Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost eliberat din arest. Acesta se va afla sub control judiciar pe un termen de 60 de zile. Decizia a fost luată vineri, 14 februarie, de către magistrații de la Judecătoria Buiucani. Anterior, avocatul lui Morari a depus un demers privind eliberarea acestuia sub control judiciar, iar procurorul – unul privind prelungirea mandatului de arest.
Astfel, judecătorii au înlocuit măsura de arest preventiv cu cea de eliberare sub control judiciar. În timpul ședinței de judecată, procurorul Elena Ceruța a menționat că termenul privind arestul lui Morari expiră pe 19 februarie. Aceasta și-a manifestat îngrijorarea că Morari se va eschiva de la răspunderea penală. Potrivit procurorului, Morari ar putea părăsi țara, utilizând pașaportul românesc pe care îl deține, sau prin Transnistria. De asemenea, Ceruța a subliniat că învinuitul a demonstrat anterior „indiferență privind normele legii”. În afară de asta, procurorul consideră că Morari ar putea exercita presiuni asupra martorilor.
Aceasta a mai spus că, potrivit unui martor (procurorul Mircea Ciobanu), Morari și anterior ar fi încercat să exercite presiuni asupra subalternilor. Procurorul a accentuat de mai multe ori că magistrații trebuie să țină cont de „personalitatea învinuitului”.
La rândul său, avocatul lui Vorel Morari a spus că este îngrijorat de faptul că s-ar încerca acordarea unor privilegii procurorului față de avocat. Vasile Foltea a subliniat că a depus demersul privind eliberarea clientului său sub control judiciar cu două zile înaintea procurorului, de aceea judecătorii ar fi trebuit să îl examineze mai devreme.
Iar judecătoarea a precizat că demersurile sunt examinate concomitent.
Foltea a mai spus că după ce a primit demersul procurorului privind prelungirea mandatului de arest, a solicitat să îi fie prezentate protocoalele privind audierea lui Morari. El a solicitat ca documentele să fie atașate în dosar. Totodată, Foltea a declarat că în acest caz ar fi fost „falsificate probele”. Potrivit acestuia, rezultatele expertizei confirmă informațiile.
Avocatul a adăugat că îl pune pe gânduri viteza cu care a fost încheiată urmărirea penală, pentru că asta ar încălca dreptul lui Morari la apărare. Foltea a remarcat că toate riscurile despre care a vorbit procurorul „au dispărut când ancheta a fost încheiată”. Mai mult, pe 13 ianuarie, Morari i-a dat, de bunăvoie, procurorului pașaportul său.
De asemenea, avocatul a spus că în presă se vorbește că ar exista suspiciuni privind faptul că dosarul penal împotriva lui Morari este o încercare de a exercita presiuni asupra acestuia, din cauza dosarelor pe care le instrumenta fostul șef al Procuraturii Anticorupție.
La rândul său, Morari a precizat că procurorul pur și simplu a parafrazat Codul de procedură penală, dar nu a prezentat dovezi. Acesta a mai spus că expertiza tehnică a computerului lui Mircea Ciobanu a demonstrat faptul că asupra datele documentelor s-ar fi „lucrat”. „Pentru mine, cel mai important este să îmi demonstrez nevinovăția”, a spus Morari. El a a precizat că după ce pe numele său a fost inițiat un dosar penal, el a anunțat procurorul general că va merge în concediu în afara țării, după care s-a întors.
„Asta în ceea ce ține de personalitatea mea. Până în 2018 am trecut cu brio toate verificările, pentru că nu eram în conflict cu procurorul general”, a menționat Morari.
De asemenea, acesta s-a arătat mirat de cuvintele procurorului, potrivit căruia eliberarea sa ar putea provoca dezordini în masă. Morari a accentuat că nu a văzut să participe la proces activiști civici care să ceară arestul său. Morari a remarcat că în cazul eliberării foștilor judecători Ion Druță și Oleg Sternioală proteste nu au fost.
„Unii spuneau că pe vremea lui Plahotniuc, statul era capturat. Iar acum ce, a fost recapturat? Metodele sunt similare”, a conchis Morari.
Amintim că Viorel Morari a fost reținut în data de 10 ianuarie.
În data de 12 februarie, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a oferit detalii despre dosarele în care este cercetat penal Viorel Morari. Astfel, acesta i-ar fi ordonat procurorului să pornească antedatat urmărirea penală în privința lui Veaceslav Platon pentru denunț calomnios, la solicitarea fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc.
De asemenea, pe numele fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost inițiat încă un dosar penal. Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Pentru mai multe știri abonați-vă la pagina noastră de Facebook.