Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, a declarat că preoții care s-au întors deja din Rusia „au negat orice formă de ajutor financiar primit din partea celor care i-au găzduit”. Deși nu a comunicat detalii despre cei „care i-au găzduit”, Mitropolia a ținut să menționeze că nu s-a ocupat de organizarea
Anunțul făcut de Ministerul Educației că școlile pot desfășura careul festiv pe 1 sau 2 septembrie a nemulțumit Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei. Aceasta a declarat că ar fi bine ca solemnitatea să fie organizată luni, și nu duminică, „luând în considerare faptul că Moldova e o țară cu o
Preotul Alexandru Noroșean din satul Stolniceni, raionul Hîncești, a fost oprit de a săvârși cele sfinte. Cel puțin aceasta au declarat reprezentanții Mitropoliei Moldovei. Decizia ar fi fost luată „pentru neascultare şi nesupunere faţă de Biserica – Mamă” dar și „trecerea sub ascultarea altui episcop necanonic”. Potrivit Mitropoliei, „până ce
Preotul David Roșca, acuzat că ar fi încercat să abuzeze sexual un copil de 12 ani și care a fost oprit în iulie 2022 de a sluji, a fost trecut în rândul monahilor. Decizia a fost luată de reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Moldova, pe 25 octombrie. Potrivit hotărârii, ieromonahul David
Mitropolitul Vladimir al Moldovei a efectuat o vizită în stânga Nistrului. Acesta a oficiat o slujbă de pomenire lângă cetatea Tiraspolului, unde în acest an continuă săpăturile din preajma gropilor comune în care au fost înmormântate victimele represiunilor sovietice din anii 1937-1938. Alături de Mitropolit au înălțat rugăciuni ÎPS Arhiepiscop
Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova (OMS) a tipărit împreună cu Mitropolia Moldovei 100 000 de iconițe cu chipul Sf. Pantelimon pentru că Organizația vede preoții ca formatori de opinie, care au puterea de a promova mesajele de sănătate și de a susține măsurile de sănătate publică. Declarația a
Mitropolia Moldovei a publicat, pe 31 mai, o declarație în contextul manifestației Moldova Pride, care va avea loc între 13 și 19 iunie 2022 și se va încheia cu Marșul solidarității, organizat de comunitatea LGBT+. Potrivit fețelor bisericești, acțiunea este „o jignire publică la adresa cultelor religioase și a societății”.
Deputatul PAS, Oazu Nantoi a adresat o scrisoare deschisă Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir prin care îi solicită să se expună cu privire la situația tensionată din Ucraina. Nantoi a făcut trimitere la apelul Papei Francisc, prin care a propus că 26 ianuarie să fie ziua rugăciunilor de
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove își exprimă îngrijorarea față de decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, privind scoaterea crucifixului instalat în holul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Opinia se conține într-un comunicat al Mitropoliei, emis pe 14 noiembrie. Potrivit sursei citate,
Săptămâna trecută, Mitropolia Moldovei a criticat de mai multe ori autoritățile din cauza epidemiei de coronavirus. Prim-ministrul Ion Chicu a fost amenințat că vor înceta să se roage pentru el dacă acesta nu va permite accesul enoriașilor în biserici. Iar potențialul vaccin împotriva coronavirusului l-au declarat periculos din cauza „cipurilor