mască de protecție

Chișinăul a raportat o creștere a cazurilor de Covid. Mai mult cu 170, comparativ cu săptămâna precedentă. Potrivit autorităților, situație este menținută sub control. În prezent, 54 de persoane infectate sunt internate în spitale. Alte 117 se află în tratament la domiciliu. Între timp, Institutul de Medicină Urgentă din capitală

Masca de protecție devine un element obligatoriu în spitalele din Chișinău. Decizia a fost luată de Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău astăzi, 13 iulie. Astfel, potrivit decizie Comisiei, masca de protecție devine obligatorie în toate instituțiile medico-sanitare publice și private de pe teritoriul municipiului Chișinău. Comisia recomandă,

Tot mai multe state anunță planuri pentru relaxarea restricțiilor, după doi ani de pandemie. Italia, primul focar european, a anunțat că masca de protecție nu va mai fi obligatorie afară. O măsură similară a fost anunțată și în Spania, în timp ce statele nordice au adoptat planuri în etape. Danemarca

Direcția educație, tineret și sport din Chișinău va efectua controale referitoare la respectarea normelor anti-COVID-19 în instituțiile municipale de învățământ. Acțiunea vine după ce în urma unor verificări s-au constat mai multe nereguli, printre acestea se evidențiază că majoritatea elevilor, dar și o parte din cadrele didactice, nu poartă măștile

Pe perioada declarării urgenței de sănătate publică de interes național măștile de protecție se comercializează la prețuri de achiziție sau prețuri de livrare cu aplicarea adaosului comercial ce nu depășește 20%. Precizarea este făcută de Ministerul Sănătății într-un răspuns pentru IPN, în contextul diferenței majore a prețului unei măști de

Autoritățile din Israel au reintrodus obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice deschise. Decizia a fost luată din cauza creșterii numărului de infectări cu coronavirus, informează The Times of Israel. În dispoziția guvernului se arată că minorii până la 7 ani sunt scutiți de portul măștii. De asemenea, aceasta

Autoritățile din Grecia au anunţat că masca de protecție va fi din nou obligatorie în magazine, bănci şi în aproape toate spațiile publice închise, în contextul unei creşteri a numărului cazurilor de coronavirus, informează Digi24. „Nu există niciun motiv să intrăm în panică, dar nu trebuie să lăsăm garda jos”,

Pentru prima dată de la începutul pandemiei de coronavirus, președintele Donald Trump a purtat o mască de protecție în public, informează BBC. „Nu am fost niciodată împotriva măștilor”, a spus Trump în timp ce părăsea Casa Albă. Acesta a vizitat un spital militar de lângă Washington. „Cred că atunci când

Președintele Igor Dodon nu poartă mască de protecție atunci când merge în vizite în teritoriu, înclusiv acasă la familii cu mulți copii sau la veterani de război, pentru că acest lucru nu este obligatoriu. Declarația a fost făcută de șeful statului, în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 15 mai.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x