Spînu, cercetat de CNA pentru pretinse conturi bancare din străinătate: „Hoții, în cârdășie cu organele de drept ale țării, continuă să mă atace”
Full Article 3 minutes read

Spînu, cercetat de CNA pentru pretinse conturi bancare din străinătate: „Hoții, în cârdășie cu organele de drept ale țării, continuă să mă atace”

Centrul Național Anticorupție (CNA) examinează denunțul adresat Procuraturii Generale, cu privire la tragerea la răspundere a fostului viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații. Un document care confirmă informația a fost publicat pe 29 martie de către deputatul Ilan Șor, condamnat de prima instanță în dosarul „frauda bancară”. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a CNA Angela Starinschi a confirmat autenticitatea documentului.

„Luând în considerare că, pe marginea cazului dat sunt necesare verificări suplimentare, termenul examinării a fost prelungit”, se arată în document.

Anul trecut, Ilan Șor a publicat un document din care reiese că, pe patru dintre conturile din străinătate, deschise pe numele lui Spînu și ale firmelor acestuia erau, în total, peste 43 de milioane de euro și dolari. Aceste sume nu s-au regăsit în declarațiile de avere ale fostului viceprim-ministru.

Reacția lui Spînu

Contactat de NM, Andrei Spînu, care în prezent deține funcția de secretar general al Aparatului președintelui, a menționat că va reveni ulterior cu un comentariu despre aceste acuzații. Acesta a publicat o reacție pe rețelele de socializare:

Prieteni, fugarii și hoții din țară, în cârdășie cu organele de drept ale țării continuă să mă atace public. Repet, o fac în cârdășie cu organele de drept. Pentru mine e clar de ce o fac. Încă din primele zile de guvernare (din vara 2021) am vorbit că persoanele care au lucrat împreună cu regimul plahotniuc nu trebuie să participe la reformarea justiției, sau la orice alt tip de reformă în țara asta. Am făcut-o și public, dar am făcut-o în mod special în echipa de guvernare. 

Din 2021, exponenții fugarilor din instituțiile publice m-au șantajat, m-au interogat la minister, m-au atacat la toate instituțiile de drept ale statului, mi-au trimis mascați acasă, au deschis dosare referitor la activitatea mea.

Oamenii care l-au slujit pe plahotniuc la Procuratura Anticorupție,  la CNA, la Procuratura Generală, la SIS, oameni care au participat la expulzarea profesorilor turci din țara noastră, oameni care în cariera lor au lucrat doar pe dosare politice trebuiau scoși din funcții din primele zile de guvernare. Sper ca acest lucru să se întâmple de acum în colo. Așa nu se mai poate.

Societatea și-a câștigat libertatea de oligarhi și hoți foarte greu. Exponenții lor încă sunt în instituții și ei trebuie scoși cât mai repede de acolo. Eu nu am ce ascunde, mi-am făcut și îmi voi face munca onest. Să fie clar, voi cere mereu transparență și orice suspiciune să fie investigată cap coadă. 

PS: Știu că așteptați nume și prenume, le voi da la timpul potrivit. Până atunci sper ca cei vizați să se autosesizeze și să plece”.

Andrei Spînu

 

Spînu, cercetat de CNA pentru pretinse conturi bancare din străinătate: „Hoții, în cârdășie cu organele de drept ale țării, continuă să mă atace”

Facebook/Ilan Șor

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: