Lucrătorii medicali din orașul Orhei și alte localități, care vor lucra la instituția spitalicească din regiune, pot beneficia de cazare gratuită la un hotel din localitate, se arată într-un comunicat publicat de primăria localității. Decizia a fost luată în contextul în care, începând cu 1 aprilie, Spitalul Raional Orhei primește
Secțiile pneumologie a Spitalelor din Edineț și Tiraspol au fost închise. La fel, a fost închisă secția de microchirurgie a Institutului de Medicină Urgentă și 14 cadre medicale au fost plasate în carantină. Asta, deoarece aceștia au intrat în contact cu pacienți bolnavi de Covid-19, a căror statut a fost
Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a cerut guvernului să expună situația reală privind răspândirea coronavirusului de tip nou în Republica Moldova și să ofere informații veridice despre cât de pregătite sunt instituțiile spitalicești din țară pentru a trata pacienții. Într-un briefing din 1 aprilie, aceasta a declarat
Angajații instituțiilor medicale din capitală, în vârstă de peste 63 de ani, vor fi trimiși în concediu. Anunțul a fost făcut de către Tatiana Bucearschi, șefa Direcției asistență socială și sănătate, în cadrul ședinței serviciilor municipale, care a avut loc astăzi, 30 martie. De asemenea, în concediu vor fi trimiși
60 de angajați ai sistemului medical sunt infectați cu COVID-19. Datele au fost prezentate de directorului Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, care a precizat că printre aceștia sunt atât angajați ai sistemului public, cât și a celui privat. „Vorbim și de medici, paramedici, asistenți medicali, felceri, infirmiere,
Anajații structurilor de forță care au fost testați pozitiv cu COVID-19 vor primi un ajutor unic de 16 mii de lei din partea statului. Anunțul a fost făcut de către președintele Igor Dodon, luni, 30 martie. În cadrul briefingului tradițional de luni dimineață, după ședința comună cu speakerul parlamentului și
Dintre cele 32 de cazuri noi confirmate azi, 14 sunt lucrători medicali, inclusiv 4 angajați ai unui laborator privat. Informația a fost oferită de reprezentanții Ministerului Sănătății, sâmbătă, 28 martie. Asfel, numărul lucrătorilor medicali infectați a ajuns la 49. Totodată, unul din asistenții medicali diagnosticați cu noul Coronavirus a fost
În Republica Moldova, 35 de cadre medicale sunt contaminate cu noul coronavirus, anunță autoritățile din sănătate. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, vineri, 27 martie. Potrivit unui comunicat de presă, din numărul total de lucrători medicali contaminați, nouă sunt medici, 19 sunt felceri și asistente
Doi vicedirectori ai Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” (SCR) au depus cereri de demisie în semn de protest față de plecarea din funcție a directorului spitalului, Anatol Ciubotaru. Declarația a fost făcută de către fostul șef al instituției, Anatol Ciubotaru în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Este vorba
Patru lucrători medicali ai Spitalului Clinic Republican sunt suspecți de infectare cu COVID-19. Potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Sănătății, este vorba despre un medic, două asistente medicale și o infirmieră. „Directorul, fără să informeze după procedură MSMPS și ANSP, a decis efectuarea testelor în cadrul unui laborator privat. Testele