Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, declară că a constatat că, Planurile Urbanistice Generale, cât și cele Zonale nu sunt expediate pentru a primi avizul general de la minister precum prevede legea. În acest sens, Spînu a trimis o solicitare către toate autoritățile publice locale (APL) pentru a se conforma normei legale.
„Legea trebuie aplicată. E vremea să construim cu respect”, a declarat ministrul.
În mod special, a adăugat el, a adresat o solicitare primăriei din Chișinău, pentru a verifica PUZ-urile emise în ultimii 2 ani. „Au fost foarte multe discuții publice despre ilegalitățile comise la elaborarea și aprobarea acestora. În acest sens, vom analiza atent și vom investiga de ce nu s-a respectat legislația”, se mai arată în declarația vicepremierului.
În final, Spînu s-a adresat direcțiilor de profil, dezvoltatorilor, companiilor de construcții etc. – să respecte norma și să înceapă conformarea.