judecată

Chișinăul are bani pentru serviciul asistență personală. Pentru a evalua care este situația în municipiu, Inspectoratul Social de Stat a efectuat vizite de control la Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului și Direcția generală asistență medicală și socială și a constatat mai multe ilegalități, care vor fi transmise autorităților statului.

Doi cetățeni ai Federației Ruse ar fi comunicat informații false pentru a obține foloase materiale. Aceștia ar fi spus că, în calitatea lor de administratori și beneficiari ai unei companii din Republica Moldova, ar fi fost deposedați ilegal de peste 46 milioane lei. Procuratura Anticorupție a menționat că faptele nu

Șase deputați comuniști și un deputat afiliat oligarhului fugar Ilan Șor vor compărea în fața justiției. O cerere de chemare în judecată depusă de Centrul de Informații GENDERDOC-M (GDM), care militează pentru drepturile lesbienelor, gay-ilor, persoanelor bisexuale și transgen din Moldova, a fost întoarsă pe rol. Cauza se referă la

Uzina Topaz, controlată de Corporația Unită Producătoare de Motoare, aflată sub regimul sancțiunilor occidentale şi care face parte din corporația rusă de stat Rostec, a intrat oficial în procedură de insolvabilitate, scrie Rise Moldova. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul central, pe 8 februarie. Cererea a fost depusă

Președinția a venit cu o reacție, după ce avocatul fostului prim-ministru Iurie Leancă a cerut audierea în instanța de judecată a președintei Maia Sandu și a premierului Dorin Recean, în calitate de membri ai Guvernului care a votat pentru concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Consilierul șefei statului Adrian Băluțel consideră că

Interpretul georgian din Rusia, Irakli, a primit refuz de intrare în Republica Moldova. Se întâmplă pentru a doua oară, în ultimele două luni. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi. Potrivit ei, artistul nu ar fi întrunit condițiile de intrare în

Asistenții personali din capitală susțin că sunt gata să vină la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 8 februarie împreună cu persoanele cu dizabilități pe care le îngrijesc, dacă municipalitatea nu va include pe ordinea de zi a ședinței subiectele care vizează problemele cu care aceștia se confruntă, inclusiv riscul

Guvernul și Ministerul Finanțelor au fost acționate în judecată de Primăria Chișinău. Cel puțin aceasta a declarat edilul capitalei Ion Ceban. Autoritățile municipiului cer de la instituțiile statului întoarcerea unei pretinse datorii. „Vom ajunge până la CEDO să ne asigurăm că drepturile ne sunt respectate”, a menționat Ceban. Edilul capitalei

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că se pregătește să atace în judecată Guvernul și Parlamentul. Edilul susține că a luat decizia după ce autoritatea centrală ar fi refuzat să aloce mai mulți bani municipalității, punând, astfel, presiune financiară pe locuitorii capitalei. Drept replică, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și

Un fost supraveghetor din penitenciarului nr. 11 din municipiul Bălți, care ar fi livrat droguri deținuților în lenjerie intimă, va compărea în fața magistraților. Se întâmplă după ce Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Nord,” a trimis în judecată dosarul în care figurează bărbatul și alți

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x