Un avion care a decolat de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre Sankt Petersburg s-a întors din zbor după 30 de minute după decolare. Incidentul a avut loc pe 1 decembrie. Potrivit Air Moldova, echipajul de bord a suspectat o posibilă problemă tehnică. Toți pasagerii, înregistrați la zbor, au decolat spre
Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România și familia lui au murit într-un accident aviatic. Tragedia a avut loc duminică, 4 octombrie, în jurul prânzului, în apropiere de Milano. Pe lângă familia afaceristului, alte 5 persoane se aflau la bord, iar din nefericire toţi şi-au
Doi dintre străinii cărora le-ar aparține avionul de mici dimensiuni, care a aterizat în raionul Edineț, au fugit înainte de a fi reținuți. Informația a fost confirmată în cadrul unei conferințe de presă, de către șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, pe 15 septembrie. Mai mult, potrivit acestuia, informația publicată
Poliția de Frontieră a publicat noi detalii despre aparatul de zbor de mici dimensiuni, care a aterizat în raionul Edineț. Potrivit noilor informații, aeronava a fost observată inițial după ce a traversat hotarul Republicii Moldova spre România. Peste o oră, aceasta a revenit în țara noastră. „La ora 01.42 patrula
Un avion de mici dimensiuni, care urma să transporte țigări de contrabandă din Ucraina în România, a fost oprit în raionul Edineț, informează Poliția de Frontieră în dimineața de 14 septembrie. Trei cetățeni ai Ucrainei au fost reținuți. „În baza unei informații operative privind survolarea ilegală a spațiului aerian ofițerii
Cel puțin patru oameni au murit în urma unui accident aviatic care s-a produs, duminică, în regiunea Irkutsk din Federația Rusă. Potrivit Euronews, un avion de pasageri de model L 410, care aparține companiei „Aeroservice” („Аэросервис”) a efectuat o aterizare forțată în taiga, la circa 500 km de Irkutsk. Printre
Avionul cu care președintele Ucrainei Vladimir Zelenski urma să ajungă la Chișinău a aterizat la Odesa, din cauza ceței. Potrivit presei ucrainene, aparatul de zbor se îndreaptă din nou spre Chișinău. Între timp, în Piața Marii Adunări Naționale a ajuns președintele României, Klaus Iohannis. UPDATE (12:18) Și președintele Ucrainei Vladimir
Opt sportivi ucraineni ar putea intra în Cartea Recordurilor Guinness. Aceștia au reușit să tragă un avion de model An-224 pe o distanță de 4 metri și 30 de centimetri în doar 1 minut și 13 secunde. Acțiunea a avut loc la aeroportul întreprinderii de stat „Antonov” din regiunea Kiev.
Persoane neidentificate au furat un avion ucrainean, care a aterizat în capitala Afganistanului pentru evacuarea cetățenilor Ucrainei care își doresc să părăsească țara, informează portalul Hromadske, cu referire la declarația viceministrului Afacerilor Externe a Ucrainei, Evghenii Enin. UPDATE (13:35) Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei Oleg Nikolenko
Una dintre persoanele care au decedat în încercarea disperată de a părăsi Kabulul, agățându-se de o aeronavă în decolare, era un fotbalist de 19 ani. Autoritățile din Afganistan au confirmat decesul lui Zaki Anwari, informează BBC pe 20 august. Anwari juca pentru liga de tineret a Afganistanului. „La fel ca