guvern

Încă un un angajat al Guvernului, implicat în accidentul care s-a produs în dimineața de 3 noiembrie, în sectorul Buiucani al Chișinăului, a pierdut lupta pentru viață. Informația a fost confirmată de poliția capitalei. Bărbatul avea 55 de ani și era pasager al mașinii de model Skoda, care s-a izbit

Cabinetul de miniștri s-a întrunit în ședință, pe 22 octombrie, în legătură cu instituirea stării de urgență în sectorul gazelor naturale. Executivul, în frunte cu premierul Natalia Gavrilița, urmează să solicite Parlamentului declararea stării de urgență din cauza crizei din sectorul gazelor naturale. De remarcat că în dimineața de 22

Negocierile Guvernului cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru lansarea unui program economic s-au soldat cu succes. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul unui briefing comun susținut cu reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova, Rodgers Chawani. „Un program aprobat cu FMI este un catalizator de noi

Judecătorii și procurorii cu cel puțin 10 ani vechime în funcție, care vor dori să fie admiși în avocatură, vor susține examenul de calificare, fiind scutiți doar de efectuarea stagiului. Totodată, până la susținerea examenului, candidații vor fi obligați să urmeze cursuri în volum de cel puțin 20 de ore,

Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților din anul curent a Premiului Național. Câștigătorii au fost selectați prin vot secret de către membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Național, în cadrul ultimei ședințe convocate. Așadar, Premiul Național 2021 se acordă următoarelor personalități: – Ghenadie Jaloba, artist plastic, pentru merite deosebite în

Guvernul a avizat un proiect legislativ care va permite extinderea instrumentelor digitale utilizate în relațiile dintre instituțiile statului și agenții economici. Astfel, reprezentanții mediului de afaceri vor interacționa cu autoritățile de la distanță și nu vor mai fi nevoiți să prezinte în formă fizică o serie de documente. Printre cele

Personalul medical vaccinat din Republica Moldova, antrenat în lupta cu COVID-19, va beneficia de indemnizația unică în sumă de 16 000 lei în cazul contractării virusului. În caz de deces, moștenitorii vor primi o indemnizație unică în mărime de 100 de mii de lei, cu condiția ca și beneficiarul să

Secretul offshore va fi anulat pentru a asigura o transparență maximă în activitatea companiilor din Republica Moldova. Guvernul a aprobat, în ședința din 13 octombrie, Avizul pentru modificarea Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali. Potrivit documentului, va fi publicată lista beneficiarilor efectivi ai tuturor

Managerii de afaceri vor putea fi instruiți în Germania. În cadrul ședinței de Guvern din 13 octombrie a fost aprobată inițierea negocierilor și semnarea în acest sens a Declarației comune de intenție între Ministerul Economiei al Republicii Moldova și Ministerul Federal al Economiei și Energiei al Republicii Federale Germania. „Scopul

Agenții economici care activează în domeniul horticol vor putea accesa împrumuturi, în condiții avantajoase, pentru dezvoltarea afacerilor, în urma extinderii Proiectului ,,Livada Moldovei” până la 27 mai 2023. În ședința din 13 octombrie, Guvernul a aprobat ratificarea Amendamentului nr. 3 la Contractul de Finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x