Poliția va furniza Comisiei Electorale Centrale probe despre cel puțin trei candidați la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vizați în schema desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor de corupere a electoratului. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul ediției din
Persoanele care și-au deschis conturi bancare în Rusia pentru a primi bani în schema coruperii electorale riscă amenzi, să le fie confiscate bunurile sau chiar închisoare. Precizările au fost făcute, pe 3 octombrie, de șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin. Iar persoanele care denunță schema și cooperează cu organul de urmărire
O cetățeană a Ucrainei a fost condamnată pe teritoriul Republicii Moldova la 4 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani. Totodată, instanța a decis că aceasta va trebui să achite o amendă în mărime de 200 de mii de lei. Se întâmplă după ce
Doi bărbați, învinuiți de săvârșirea coruperea unei persoane publice, au fost condamnați la doi ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei închisorii pe o perioadă de probațiune de doi ani. Sentința a fost pronunțată pe 17 ianuarie 2024, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a anunțat Procuratura Generală (PG)
Procuratura Anticorupție (PA) informează despre finalizarea urmăririi penale pornită pe numele deputatului Alexandr Nesterovschi, membru al Partidului „Renaștere” – afiliat fugarului Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în Moldova, în dosarul „Frauda bancară”. Parlamentarul este învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup
Tentativă de corupere a alegătorilor în Găgăuzia. Două surori au raportat oamenilor legii că li s-a propus bani pentru a vota pentru un candidat independent la funcția de primar, iar una dintre ele chiar a primit un plic în care se aflau 50 de euro. Polițiștii din autonomia găgăuză au
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție (PA) au descins cu percheziții, pe 14 noiembrie, în birourile, automobilele și domiciliile celor patru judecători, eliberați temporar din funcție, puțin timp în urmă, prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Precizăm că plenul CSM a admis, pe 14 noiembrie, cele 4
Sfârșitul campaniei electorale este marcat de creșterea numărului cazurilor de abuz de resurse administrative și al celor cu potențial de corupere a alegătorilor. Constatarea aparține Asociației „Promo-LEX”, care a monitorizat campania în perioada 19 octombrie – 2 noiembrie, curent. Încălcări au fost admise, potrivit raportului publicat de Promo-LEX pe 3
Partidul Politic „Șansă” este condus, din umbră, de politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la ani grei în dosarul „Frauda bancară”, susține șeful Serviciului de informații și Securitate (SIS). Formațiunea politică este suspectată de utilizarea mijloacelor financiare ilicite în proporții deosebit de mari, în actuala campanie electorală. Banii, spune directorul SIS,
Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federației Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Declarația a fost făcută de directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) pe 3 noiembrie. Alexandru Musteață susține că atacurile la adresa securității