Șor a comentat Legea Magnitsky Moldova și sancțiunile britanice: „Îmi provoacă râsul, viața mea nu va fi afectată”
Full Article 2 minutes read

Șor a comentat Legea Magnitsky Moldova și sancțiunile britanice: „Îmi provoacă râsul, viața mea nu va fi afectată”

Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul condamnat penal de prima instanță de judecată Ilan Șor a comentat sancțiunile impuse de Marea Britanie și Legea Magnitsky Moldova, menită să alinieze măsurile punitive internaționale cu legislația  națională.

„Îmi provoacă râsul, pentru că nu se reflectă în niciun fel asupra vieții mele. Maia Sandu, în loc să ascute soluții pentru țară și să ajute oamenii, merge în vest și se pune în genunchi ca să mă sancționeze pe mine. Cum se spune: dacă nu poți să le dai pâine, dă-le circ. Nu am reușit să fac cunoștință cu Legea Magnitsky, o voi face, dar pot să spun că la prima vedere oricare decizie de acest fel reprezintă „convulsiile unui regim dictatorial”, a declarat Șor în cadrul unei conferințe de presă din 9 decembrie.

Amintim că Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc au fost incluși în lista sancțiunilor de către Guvernul Marii Britanii, potrivit informației publicate pe 9 decembrie. La scurt timp după acest anunț, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a prezentat Legea Magnitsky Moldova. Aceasta prevede alinierea legislației Republicii Moldova la sancțiunile internaționale. Proiectul de lege va fi suspus consultărilor publice. Printre prevederi se numără interdicția privind furnizarea unor servicii financiare către aceste persoane, inclusiv deschiderea unor conturi bancare, transferuri bănești, oferirea creditelor. Legea mai prevede că posturile TV care vor promova imaginea persoanelor sancționate ar putea rămâne fără licență de emisie.

Ilan Șor a fost condamnat, în 2015, în dosarul „furtul miliardului” la 7 ani și jumătate de închisoare, pentru escrocherie şi spălare de bani. Instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Dosarul se află pe rol în Curtea de Apel Chişinău, iar ședințele de judecată au fost amânate în repetate rânduri. În 2019, după ce Partidul Democrat a plecat de la guvernare, Ilan Șor a părăsit țara. El s-ar afla în Israel, de unde organizează proteste contra guvernării. În ultimele luni, cei șase deputați ai Partidului „ȘOR”boicotează ședințele plenare ale Legislativului.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: