Peste 60 de milioane de lei vor fi alocate de guvern pentru acordarea indemnizațiilor unice în sumă de 16 000 de lei pentru angajații din sectorul bugetar, care au contractat infecția COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Un proiect în acest sens, a primit aviz pozitiv în cadrul ședinței
Un fost angajat al secţiei cercetarea accidentelor rutiere din cadrul Direcţiei Poliţie a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi promis unui şofer să-l ajute să scape de dosarul penal, pornit pe faptul tamponării
Pentru prima dată, în satul Condrița se va deschide o grădiniță. 1,2 milioane de lei au fost alocați din bugetul municipal pentru procurarea clădirii. Potrivit primăriei, clădirea va fi renovată anul viitor. Autoritățile intenționează să deschidă două grupe de copii în grădiniță. Aproximativ 40 de copii o vor putea fregventa.
Compania „Arkhpley Development”, coproprietarii căreia sunt fiul fostului procuror general al Rusiei și fratele președintelui în exercițiu al Moldovei, a cumpărat primul său teren din Moscova. Pe acesta urmează să fie ridicat un bloc multietajat de locuințe, scrie RBC pe 8 decembrie. „Arkhpley Development”, beneficiarii căreia sunt Igor Ciaika, Alexandr
Republica Moldova va beneficia de un grant de 3,48 milioane dolari din partea Băncii Mondiale pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19. Obiectivele proiectului vizează prevenirea, detectarea și răspunsul la amenințarea reprezentată de pandemia de COVID-19 în Republica Moldova. Finanțarea adițională va fi acordată din Fondul Mecanismului de finanțare în situații pandemice
Guvernul a publicat proiectul de buget pentru 2021. Potrivit documentului, deficitul bugetului de stat se va ridica la aproape 14 miliarde de lei. Potrivit proiectului ministerului Finanțelor, anul viitor veniturile bugetare se vor ridica la 41,4 miliarde de lei. În același timp, cheltuielile vor crește la aproape 55,4 miliarde de
În acest an, ținînd cont că ziua de 25 decembrie este zi de odihnă, termenul limită pentru plata impozitului pe avere se consideră data de 28 decembrie 2020. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunțat că a finalizat procesul de înmânare a avizelor de plată pentru contribuabili. Potrivit SFS, impozitul
Republica Moldova a recepționat prima tranșă în valoare de 51 620 900 euro din Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind Asistența Macro-financiară (Omnibus), semnat de către părți la 21 iulie 2020. Despre aceasta a anunțat ministerul Finanțelor, pe 25 noiembrie, într-un comunicat de presă. „Obiectivul acestui
„Dosarul furtul miliardului este practic finalizat, procurorii cunosc în totalitate schema în baza căreia banii erau puși în circulație”. Despre aceasta a declarat controversatul om de afaceri Veaceslav Platon în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, pe 24 noiembrie. Întrebat de ce în ultima perioadă nu a venit
Fermierii care cresc bovine, ovine și caprine vor beneficia de un suport financiar direct din partea statului pentru fiecare cap de animal. Deținătorii de bovine de rasă specializată vor primi câte 7000 lei per cap de animal, deținătorii de ovine de rasă specializată sau de caprine – câte 500 lei/per