Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dan Perciun s-a arătat dezamăgit că societatea a criticat inițiativa parlamentarilor prin care clădirea fostului Seminar Teologic din Chișinău din perioada interbelică, în care se află actualmente o aripă a Bibliotecii Naționale din Chișinău, urmează să fie transmisă cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei. Potrivit
Urmare a anunțului Moldovagaz din 27 februarie că vor fi deconectați de la gaz consumatorii care au datorii, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dan Perciun a venit cu unele precizări. El spune că nu pot fi deconectați de la gaz consumatorii casnici care cumulativ întrunesc 3 condiții. „Sunt în
Deputații Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, și Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, au elaborat un proiect de lege pentru ajustarea prevederilor politicii vamale și fiscale pentru anul 2023. O prevedere a proiectului vizează cetățenii care revin cu traiul în Moldova și introduc pe
Deputatul și președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie Dan Perciun susține că anul viitor autoritățile și-ar putea schimba abordarea cu privire la compensațiile oferite chiriașilor la achitarea facturilor. „Am încercat să avem o abordare loială în acest an”, a spus parlamentarul, menționând că mai puțin de 3 mii
Aproximativ 5 mii de familii din Republica Moldova nu vor beneficia de compensații din partea statului. O declarație în acest sens a fost făcută de deputatul Dan Perciun, tot el – președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Oficialul a menționat că este vorba despre familiile care dețin mai
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, a criticat dur opoziția parlamentară în cadrul ședinței din 16 iunie, când în plen era dezbătută moțiunea simplă depusă de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) împotriva politicilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Perciun și-a acuzat antivorbitorii din alte partide că ar spune
Pensiile ar putea fi indexate înainte de 1 aprilie 2022, așa cum prevede legea. Anunțul a fost făcut de către președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dan Perciun, care menționează că au fost demarate discuții în acest sens. În cadrul emisiunii „Puterea
Proiectul de lege privind majorarea compensațiilor pentru energie termică de la 450 până la 815 lei și simplificarea procedurilor de acordare a ajutorului pentru perioada rece a anului a fost înregistrat în Parlament. Deputatul PAS Dan Perciun, a precizat în cadrul unui briefing, din 19 ianuarie, că proiectul urmează a
Guvernul pregătește un pachet social de peste un miliard de lei pentru acordarea compensațiilor. O spune președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun. Potrivit deputatului, o parte din banii alocați pentru compensații reprezintă sprijinul financiar de 60 de milioane de euro acordat Republicii Moldova de către Uniunea
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dan Perciun, susține că anual, în Republica Moldova „sub pretexte false” sunt importante medicamente neautorizate, prețul cărora nu este plafonat. În acest sens, Perciun a expediat un demers către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) „Am cerut informație exhaustivă de la Agenția Medicamentului privind medicamentele