Două asistente medicale ale Dispensarului municipal dermato-venerologic din Chișinău ar fi luat bani, în schimb – perfectau fișe medicale, fără prezența fizică a persoanei ori fără să examineze formal pacientul. De la agenții economici ar fi estorcat între 1000 și 8000 lei, în dependență de numărul angajaților pentru care se
Vameșii din prima linie de la Leușeni sunt dotați cu camere de corp. Serviciul Vamal a anunțat pe 28 martie că desfășoară un proiect pilot. Astfel, funcționarii dețin dispozitive corporale – unități de bodycameră 4G – pentru a înregistra tentativele de fraudare a legislației vamale. Potrivit instituției, înregistrările video vor
Opt raioane din Republica Moldova vor fi supravegheate mai atent, la examenele după clasa 9-a din acest an. Este vorba de Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Drochia, Dubăsari, Rezina și Șoldănești. Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, decizia a fost luată după ce s-a constatat că în aceste regiuni ale
Un cetățean străin, în vârstă de 41 de ani, riscă să fie sancționat, după ce a încercat să introducă ilicit în țară o dronă subacvatică. Serviciul Vamal anunță cazul a fost înregistrat pe 17 decembrie, la Aeroportul din Chișinău, în cadrul controlului vamal al bagajelor pasagerilor de pe ruta București-Chişinău.
Ambasada Republicii Moldova în Regatul Suediei informează cetățenii care se află, planifică să tranziteze sau să călătorească în Regatul Suediei despre reintroducerea de către autoritățile suedeze a controlului la frontiera de stat. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că măsura va fi în vigoare până la data de
Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) reacționează după ce președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) Arina Spătaru a declarat că oligarhul fugar Ilan Șor ar „controla” câțiva deputați ai formațiunii. Într-un comentariu pentru NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a spus că afirmațiile respective sunt
În cadrul vizitei la Kiev, premierul Dorin Recean a avut o întrevedere, pe 23 august, cu omologul său ucrainean Denis Șmîgal. Oficialii au convenit ca Moldova și Ucraina să dezvolte un control comun la frontiera dintre cele două state. Guvernul de Kiev a publicat o înregistrare video din timpul întâlnirii
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) refuză să inițieze controlul averii bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah. Într-o notă informativă publicată, Autoritatea precizează că cheltuielile suportate de Vlah nu depășesc veniturile obținute de aceasta. ANI a constat, astfel, că pe parcursul deținerii mandatului de guvernator al UTA Găgăuzia, Irina Vlah nu a procurat
Președintele ceh Petr Pavel i-a comparat pe rușii din Europa cu populația japoneză din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a sugerat că a aceștia ar trebui să fie supraveghiați îndeaproape de serviciile speciale occidentale. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Radio Liberty,
Fostul ministrul al Infrastructurii, în prezent secretar general al Președinției, Andrei Spînu, a vorbit public astăzi, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la JurnalTV, despre plecarea sa din Guvernul Gavrilița, aspirațiile pe care le are la funcția de primar al capitalei, precum și despre presupusul „control” pe care l-ar exercita