guvern

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba susține că aproximativ 200 de de deținători de patentă în comerț au venit, pe 26 iunie, în fața Guvernului pentru a protesta. Oficialul a spus că înțelege „neliniștea lor” și că se face o reformă „care trebuia făcută încă în anul 2000”. „Aproximativ

Deținătorii de patente protestează în aceste momente în fața Guvernului Republicii Moldova. De menționat că în fața protestatarilor a venit Viorel Garaz, secretarul de stat la Ministerul Economiei. „Noi vrem patentă, nu vrem vorbe goale”, scandează manifestanții. UPDATE: Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba susține că aproximativ 200 de

Autoritățile Republicii Moldova continuă să urmărească cu atenție evenimentele din Federația Rusă, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Solicitat de NM, Vodă a declarat că instituțiile statului sunt în dialog constant, inclusiv cu partenerii țării noastre. „Reiterăm din partea Guvernului recomandarea către cetățenii noștri din Rusia să contacteze

30 de tineri – studenți, masteranzi și absolvenți ai universităților din țară și de peste hotare – vor face stagii, timp de două luni, în instituțiile statului, în cadrul Programului comun de stagii al Guvernului Republicii Moldova și al Uniunii Europene, aflat la cea de-a doua ediție. Stagiarii vor lucra

Deputatul socialist, Vlad Batrîncea, a venit cu o reacție după ce ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Lilia Dabija a declarat că Guvernul ia în calcul opțiunea de a concesiona, din nou, Aeroportul Chișinău, însă, de această dată doar cu respectarea legii. Batrîncea a declarat că această măsură este „criminală” și

Aeroportul Internațional Chișinău ar putea fi concesionat, din nou, după ce a revenit, recent, în gestiunea statului. Cu o condiție – ca legislația să fie respectată. Declarația a fost făcută de ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la N4. Oficiala susține că,

Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a decis să își manifeste nemulțumirea față de serviciile Poștei Moldovei la ședința legislativului din 22 iunie. Acesta a întrerupt dezbaterile proiectului de lege privind concediul paternal pentru a remarca faptul că oamenii nu își pot achita parțial facturile pentru gaz, ci doar integral. Șeful legislativului

Fermierii care și-au scos tehnica agricolă în centrul capitalei se arată nemulțumiți de rezultatele negocierilor din această seară, de la Guvern. Agricultorii au cerut autorităților să instituie stare de urgență în agricultură și să aloce, suplimentar, 700 milioane de lei în sprijinul sectorului agricol. Propunerea a fost refuzată de premier.

Partidul „Renașterе”, din care fac parte foștii deputați socialiști Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschi, au organizat un flashmob în fața clădirii guvernului. Activiștii partidului au protestat față de creșterea salariilor funcționarilor, inclusiv a miniștrilor. „Inflația este de peste 30%, iar șomajul este de 5,5%. Și aceste

Pe 19 iunie, la Casa Guvernului a avut loc o nouă rundă de discuții între reprezentanți ai asociațiilor de fermieri din Republica Moldova, premierul Dorin Recean și vicepremierul Vladimir Bolea. În cadrul întrevederii s-au abordat provocările actuale în sectorul agrar pe fundalul crizei regionale și a protestului anunțat de asociație.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x