Surse NM: Socialistul Maxim Moroșan a fost reținut după o bătaie într-un local din Bălți VIDEO

Bătaie la Bălți, cu implicarea unei persoane cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți. Altercația a avut loc pe 26 iunie, între două grupuri, după ce un bărbat a fost agresat fizic în stradă. Poliția a anunțat că patru persoane au fost reținute, alte două s-ar afla deja peste hotare. Presa scrie că persoana cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți este consilierul municipal de la Bălți al Partidului Socialiștilor Maxim Moroșan. Sursele NewsMaker au confirmat că Moroșan se află printre cei reținuți. NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții partidului. Cei din urmă au declarat că vor reveni cu un comentariu. 

Poliția Republicii Moldova a raportat că pe 26 iunie, pe o stradă din apropierea unui local din Bălți iar ulterior pe teritoriul localului, au avut loc mai multe altercații dintre două grupuri. Potrivit oamenilor legii, a fost implicată și o persoană cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți.

Se menționează că inițial un bărbat a fost agresat fizic în stradă. Ulterior, doi amici ai acestuia au intrat în localul respectiv „pentru a-și regla conturile”. A urmat „o altă altercație între cei doi și alți 4 bărbați care au participat și la conflictul din stradă”.

„La toate aceste acțiuni de huliganism au asistat vizitatorii localului, dar și localnicii care treceau pe alături. Membrii ambelor grupuri au fost reținuți, la moment în custodia poliției aflându-se patru persoane, iar altele două urmând să fie reținute zilele viitoare, imediat la revenirea acestora de peste hotare”, au comunicat reprezentanții poliției.

Potrivit nordnews.md, persoana cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți este consilierul municipal de la Bălți al Partidului Socialiștilor Maxim Moroșan. Se mai precizează că la bătaie a participat și fostul consilier municipal din partea PSRM, Dmitri Galagoț, care și-a dat recent demisia. „Cei doi socialiști s-au luptat împotriva altor patru persoane. Patru figuranți au fost arestați, iar alți doi au fugit peste hotare”, a menționat sursa.

Sursele NewsMaker au confirmat că Moroșan se află printre cei reținuți.

NewsMaker a solicitat o reacție de la Partidul Socialiștilor. Reprezentanții formațiunii nu au negat și nici nu au confirmat informația, însă au declarat că vor reveni cu un comentariu.

Amintim, Maxim Moroșan a candidat pentru funcția de primar la alegerile locale din noiembrie 2023. Socialistul a aspirat la funcția de primar de Bălți. În urma turului doi, bălțenii l-au ales, însă, primar, pe contracandidatul lui Moroșan, Alexandr Petkov, care a reprezentat partidul lui Usatîi. În prezent, Moroșan este consilier PSRM la Bălți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cel puțin 14 morți în Ucraina, după ce o rachetă a lovit un bloc din Cernigov. Trupurile a patru copii, scoase de sub dărâmături (VIDEO)

Cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața, inclusiv patru copii, iar alte 50 au fost rănite, după ce o rachetă rusească a lovit un bloc de locuințe din Prîlukî, în regiunea Cernigov, pe 7 octombrie. Salvatorii continuă să caute oameni sub dărâmături, anunță Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.

Printre răniți se numără șapte copii. Echipele de intervenție au salvat 15 persoane, inclusiv un copil, iar psihologii serviciului de urgență au acordat sprijin pentru 36 de persoane. Operațiunile de căutare și lucrările de îndepărtare a dărâmăturilor continuă.

Atacul asupra orașului Prîlukî a avut loc în timpul unui atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei. Au fost lovite și Kievul, Dnipro, Zaporojie și Kremenciuk, scrie publicația „Ukrainskaia Pravda”. Pe lângă obiective industriale și de transport, au fost afectate și clădiri de locuit. Potrivit informațiilor prezentate de autoritățile ucrainene, aproximativ 20 de persoane au murit în total.

În regiunea Odesa, două drone au lovit șoseaua spre Maiaki, care duce către frontiera cu Republica Moldova, la punctul de trecere Palanca. Imagini cu cele două lovituri au fost publicate de „Политика Страны”.

Amintim că, zilele trecute, în urma atacurilor, un proiectil a lovit un autobuz de rută aflat în vama Palanca, iar un polițist de frontieră a ajuns la spital. Din fericire, viața acestuia este în afara oricărui pericol, a confirmat pe 7 octombrie ministra de Interne a Republicii Moldova, Daniela Misail-Nichitin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: