biroul politici de reintegrare

Circa 350 de mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin cetățenia Republicii Moldova. Dintre aceștia, aproape 322 de mii posedă pașapoarte moldovenești, iar aproximativ 287 de mii – buletine de identitate. Asta în condițiile în care, potrivit Agenției Servicii Publice, la data de 30 iunie 2022, în Registrul de stat

Transnistria intenționează să își obțină independența, cu alipirea ulterioară la Rusia. Declarația a fost făcută de către reprezentantul Tiraspolului pentru „relații externe” Vitalii Ignatiev, care a invocat rezultatele referendumului din 2006, într-un interviu pentru RIA Novosti. „Vectorul Transnistriei pe durata tuturor acestor ani de existență a republicii rămâne neschimbat –

Biroul politici de reintegrare reacționează la acuzațiile așa-zisului ministru de Externe al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, care și-a manifestat îngrijorarea față de eventuale acțiuni „distructive” din partea Chișinăului. Solicitat de NM, Biroul pentru reintegrare a respins acuzațiile lui Ignatiev și a cerut, repetat, retragerea trupelor ruse din Transnistria. Potrivit sursei, Tiraspolul

Biroul politici de reintegrare a venit cu o reacție ca urmare a declarațiilor liderului nerecunoscut al regiunii transnistrene, precum că Occidentul vrea să aprovizioneze Moldova cu arme pentru a provoca un „război” între cele două maluri ale Nistrului. Reprezentanții Chișinăului spun că afirmațiile lui Vadim Krasnoselski sunt „neîntemeiate” și nu

Reprezentanții Biroului Politici de Reintegrare spun că Tiraspolul continuă să promoveze inițiativa de a institui pedepse penale în privința cetățenilor care vor depune plângeri în instanțele internaționale. Cei de la Birou declară că inițiativa „este inadmisibilă și foarte periculoasă”. Astfel, cer implicarea misiunii OSCE în Moldova, misiunilor diplomatice și organizațiilor

Nicolai Țveatcov, director-adjunct al Biroului Politici de Reintegrare, sugerează că pozițiile Chișinăului și Tiraspolului s-au apropiat, pe fundalul pericolelor emanate de războiul dus de Rusia în Ucraina. „Astăzi, pot să vă spun că, într-adevăr, comunicarea între Chișinău și Tiraspol este mult mai constructivă. Nu pot să spun că ar fi

Biroul Politici de Reintegrare a comentat informația privind atacul dintr-un lansator de grenade manual, care s-a produs pe 25 aprilie la sediul așa-numitului „Minister al Securității” din Tiraspol și își exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs astăzi în orașul Tiraspol. Potrivit informației disponibile, persoane neidentificate au efectuat

Biroul de Reintegrare de la Chișinău a venit cu o reacție la informațiile publicate de Statul Major al Ucrainei, privind mobilizarea de trupe din regiunea transnistreană. „Instituțiile statului monitorizează îndeaproape situația de securitate din regiune. În context, ținem să informăm că nu există informații care să confirme mobilizarea de trupe

Autoritățile de facto din stânga Nistrului acuză oamenii legii că au confiscat ilegal un lot de plăci auto, la Căușeni și califică cele întâmplate drept „o provocare din partea Chișinăului”. Biroul politici de reintegrare a venit cu o reacție pe 14 ianuarie. Reorezentanții instituției subliniază că acțiunile au avut loc

Ca urmare a unor mesaje difuzate de către Tiraspol prin care se comunică despre intenția de a sista, începând cu data de 29 decembrie curent, activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din stânga Nistrului, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au venit cu o reacție. Ei cheamă Tiraspolul „să

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x