facebook.com / Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

„Lucrează cei care pot”. La Spitalul din Soroca, unde 65 de medici și lucrători medicali s-au infectat de COVID, continuă să fie tratați bolnavii

La Spitalul raional din Soroca, unde sunt tratați bolnavii de COVID-19, 65 de medici și lucrători medicali s-au infectat de coronavirus, până la 13 aprilie. În câteva secții a fost instituită carantină, însă acolo continuă să fie tratați bolnavii de COVID. Alexandru Samsonov, șeful secțiilor traumatologie și chirurgie, a povestit pentru NM, cum spitalul face față epidemiei și de ce echipamente are nevoie.

„Avem acum un regim foarte încărcat”

Tot spitalul nostru se ocupă acum doar de tratamentul bolnavilor de COVID-19. O secție este destinată pacienților cu simptome de coronavirus. Dacă rezultatul testului este pozitiv, pacienții sunt repartizați în alte secții, în funcție de bolile concomitente.

După ce câțiva lucrători medicali au fost diagnosticați cu coronavirus, secțiile au început să fie închise în carantină. Însă acolo continuă să fie tratați bolnavii de COVID-19. Mai întâi a fost închisă în carantină secția chirurgie. Mai târziu, și cea de traumatologie. Coronavirusul a fost confirmat și la șeful secției traumatologie. De aceea am fost nevoit să preiau această funcție.

În prezent, un medic este de gardă în secție timp de 24 de ore. Apoi vine tura următoare. Din cauza insuficienței de cadre, avem acum un regim foarte încărcat, mulți medici sunt plasați în carantină și lucrează doar cei care pot.

„Dacă cineva prezintă simptome de COVID, imediat îl plasăm în carantină”

Dispoziția tuturor nu este chiar bună acum. Dimineața încercăm să încurajăm membrii colectivului și să le asigurăm toate condițiile. Verificăm în permanență temperatura colaboratorilor, pulsometria (verificarea nivelului de saturație a sângelui cu oxigen). Pe cel bolnav îl izolăm imediat. Dacă cineva prezintă simptome de COVID-19 sau febră, imediat îl plasăm în carantină.

Lucrăm până la sfârșit. Dacă apar simptome, efectuăm testări.

Eu am un copil mic, soție. Când noi [medicii] mergem la bolnavii de coronavirus, îmbrăcăm un halat suplimentar, mască suplimentară și mănuși, iar după aceasta, le aruncăm pe toate. La fel, procedează și asistentele medicale care efectuează procedurile pentru pacienți. Totul se dezinfectează. Acum noi avem tot necesarul.

„Noi le vom reuși pe toate”

Totul va fi bine și noi le vom reuși pe toate, dacă medicii își vor păstra optimismul și nu vor intra în panică.

Avem acum tot echipamentul necesar pentru protecția medicilor. Avem nevoie de utilaje. Acestea sunt, dar vor deveni insuficiente atunci când numărul bolnavilor va crește. De aceea, dacă cineva poate și dorește să ne susțină cu utilaje, ar fi bine.

Avem nevoie de mai multe pulsometre, monitoare care măsoară tensiunea, alimentarea plămânilor cu oxigen și care efectuează electrocardiograma. Mai sunt necesare și baloane de oxigen.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Primarul Chișinăului a aflat înaintea lui Bolojan că Veștea va fi desemnat premier al României? Reacție: „Declarații nefondate”

Primarul Bucureștiului și prim-vicepreședintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ciprian Ciucu, a declarat că primarul Chișinăului, Ion Ceban, știa înaintea PNL despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier al României. În acest sens, el a menționat o discuție cu Ion Ceban. În reacție, Ion Ceban a confirmat că a avut o discuție, însă a calificat celelalte declarații ale lui Ciprian Ciucu drept „nefondate și lipsite de orice bază reală”.

„Un șoc. Eram la Singapore. O să vă dau o știre acum. Nu pot s-o probez, dar credeți-mă pe cuvânt, că n-am cum să inventez așa ceva. (…) Eram la prima zi a unei conferințe. (…) Vine domnul Ceban la mine, primarul Chișinăului. (…) I-am spus că tocmai am aflat că președintele României, fără ca noi să știm – că vorbisem cu Ilie Bolojan și cu Dan Motreanu – l-a nominalizat pe domnul Veștea prim-ministru. Zice: „A, nu știai?”. (…) Zic: „Tu știai?”. Zice: „Da, eu știam de ceva, știam de acum câteva ore”. (…) Mi-a arătat telefonul și îi scrisese cineva: „Veștea…”. Deci domnul Ceban de la Chișinău a aflat înaintea lui Ilie Bolojan, înaintea mea și a lui Dan Motreanu că (Veștea – n.red.) va fi nominalizat premier al României”, a afirmat Ciprian Ciucu la Digi24.

În reacție, primarul Chișinăului Ion Ceban a declarat: „Nu am nici o idee la ce se referă primarul Bucureștiului și cum aş fi implicat? Consider aceste declarații ca fiind nefondate și lipsite de orice bază reală. Am discutat cu domnul Ciucu despre proiecte și discut cu foarte multă lume din România: politicieni, reprezentanți din mediul academic, persoane notorii, dar asemenea declarații sunt ieșite din comun”.

***

Amintim că România nu mai are Guvern cu puteri depline după ce, pe 5 mai 2026, Ilie Bolojan și cabinetul său de miniștri au fost demiși printr-o moțiune de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). PSD a făcut parte din coaliția de guvernare condusă de Bolojan, însă în aprilie i-a retras sprijinul politic, invocând nemulțumiri față de măsurile de austeritate și politicile de reducere a deficitului bugetar. După ce Bolojan a refuzat să demisioneze, social-democrații și-au retras miniștrii din Executiv și, ulterior, au depus, împreună cu AUR, moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului.

În prezent, Cabinetul Bolojan exercită atribuții interimare până la învestirea unui nou executiv.

Pe 4 iunie, președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe Eugen Tomac, europarlamentar și consilierul său onorific pentru relația cu românii de pretutindeni, să formeze Guvernul. Partidul Național Liberal a declarat că nu va susține un cabinet de miniștri condus de Eugen Tomac și a subliniat că PSD ar trebui să-și asume formarea Executivului, după ce a dărâmat Guvernul Bolojan.

Pe 14 iunie, Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat al României. Totodată, a anunțat nominalizarea lui Adrian Veștea, membru al PNL, pentru funcția de premier. Ilie Bolojan, liderul PNL și prim-ministru interimar, a declarat că Nicușor Dan nu a informat formațiunea în prealabil despre intenția de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de premier. Ulterior, Congresul Extraordinar al PNL i-a cerut lui Veștea să demisioneze din formațiune, în caz contrar urmând să fie inițiate procedurile de excludere.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: