directoare

Imagini cu caracter intim au fost incluse într-un dosar de concurs pentru funcția de director al unei școli din raionul Soroca. Cazul a fost raportat de Ziarul de Gardă. Candidata vizată, actuala directoare interimară, ar fi decis să cedeze și să se retragă din concurs. Între timp, susținută de colegi

Directoarea „Joc”, Aliona Strîmbeanu, a fost suspendată din funcție după ce mai mulți membri ai baletului național s-au prins în horă cu fugarul Ilan Șor, în Rusia. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către șefa de marketing a ansamblului, Maria Andriuță. Sursa a menționat că decizia de suspendare are

Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Moldova a declarat că o anchetă riguroasă a organelor de drept îi va responsabiliza pe cei „care în ultimii doi ani au lovit necruțător în Natalia (nota red. directoarea gimnaziului din Drochia, găsită fără viață)”. Federația a spus că nu caută vinovatul, însă

Un canal de Telegram a scris că elevul unui liceu din Chișinău ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în toaleta instituției de învățământ, după ce nu i s-a permis accesul la sesiune. Se menționa că acesta „și-ar fi tăiat venele cu un cuțit”. Într-un comentariu pentru NewsMaker, directoarea liceului

Directoarea unui gimnaziu din raionul Drochia a fost găsită fără viață chiar în instituția de învățământ. Cadavrul a fost depistat pe 18 mai, în jurul orei 19:40, în sala de sport a instituției. Corpul femeii, în vârstă de 38 de ani, a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă

Directoarea unui liceu din Bălți și o profesoară de limba rusă din Ialoveni s-au ales cu medalia „Meritul Civic”. Un decret în acest sens a fost semnat de șefa statului Maia Sandu. Medalia „Meritul Civic” va ajunge și la doi sportivi moldoveni, precum și la antrenorul unei școli. Iar președintele

Directoarea unui liceu din Ceadîr-Lunga a fost sancționată pentru o fotografie cu un elev care avea în mână o băutură alcoolică. Șefia liceului Elena Iurcenko este și deputat al Partidului Socialiștilor în Adunarea Populară din Găgăuzia, scrie Gagauznews. Iurcenko s-a ales cu o mustrare aspră, fiind lipsită timp de un

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Angela Munteanu-Pojoga a publicat mesajul unei mame al cărui copil ar frecventa Grădinița nr.16 din Chișinău. Aceasta s-a plâns că în cadrul instituției s-ar colecta bani. „În grupă suntem 30 de copii, lunar achităm fiecare părinte peste 200 de lei”, a comunicat părintele. Se

Directoarea grădiniței din satul Bușila, raionul Ungheni, riscă o amendă. Potrivit Autorității Naționale de Integritatea, aceasta a emis și semnat acte administrative în privința soțului ei care exercita funcția de paznic și fochist. Autoritatea Națională de Integritatea a declarat că pe numele directoarei grădiniței din satul Bușila, raionul Ungheni a

Directoarea unei filiale a BC „Banca de Economii” din orașul Strășeni își va petrece următorii 8 ani după gratii. Judecătorii i-au înăsprit pedeapsa, după ce, inițial, Judecătoria Strășeni, sediul Central, a condamnat-o la 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x