Tiraspolul a anunțat pe 31 ianuarie că a expediat în adresa participanților la formatul de negocieri „5+2” o sesizare despre situația cu privire la importul de medicamente în regiune. Reprezentanții regiunii se plâng că autoritățile de la Chișinău au ignorat până acum solicitarea privind simplificarea și urgentarea procedurii privind importul
Biroul Politici de Reintegrare a comentat pentru NM acuzațiile lansate de către liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski în adresa Chișinăului. „Pe ambele maluri ale Nistrului locuiesc cetățeni ai Republicii Moldova care din păcate se confruntă cu efectele crizei energetice, care se manifestă la nivel regional și care sper
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, s-a întâlnit astăzi, 24 octombrie, cu reprezentanta Uniunii Europene în procesul de reglementare transnistreană, șefa interimară a Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, Dorota Dlouchy-Suliga, și șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. Potrivit
Tiraspolul încearcă să folosească subiectul exercițiilor desfășurate de Armata Națională a Moldovei pentru manipularea opiniei publice și acoperirea încălcărilor admise de formațiunile transnistrene armate. Este comentariului Biroului Politici de Reintegrare, la solicitarea NM de a-și prezenta opinia cu privire la declarația critică formulată de delegația transnistrenă din cadrul Comisiei Unificate
Biroul politici de reintegrare a condamnat cu fermitate condamnarea lui Victor Pleșcanov, condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru incitare extremism, după ce a criticat public războiul declanșat în Ucraina și instituția de securitate transnistreană (MGB). Într-o declarație emisă pe 29 septembrie, reprezentanții instituției solicită eliberarea necondiționată
Până la această oră, autoritățile de la Chișinău nu au publicat o poziție oficială cu privire la informațiile publicate de Tiraspol, despre presupuse focuri de armă trase în direcția satului Cobasna, de pe teritoriul Ucrainei. Contactați de NM, reprezentanții Guvernului au refuzat să comenteze, iar cei ai Biroului politici de
Biroul politici de reintegrare susține că Tiraspolul ar fi avut, în mod repetat, tentative de sesizare directă a partenerilor internaționali și a autorităților de profil ale Republicii Moldova. Mai mult, în acest scop au fost folosite simbolici nerecunoscute oficial. Prin intermediul unei declarații de presă, reprezentanții instituției reiterează că, până
Î.S. Bacul Molovata va efectua curse zilnice suplimentare pentru a satisface necesitățile populației și agenților economici din platoul Cocieri, informează Biroul politici de reintegrare, într-un comunicat publicat pe 30 mai. Potrivit unui ordin al conducerii întreprinderii, din 29 mai, prima cursă a feribotului va fi la efectuată la ora 6.00