Eurodeputatul Siegfried Mureșan a fost pe 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Pe o rețea de socializare, Mureșan a declarat că Adunarea „Moldova Europeană” i-a depășit așteptările. „Mă așteptam că Adunarea „Moldova Europeană” să fie un succes, dar evenimentul mi-a depășit așteptările. Peste 50.000 de oameni din toate
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de mulțumire pentru cetățenii care au participat Adunarea „Moldova Europeană” din 21 mai. Șefa statului a spus că Moldova cu siguranță va fi în Uniunea Europeană și că „este datoria noastră să înfăptuim acest vis”. „Le mulțumesc tuturor cetățenilor din țară și
Președinta Parlamentului European Roberta Metsola, aflată la Chișinău – la Adunarea „Moldova Europeană”, a vorbit inclusiv în limba română. Roberta Metsola a spus că vrea să fie alături de Moldova, atunci când țara va începe negocierile privind aderarea la UE. „Sperăm că în acest an”, a menționat președinta Parlamentului European.
Președinta Maia Sandu a ținut un discurs în fața moldovenilor, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), în cadrul Adunării „Moldova Europeană”. Șefa statului a asigurat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. „Dragi moldoveni, adunați în Piața Marii Adunări Naționale, adunați în capitalele lumii, mă bucur să fim atât
În Piața Marii Adunări Naționale are loc Adunarea „Moldova Europeană”. Evenimentul a început la ora 11:00. Pentru NM, secretarul general al Președinției Andrei Spînu a spus că a venit la adunare pentru a fi alături de cetățeni și că drumul european al Moldovei este „unica cale pentru bunăstare și, în
Șefa statului a dat asigurări că securitatea cetățenilor care vor participa pe 21 mai la Adunarea „Moldova Europeană” este garantată, iar informațiile din spațiul public despre posibile „destabilizări” în timpul evenimentului nu sunt decât falsuri răspândite de oponenții integrării europene a Republicii Moldova. Președinta Sandu a spus că instituțiile statului
Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), a spus pe 19 mai că își dorește o poliție europeană și că Adunarea Națională „Moldova Europeană” din 21 mai „este un prilej în plus” de a spune acest lucru. Totodată, Cernăuțeanu a dat asigurări că la evenimentul de duminică vor fi
Duminică, pe 21 mai, la Comrat vor avea loc trei proteste. Două dintre acestea vor începe la ora 11:00, ultimul – de la 13:00. Consilierul municipal din Comrat Serghei Kiulaflî, care s-a alăturat Partidului „ȘOR”, a depus o cerere la Primăria Comrat cu privire la organizarea unui miting începând cu
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va participa la Adunarea „Moldova Europeană”. Metsola va ține un discurs în fața moldovenilor. Informația despre participarea fizică a președintei Parlamentului European a fost confirmată pentru NM de către reprezentanții Delegației UE în Republica Moldova. Totodată, pe site-ul moldovaeuropeana.md a fost publicat programul Adunării „Moldova
Republica Moldova vrea să adere „cât mai curând posibil” la Uniunea Europeană pentru a se proteja de amenințarea rusă şi speră la o decizie „în următoarele câteva luni” cu privire la deschiderea negocierilor. Declarații în acest sens au fost făcute de președinta Maia Sandu într-un interviu pentru agenția France Presse,