VIDEO Pahar steril adus în șervețel pentru Maia Sandu? Imagini de după culise de la Președinție

Un angajat al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) a fost surprins cum aranjează minuțios tribuna de la Președinție de la care președinta Maia Sandu a susținut, în dimineața zilei, un briefing. Pregătirile – plasarea pe tribună a unui pahar de sticlă, învelit în șervețel, și potrivirea acestuia cu sticla de apă –  au durat, în total, aproape două minute.

NM a contactat Președinția pentru un comentariu. Până la publicarea știrii, însă, reprezentanții instituției prezidențiale nu au dat curs solicitării redacției.

Amintim că președinta Maia Sandu a susținut un briefing în dimineața zilei. Șefa statului a anunțat înființarea, în Republica Moldova, a unui Centru Național de Apărare Informațională „Patriot”. Potrivit Maiei Sandu, noua instituție va avea rolul de combatere a propagandei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/army.md

Militarii, mobilizați pentru înlăturarea consecințelor ploilor torențiale: intervenție la Pănășești

Militarii din Batalionul Geniu „Codru” au fost mobilizați în localitatea Pănășești, raionul Strășeni, pentru a ajuta la înlăturarea consecințelor ploilor torențiale din noaptea de 6 spre 7 iunie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării într-un comunicat.

Potrivit instituției, intervenția a fost dispusă la solicitarea autorităților locale, pentru a sprijini populația afectată și pentru a contribui la lichidarea consecințelor provocate de precipitațiile abundente.

La fața locului au fost trimise efective și tehnică ale Armatei Naționale. Militarii curăță și deblochează drumurile afectate, ajută la evacuarea bunurilor deteriorate și facilitează accesul echipelor de intervenție și al serviciilor esențiale către locuitori.

Ministerul Apărării precizează că forțele destinate intervențiilor în situații excepționale rămân în stare de alertă și sunt pregătite să intervină și în alte localități, la solicitarea autorităților competente.

Telegram/army.md
Telegram/army.md
Telegram/army.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: