(DOC) Cod vestimentar și cote. Adunarea Populară a Găgăuziei a introdus noi reguli pentru mass-media

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a introdus acreditarea și reguli pentru jurnaliștii care pot participa la ședințele APG. În special, reprezentanții presei vor putea intra în sala de ședințe numai cu permisiunea președintelui, vor fi nevoiți să respecte codul vestimentar de afaceri și, la cererea APG, vor fi nevoiți să prezinte materiale publicate și transcrierile complete ale emisiunilor lor. Directorul executiv al Asociației Presei Independente (API), Petru Macovei, într-un interviu acordat pentru NM, a numit regulamentul de acreditare „un act ilegal”.

Conform regulamentului adoptat privind acreditarea reprezentanților mass-media în cadrul APG, cameramanii și fotografiile vor primi o acreditare unică.

Mai mult, jurnaliștii acreditați nu au dreptul de a se amesteca în activitățile AP, iar un jurnalist lipsit de acreditare va putea obține din nou acreditarea abia după un an.

Totodată, responsabilii din cadrul APG pot stabili o cotă (standarde) pentru acreditarea reprezentanților mass-media pentru un anumit eveniment de întâlnire. Acestea sunt doar câteva dintre noile reguli.

Un reprezentant media acreditat trebuie:

  • să respecte drepturile, interesele legitime, onoarea și demnitatea deputaților și angajaților APG ai diviziilor sale structurale în cursul activităților lor profesionale;
  • să respecte regulile de conduită stabilite prin prezentul Regulament, precum și ținuta de afaceri. (este interzisă intrarea în clădire în papuci, tricouri, pantaloni scurți și trening);
  • să intre în sala de ședințe a APG numai cu permisiunea președintelui de ședință sau a unei persoane autorizate de acesta;
  •  să respecte ordinea în timpul ședințelor APG și să respecte ordinele președintelui ședinței;
  •  să facă distincția clară între fapte și ceea ce constituie opinii, versiuni sau presupuneri, atunci când difuzează informațiile;
  • nu se permite filmarea sau fotagrafierea în moduri care interferează cu desfășurarea evenimentului;
  • la solicitarea Direcției pentru Comunicare și Sprijin Informațional al Adunării Populare, să depună materiale publicate, precum și o transcriere completă a emisiunilor acestora care au fost difuzate;
  • să corecteze eroarea (dacă este necesar, să-și ceară scuze), dacă a difuzat informații eronate, false sau distorsionate.

Directorul executiv al API, Petru Macovei, într-un in NM, a numit regulamentul de acreditare „un act ilegal”.

„Sper ca Cancelaria de Stat să protesteze, iar APG să anuleze și să adopte un alt regulament. Deși nu înțeleg de ce APG are nevoie de acreditarea jurnaliștilor. […] Aceasta este o încercare de a refuza accesul jurnaliştilor incomozi”, a spus Macovei.

El a adăugat că reglementările sunt „antidemocratice”.

„Acest lucru indică faptul că APG vrea să scrie despre ei, ca „despre morți, fie bine, fie deloc. Cine va evalua dacă materialele corespund sau nu realității? Se transformă într-un cenzor”, a spus expertul, adăugând că acest lucru ar putea duce la autocenzură din partea mass-media.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: