Perchezițiile efectuate de către Centrul Național Anticorupție (CNA) la sediul Agenției Servicii Publice (ASP), nu vizează angajații din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău. Informațiile au fost confirmate de către reprezentanții instituției. „Vă anunț că Primăria Chișinău nu are nicio legătură cu asta. Din informații, este vorba de persoane din afara primăriei.
Șapte persoane sunt în vizorul ofițerilor CNA și al procurorilor anticorupție după ce ar fi pus la cale o schemă de obținere ilegală a terenurilor care aparțin Primăriei municipiului Chișinău. Astfel, au cauzat municipalității „un prejudiciu considerabil”, anunță CNA pe 14 decembrie. Potrivit materialelor cauzei, schema funcționa în felul următor:
Un procuror din cadrul Procuraturii raionului Călărași ar fi cerut 300 de euro pentru a susține cererea de reabilitare a unui condamnat. Procuratura Anticorupție (PA) anunță că bărbatul a fost reținut astăzi, 9 decembrie, în flagrant pentru corupție pasivă. Mai exact, pe 8 decembrie, după emiterea încheierii de către Judecătoria
Un fost consilier al Secției consulare din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București a fost pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu. Funcționarul a intrat în vizorul Centrului Național Anticorupție (CNA) și al procurorilor anticorupție în 2020, după ce a devenit cunoscut faptul că ar fi perceput taxe
Telefonul pierdut al președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, ar fi ajuns pe mâna ofițerilor Centrului Național Anticorupție (CNA). Despre aceasta a anunțat ZdG, după ce ar fi predat dispozitivul organelor de drept. ZdG informează că la mijlocul lunii noiembrie, au fost contactați de o persoană necunoscută, care, le-a spus că
Trei bărbați au fost reținuți astăzi, 11 noiembrie, într-un dosar penal pornit pentru trafic de influență, corupere pasivă și activă. Este vorba despre șeful Comisiei de examinare a subdiviziunii teritoriale Orhei, un instructor auto și doi intermediari. Schema infracțională s-ar fi desfășurat începând cu anul 2020 și până în prezent.
Un avocat din nordul țării, învinuit de trafic de influență, a fost reținut astăzi, 8 noiembrie. Acesta ar fi cerut de la un condamnat circa 30 000 euro pentru a-l ajuta să scape de pedeapsă. Informațiile au fost confirmate de către Centrul Național Anticorupție (CNA). Mai exact, pentru 30 000
Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud (DGT) a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție efectuează, pe 7 noiembrie, acțiuni de urmărire penală la sediul Primăriei mun. Comrat. Perchezițiile se desfășoară în cadrul unei cauze penale de abuz de serviciu în care este vizat un viceprimar și un specialist al
În cadrul perchezițiilor desfășurate astăzi, 2 noiembrie, la sediul central al Partidului „ȘOR” din Chișinău au fost confiscați peste 300 de mii de lei. Informațiile au fost confirmate de către reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA). Perchezițiile se desfășoară în cadrul cauzei penale privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”. Mai exact,
Un bărbat din Taraclia, prins beat la volan și fără permis de conducere, a încercat să mituiască cu 200 de euro un polițist ca să nu fie documentat. Individul a fost denunțat de către acesta la Centrul Național Anticorupție (CNA). Potrivit CNA, cazul s-a produs ieri, 25 octombrie. În urma