Postul de televiziune „Dojdi”, declarat agent străin în Rusia, a realizat un reportaj despre copiii-orfani ucraineni, care au fost luați de pe teritoriile ocupate de ruși din Ucraina și repartizați în instituțiile rusești. Sursa menționează că potrivit unei corespondențe a Ministerului Educației din Rusia cu autoritățile regionale de tutelă, în
Potrivit jurnaliștilor de la Ukrainskaea Pravda, politicienii și oamenii de afaceri ucraineni preferă să se odihnească pe coasta Golfului Persic, pentru că acolo nimeni nu se interesează de unde provin mijloacele lor financiare. Oamenii de afaceri, politicienii și deputații ucraineni merg în vacanță în stațiunile din Emiratele Arabe Unite, în
Un grup de reprezentanți ai celor 6 posturi TV care au rămas temporar fără licență de emisie se află, pe 26 ianuarie, la Strasbourg. Aceștia intenționează să vorbească cu oficialii europeni, care în aceste zile participă la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Precizăm că și o
Un grup de jurnaliști din Republica Moldova a organizat un protest, pe 25 ianuarie, în Piața Presei Libere din București. Aceștia și-au manifestat nemulțumirea în legătură cu decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a suspenda, pe perioada stării de urgență, licența de emsie a șase posturi TV. Jurnaliștii prezenți la
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a introdus acreditarea și reguli pentru jurnaliștii care pot participa la ședințele APG. În special, reprezentanții presei vor putea intra în sala de ședințe numai cu permisiunea președintelui, vor fi nevoiți să respecte codul vestimentar de afaceri și, la cererea APG, vor fi nevoiți să
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) anunță că mai mulți jurnaliști din străinătate ar pregăti un material jurnalistic de investigație menit „să discrediteze” formațiunea politică, care este una de opoziție. Socialiștii spun că investigația ar fi pregătită „la indicație”, fără a preciza cine ar fi „comandat” un material de investigație
Cel puţin 16 persoane au murit, iar alte 21 au fost rănite, sâmbătă, pe o autostradă, în sud-estul Turciei, într-un accident între o ambulanţă şi un autocar, anunţă guvernatorul provinciei Gaziantep, scrie News.ro. Potrivit agenţiei turce de presă DHA, o ambulanţă, un vehicul de pompieri şi un vehicul al unei
Cel puțin 32 de jurnaliști au fost uciși în Ucraina de la începutul războiului. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei, Alexandr Tkacenko. De menționat că pe 6 iunie, în Ucraina, este marcată Ziua Jurnalistului. „Anul acesta, Ziua Jurnalistului are un
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la incidentul care s-a produs pe 26 mai la sediul Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana), în care a fost îngrădit accesul mai multor jurnaliști și jurnaliste în clădirea Judecătoriei, una de menire publică. Acesta a făcut apel la corectitudinea și respectul instituțiilor
Inspectoratul General de Carabinieri al MAI susține că accesul jurnaliștilor în clădirea Judecătoriei, unde este examinat demersul privind plasarea lui Igor Dodon și a cumnatului acestuia în arest preventiv, nu este restricționat. Asta cu toate că reprezentanții presei au fost ținuți în holul instituției mai bine de patru ore. Pentru