cmc

Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr” nu consideră necesară delegarea unei alte persoane în funcția de consilier în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), în locul lui Victor Chironda. Declarația a fost făcută de liderul partidului, Dinu Plîngău. Acesta a adăugat că, în interiorul administrației, se înregistrează „derapaje grave” și că „unica soluție

Victor Chironda a anunțat că renunță la mandatul de consilier în Consiliul Municipal Chișinău (CMC). „Nu pot să continui să fac parte dintr-o structură care nu mai are nicio putere decizională și nu își îndeplinește rolul de a reprezenta în mod real interesele cetățenilor”, a comunicat el. „Am luat decizia

Chișinăul rămâne în continuare fără un buget aprobat pentru anul în curs. La ședința din 27 mai, consilierii municipali nu au reușit să se pună de acord și să aprobe proiectul bugetului în prima lectură. Consilierii Partidului Socialiștilor (PSRM) și cei ai Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS) s-au abținut de

Fracțiunea partidului de guvernare din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a reacționat, după ce pretorul sectorului Centru, Vlad Hîncu, a sugerat că PAS ar putea fi implicat în incidentul de la Pretură. Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Sergiu Bejenari, a respins acuzațiile, într-o reacție pentru NM, și a lansat, la

Consiliul Municipal Chișinău a adoptat, cu votul a 27 de consilieri, proiectul care interzice organizarea marșurilor LGBT în capitală. Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu au participat la vot, părăsind ședința în semn de protest. Proiectul a fost prezentat, în cadrul ședinței CMC din 15 mai, de către Valeriu

Consiliera PAS Irina Baran a solicitat audierea șefului adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, în cadrul unei ședințe a Consiliului Municipal Chișinău, în contextul unor cazuri tragice recente care implică spitale municipale. Solicitarea vine după două cazuri au provocat indignare în rândul opiniei publice: moartea unui

Centrul Genderdoc-M, organizație care promovează drepturile comunității LGBTQ+ în Republica Moldova, solicită retragerea de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Chișinău a proiectului care prevede interzicerea marșului din 15 iunie. Organizația susține că „supunerea la vot a acestei decizii rușinoase tocmai în ziua de 15 mai – Ziua

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a venit cu o reacție, după ce liderul socialiștilor, Igor Dodon, a cerut Primăriei să nu elibereze autorizație pentru desfășurarea marșului Pride, planificat pentru 15 iunie. Deși susține că respectă drepturile fiecărei persoane, Ceban a declarat, în cadrul ședinței săptămânale a Primăriei, că, din punctul

O nouă ședință a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), care a fost convocată pentru 11 martie de fracțiunea PAS, a eșuat din lipsă de cvorum. Doar consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) înșiși s-au prezentat. Aceștia au acuzat consilierii Mișcării Alternative Naționale (MAN) – formațiune condusă de primarul capitalei, Ion Ceban

Consilierii municipali ai Mișcării Alternative Naționale (MAN) și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Chișinău s-au certat în timpul ședinței extraordinare din 19 decembrie, în cadrul căreia se discută bugetul municipal pentru 2025, din cauza unei luări de cuvânt făcută de vicepreședintele fracțiunii PAS, Dumitru Ivanov. Consilierul municipal a încercat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x