la sfârșitul anului 2023. Autoritățile au admis anterior că plebiscitul ar urma să se desfășoare în ziua alegerilor prezidențiale, la care și-a exprimat oficial intenția de a participa și actuala șefă a statului, Maia Sandu. Scopul referendumului și al modificării Constituției, declarat de autorități, este declararea aspirațiilor de integrare europeană, stabilirea direcției de orientare spre spațiul valoric european, precum și stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova.

Pe 9 aprilie, președinta Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, a anunțat că a transmis propunerea de inițiere a referendumului pentru revizuirea Constituției la Curtea Constituțională. Sesizarea a fost semnată de 46 de deputați. Detalii – AICI.

Pe 16 aprilie, Curtea Constituțională a dat undă verde pentru organizarea referendumului constituțional privind aderarea la UE. Plebiscitul, inițiat de președinta țării, Maia Sandu, urmează să aibă loc pe data de 20 octombrie, 2024. Întrebarea la care vor răspunde moldovenii este: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. La fel, Constituția urmează să fie completată cu un nou titlu: „Integrarea în Uniunea Europeană”. Detalii – AICI. 

Potrivit președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, rezultatele referendumului inițiat de Maia Sandu vor avea putere legislativă supremă și nu vor trece printr-un vot suplimentar în Parlament. Detalii – AICI.

Pe 16 aprilie, la scurt timp după decizia CC, speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a confirmat că alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la UE vor fi organizate în aceeași zi – pe 20 octombrie. Șeful Legislativului susține că 2024 urmează să fie „un an istoric”. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia înăsprește supravegherea deplasărilor cetățenilor. Noile reguli elaborate de Ministerul Transporturilor

În Rusia ar putea fi extins volumul de date despre călătoriile cetățenilor pe care transportatorii sunt obligați să le transmită autorităților. Un proiect de ordin în acest sens a fost elaborat de Ministerul rus al Transporturilor, relatează publicația „Verstka”.

În Rusia funcționează deja, din 2024, baze de date centralizate și automatizate care conțin informații personale despre pasageri și membri ai echipajelor. Transportatorii și serviciile de rezervare transmit acolo date despre călătoriile cu avionul, trenurile de lung parcurs, autobuzele interurbane, precum și despre transportul maritim și fluvial.

Bazele de date înregistrează cumpărarea și returnarea biletelor, modificarea acestora, rambursarea banilor, îmbarcarea și debarcarea pasagerilor, precum și alte operațiuni legate de călătorie.

Autoritățile au acces și la date personale precum informațiile din pașaport, adresa de e-mail, numele de utilizator și hash-ul parolei contului de la transportator, adresa IP de la care a fost cumpărat biletul și informațiile despre plată. Printre instituțiile care pot accesa aceste baze se numără Ministerul de Interne și Serviciul Federal de Securitate (FSB).

Potrivit noului proiect, transportatorii ar urma să transmită nu doar date despre călătoriile planificate, ci și informații despre deplasările efectiv realizate. În cazul călătoriilor cu avionul și trenul, datele ar trebui introduse în sistem în cel mult 15 minute de la sosirea pasagerului la destinație. Pentru transportul rutier, maritim și fluvial, termenul ar fi de maximum 30 de minute.

Fiecărei călătorii îi va fi atribuit un identificator unic, care va permite corelarea tuturor acțiunilor pasagerului – de la rezervarea și cumpărarea biletului până la îmbarcare și debarcare.

În cazul călătoriilor cu avionul, autoritățile vor primi și informații despre zborurile de conexiune și bagajele pasagerilor. Noile reguli se vor aplica atât curselor regulate, cât și celor charter.

Experții citați de „Verstka” consideră că noile prevederi vor fi folosite în primul rând în cadrul operațiunilor de căutare și investigație. Astfel, deplasările persoanelor vizate în dosare penale, ale condamnaților, suspecților și martorilor ar putea fi urmărite aproape în timp real, cu întârzieri minime.

În același timp, experții consideră că un astfel de sistem nu este necesar pentru mobilizare. Deplasarea persoanelor obligate să efectueze serviciul militar poate fi deja restricționată prin interdicția automată de a părăsi țara și anularea permisului de conducere.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: